După ani buni în care a condus clasamentul amenințărilor informatice care țintesc persoane și companii, ransomware a pierdut poziția de lider în prima jumătate a lui 2018. Detronat în premieră de minerii de criptomonedă, ransomware a recuperat din decalaj în a doua parte a anului și a demonstrat că amenințările care criptează fișiere și apoi solicită recompensă nu vor dispărea din peisaj nici anul viitor. Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender observă că în 2019 vom asista la un peisaj cu amenințări informatice din ce în ce mai agresive, menite să facă mai mulți bani ca oricând.
Bitdefender, cu sprijinul Europol, Poliției Române și altor instituții de aplicare a legii, precum FBI, a dezvoltat un utilitar gratuit pentru recuperarea datelor blocate, destinat victimelor celei mai recente versiuni a clasei de ransomware GandCrab.
Producătorul român de aplicații de securitate IT Bitdefender cumpără compania olandeză RedSocks, specializată în securitatea rețelelor, la doar o lună după achiziționarea partenerului din Australia, eTech SMS.
Nu există până în prezent date privind cantitatea exactă de informații afectate în urma piratării conturilor Facebook și nici de când au fost conturile afectate, a declarat pentru News.ro cercetătorul-șef pe zona de securitate la Bitdefender, Alex Bălan, care este, de altfel, unul din cei afactați de breșa de securitate a celei mai mari rețele de socializare din lume.
Specialiștii în securitate cibernetică de la Bitdefender au anunțat joi că atacatorii din spatele botnet-ului Hide ’N Seek (de-a v-ați ascunselea), descoperit la începutul anului 2018, speculează acum faptul că unele terminale cu Android sunt vândute cu funcționalitatea de testare din timpul producției deja activată ca să controleze de la distanță dispozitive inteligente.
Producătorul român de aplicații de securitate cibernetică Bitdefender a numit-o pe Monika Goldberg la conducerea departamentului global de corporate marketing.
Producătorul român de aplicații de securitate cibernetică Bitdefender a preluat partenerul de pe piața australiană, compania SMS eTech, ca parte a strategiei de expansiune globală a business-ului. Achiziția derulată de Bitdefender întărește poziția companiei în regiunea Asia-Pacific și la nivel global, prin crearea subsidiarei proprii Bitdefender Australia. Decizia vine după ce Bitdefender a preluat în 2017 partenerul din Franța, Profil Technology, responsabil de vânzarea soluțiilor de securitate românești încă din 2001. Tot în procesul de expansiune globală, Bitdefender a deschis în ultimii doi ani birouri proprii și în Italia, Suedia și Canada.
Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender au identificat un nou tip de spyware pe sistemul de operare Android, amenințare informatică dotată cu capacități extinse de supraveghere și ușor de integrat în aplicații aparent inofensive.
Producătorul global de soluții de securitate cibernetică Bitdefender a lansat suita de soluții de securitate informatică pentru familii Bitdefender 2019.
Cele mai multe dispozitive inteligente sunt vulnerabile la diverse atacuri informatice, cea mai frecventă cauză fiind chiar sistemul de operare care conține erori încă din faