Ion Cupă, fost șef al Vămii până la începutul acestui an, a primit un nou mandat pe șase luni ca secretar general adjunct la ANAF. Cupă a fost numit pentru șase luni pe postul de la ANAF după ce a fost înlocuit în luna ianuarie din postul de șef al Autorității Vamale Române (AVR).
Ministerul Finanțelor și ANAF nu vor aplica până la 1 septembrie sancțiuni pentru unele abateri de la obligațiile privind raportarea în sistemul e-Transport, urmând ca până la momentul respectiv utilizatorii e-Transport să aibă timp să se familiarizeze cu aplicația e-Transport. Astfel, nu vor fi sancționate neintroducerea codurilor în aplicație și netransmiterea coordonatelor GPS, urmând să se aplice, însă, sancțiuni în cazurile în care nu s-au emis coduri UIT din SPV. De asemenea, ministerul atrage atenția că amânarea aplicării sancțiunilor la e-Transport până la 1 ianuarie 2025, decisă la final de iunie, vizează doar operatorii economici autorizați, deci nu toate firmele.
Ministerul Finanțelor a urcat astăzi pe platfomele Google Play si App Store aplicația de mobil pentru sistemul e-Transport. În timp ce în Google Play aplicația este deja disponibilă, în App Store aceasta a fost încărcată, dar ar urma să devină disponibilă utilizatorilor până mâine dimineață.
Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență pentru reorganizarea Autorității Vamale Române (AVR), modificările față de proiectul obținut pe surse și prezentat anterior de către Profit.ro fiind limitate. Vama va avea un nou post de vicepreședinte, responsabil de digitalizare, așa cum a anunțat Profit.ro încă din aprilie. Proiectul, aflat încă în lucru, aduce și alte modificări, printre care notabile ar fi crearea unui cadru legal pentru acordarea unui statut special lucrătorilor vamali, similar cu alte categorii de angajați, cum sunt, de exemplu, cei din sistemul de ordine publică, teste psihologice vizând inclusiv integritatea, dar și controale vizând sume de bani la buzunare, bagaje și mașini în cazul vameșilor aflați la serviciu, similar cu cele practicate la începutul anilor 2000. Proiectul prevede și teste în timpul programului pentru a depista consumul de alcool sau de droguri.
Numărul maxim de posturi prevăzut pentru Autoritatea Vamală Română (AVR) va crește de la 3.305 posturi în prezent la 4.124, suplimentarea personalului vizând în principal operaționalizarea sistemului e-Sigiliu, a sistemelor de scanare, schimbarea statutului pentru 324 de posturi (din posturi pe perioadă determinată în perioadă nedeterminată), potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern pregătit de către Ministerul Finanțelor. De asemenea, numărul prevăzut de autovehicule crește cu 70, la 479 (în principal pentru e-Sigiliu), în timp ce 10 birouri vamale de frontieră devin puncte de frontieră, în subordinea unor birouri vamale de interior sau a unor birouri vamale de frontieră.
ANAF a colectat în luna mai 35,97 miliarde lei, cu circa 130 de milioane de lei peste programul stabilit de către Ministerul Finanțelor, în timp ce pentru primele cinci luni este cu 2,09 miliarde de lei peste planul intervalului respectiv, a anunțat astăzi agenția. Profit.ro a scris anterior, pe baza unor date obținute pe surse, că ANAF și Vama (Autoritatea Vamală Română - AVR) au colectat în luna mai cu 690,2 milioane lei sub ținta comună de 38,07 miliarde lei a ANAF și AVR. Chiar dacă în mai ANAF și AVR au fost pe minus față de plan, pentru primele cinci luni sunt încă pe plus.
ANAF și Vama (Autoritatea Vamală Română - AVR) au colectat în luna mai cu aproape 700 de milioane de lei mai puțin față de programul lunar stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru asigurarea veniturilor bugetului statului, potrivit datelor obținute de către Profit.ro. Astfel, datele preliminare privind colectarea arată venituri cu 690,2 milioane lei sub ținta comună de 38,07 miliarde lei a ANAF și AVR. Chiar dacă în mai ANAF și AVR au fost pe minus față de plan, pentru primele cinci luni sunt încă pe plus.
Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență pentru reorganizarea Autorității Vamale Române (AVR), modificările față de proiectul obținut pe surse și prezentat anterior de către Profit.ro fiind limitate. Vama va avea un nou post de vicepreședinte, responsabil de digitalizare, așa cum a anunțat Profit.ro încă din aprilie. Proiectul, aflat încă în lucru, aduce și alte modificări, printre care notabile ar fi crearea unui cadru legal pentru acordarea unui statut special lucrătorilor vamali, similar cu alte categorii de angajați, cum sunt, de exemplu, cei din sistemul de ordine publică, teste psihologice vizând inclusiv integritatea, dar și controale vizând sume de bani la buzunare, bagaje și mașini în cazul vameșilor aflați la serviciu, similar cu cele practicate la începutul anilor 2000. Proiectul prevede și teste în timpul programului pentru a depista consumul de alcool sau de droguri.
Autoritatea Vamală Română (AVR) va avea un nou post de vicepreședinte, responsabil de digitalizare, așa cum a anunțat Profit.ro încă din aprilie, prevede un proiect de OUG pentru reorganizarea AVR, obținut de către Profit.ro. Proiectul, aflat încă în lucru, aduce și alte modificări, printre care, notabile ar fi crearea unui cadru legal pentru acordarea unui statut special lucrătorilor vamali, similar cu alte categorii de angajați, cum sunt, de exemplu, cei din sistemul de ordine publică, teste psihologice vizând inclusiv integritatea, dar și controale la buzunare pentru vameșii aflați la serviciu, similar cu cele practicate la începutul anilor 2000, precum și teste în timpul programului vizând consumul de alcool sau de droguri.
Ministerul Finanțelor și Autoritatea Vamală Română (AVR) au ca țintă să operaționalizeze 9 scanere în acest an, urmând ca în 2025 să pună în funcțiune în punctele vamale 8 sisteme de scanare, iar în 2026, restul de 9, astfel încât să ajungă la cele 26 prevăzute în programul finanțat cu fonduri UE și bani de la buget pentru dotarea cu astfel de echipamente, spune ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, la inaugurarea primului scaner, la vama Giurgiulești. Potrivit informațiilor obținute de Profit.ro, în 2024 vor urma, după Giurgiulești, vămile Siret, Albița, Isaccea, Halmeu, Moravița, unde sunt în plan scanere pentru autoturisme. Tot la Siret va fi montat și un al doilea scaner, fix, iar la Albița un al doilea scaner, mobil. La punctul Constanța Nord este în plan un scaner fix (pentru containere).
Un sistem de scanare mobil cu raze X va fi pus marți în funcțiune la sediul Biroului vamal de frontieră Giurgiulești (județul Galați), a anunțat astăzi Ministerul Finanțelor. Operaționalizarea primului dintre cele două scanere sosite în țară la început de februarie a fost amânată în mai multe rânduri, în contextul în care Autoritatea Vamală Română (AVR) trebuie să pregătească amplasarea acestor dispozitive, să facă lucări în acest scop. Întârzierile au fost cauzate la Giurgiulești de obținerea autorizațiilor și unele lucrări de construcții, conform lămuririlor primite de Profit.ro.
ANAF și Autoritatea Vamală Română (AVR) au pregătit un proiect de ordin comun pentru procedura de aplicare a ordonanței 41/2022 privind instituirea sistemului e-Transport, prin care sunt monitorizate transporturi de bunuri. Proiectul propune aborgarea actualului ordin comun și înlocuirea acestuia cu un ordin nou, având în vedere modificările aduse legislației referitoare la e-Transport. Noul proiect de ordin aduce o serie de modificări, inclusiv prevederi pentru transportul transportul bunurilor cu risc fiscal ridicat comercializate în sistemul Cash and carry.
ANAF și Autoritatea Vamală Română (AVR) nu au înregistrat în aprilie venituri din digitalizare, deși aveau pus în programul de colectare venituri, trasat de către Ministerul Finanțelor, încasări de 700 de milioane de lei, potrivit informațiilor Profit.ro. Nerealizarea acestor venituri, despre care Finanțele au afirmat încă de la întocmirea bugetului, la finalul anului trecut, că au un grad ridicat de risc, nu pare să afecteze pentru moment colectarea la buget, întrucât creșterea unor taxe și eliminarea de facilități fiscale în acest an, alături de majorarea salariului minim, par să genereze pentru moment suficienți bani suplimentari la buget, încât să acopere gaura digitalizării.
Ministerul Finanțelor a lansat achiziția a 160 de mașini, în principal SUV-uri, destinate direcției Antifraudă a ANAF și Autorității Vamale Române (AVR). Cele 160 de mașini vor fi utilizate pentru urmărirea transporturilor de marfă prin sistemul de monitorizare e-Sigiliu. Valoarea achiziției este de 9,23 milioane de euro (11 milioane de euro cu TVA). Achiziția de mașini a fost decisă de către Guvern în pofida măsurilor de control al cheltuielilor, având în vedere că este considerată esențială pentru implementarea e-Sigiliu, sistemul prin care Antifrauda și Vama trebuie să combată frauda fiscală prin asigurarea respectării trasabilității transporturilor rutiere de bunuri pe teritoriul României.
Numărul de posturi de la ANAF și Autoritatea Vamlă Română (AVR) va crește 435 inspectori (220 inspectori antifraudă și 215 inspectori vamali), în linie cu deciziile Guvernului de implementare a sistemului e-Sigiliu și a sistemului de scanere mobile, prevede un proeict de reorganizare a Ministerului Finanțelor, în a cărui subordine se află cele două instituții. De asemenea, proiectul de hotărâre de Guvern elimină funcția de șef birou din organigramă, în linie cu prevederile legii 292 de anul trecut, în timp ce mai multe direcții și structuri de conducere vor fi reorganizate, transformate din direcții generale în direcții simple, din direcții în servicii sau activitatea acestora va fi preluată în cadrul altor structuri. În unele cazuri, reorganizarea se rezumă la schimbarea denumirii unor direcții generale.
ANAF a colectat în primul trimestru venituri de 97,1 miliarde lei, a anunțat astăzi ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. Informația confirmă informațiile publicate de Profit.ro la începutul lunii aprilie referitor la veniturile colectate de către ANAF și Vamă. Semnificativ, suma colectată de către ANAF este și cu 2,4 miliarde lei peste planul de încasări pentru primul trimestru.
Autoritatea Vamală Română (AVR) pregătește o serie de modificări în perioada următoare, printre care unele de structură, cum este înființarea unui nou post de vicepreședinte pentru digitalizare, similar cu ANAF, angajări pentru Unitatea Nucleară și Centrul National de Imagistică, cele care vor opera noile scanere, precum și preluarea departamentului responsabil de infrastructura IT a Vămii, aflat în prezent în cadrul Centrului Național pentru Informații Financiare (CNIF), potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Autoritatea Vamală Română (AVR) a înregistrat venituri de 0 lei din digitalizare pentru luna martie, potrivit informațiilor Profit.ro, deși avea prevăzut în programul de colectare a veniturilor bugetare să aducă la buget 500 de milioane de lei la categoria "Venituri suplimentare incasate din digitalizare", pentru care s-a creat și o rubrică specială în raportările privind execuția bugetară.
ANAF a colectat în primul trimestru la bugetul statului venituri de 97,13 miliarde de lei, cu 2,37 miliarde de lei (2,5%) peste planul de 94,76 miliarde de lei stabilit de către Ministerul Finanțelor, potrivit datelor Profit.ro. Șapte dintre regionalele ANAF au adunat venituri mai mari decât planul, cu depășiri de 100-200 milioane de lei fiecare, în timp ce la București, cea mai mare regională, veniturile au fost mai mari cu circa 800 milioane de lei.
Ministerul Finanțelor a pregătit un amplu proces de reorganizare, care prevede creșterea numărul maxim de posturi din aparatul central al instituției cu 76, la 2.077, majorarea numărului de posturi de secretar de stat de la 6 la 7 (toate ocupate în prezent), precum și o serie de măsuri la nivelul ANAF și celorlalte instituții subordonate Finanțelor. Printre măsurile propuse acum, prin două proiecte, se numără și creșterea numărului de vicepreședinți ANAF de la 2 la 3 (noul vice se va ocupa de digitalizare), alinierea drepturilor salariale din cadrul unităților subordonate Finanțelor la nivelul din ANAF, posibilitatea de a achiziționa mașini și mobilier pentru structurile de control din ANAF și Vamă, introducerea unei funcții specifice și a unor posturi noi de conducere la Antifraudă, precum și reorganizarea DGAMC, direcția ANAF pentru mari contribuabili, de unde conducerea Fiscului l-a detașat din funcția de director pe Ionuț Mișa.
Începând cu data de la care au fost adoptate măsuri restrictive privind anumite produse originare din Ucraina (2 mai 2023), pe teritoriul României au fost puse în liberă circulație 99.094 tone cereale (grâu, porumb – inclusiv pentru însămânțare) având ca sursă Ucraina, a anunțat astăzi Autoritatea Vamală Română (AVR). În acest interval, însă, au tranzitat România 1,75 milioane de tone de grâu și porumb având ca țară de expediție Ucraina.
Unitatea nucleară a Vămii va avea nevoie de circa 440 de angajați pentru a opera cele 26 de sisteme de scanare pe care statul le achiziționează prin PNRR, dar și Centrul național de analiză imagistică în cadrul căruia se vor integra sistemele de scanare autovehicule și containere din dotarea AVR, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Primele două scanere, ajunse deja în țară, vor fi operaționale la finalul lunii martie, a anunțat, recent, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
ANAF a primit în sarcină să aducă 5 miliarde de lei din digitalizare în acest an, în timp ce Autoritatea Vamală Română (AVR) are ca obiectiv 5,5 miliarde de lei, potrivit informațiilor Profit.ro. În timp ce AVR trebuie să obțină venituri din digitalizare începând din martie și are sumele distribuite în mod aprop egal în cursul anului, ANAF ar trebui să obțină sume mici din digitalizare începând din aprilie, în timp ce cea mai mare parte, 3 miliarde de lei, sunt venituri ipotetice concentrate în ultimele trei luni din an.
Primele două dintre cele 26 de sisteme noi de scanare cu raze X pentru inspectarea mărfurilor care intră în țară au ajuns în România, a anunțat astăzi ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. Ministrul a anunțat din decembrie că birourile vamale de frontieră vor fi dotate în următorii ani cu sisteme de scanare, primele aparate urmând să fie livrate și montate chiar la începutul anului 2024. Achiziția este finanțată cu bani de la buget și cu fonduri europene din PNRR.
Premierul a semnat mai multe numiri așteptate încă de săptămâna trecută, pe posturile de secretar general la Ministerul Finanțelor, secretar general adjunct la ANAF și secretar general la Vamă. Numirile Lilianei Anghel pe postul de secretar general la Finanțe și a lui Costinel Nache pe cel de secretar general la Autoritatea Vamală Română (AVR) au fost decise de la finalul săptămânii trecute de către premierul Marcel Ciolacu și de către ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, dar publicarea în Monitorul Oficial a fost amânată cât timp s-au mai purtat negocieri.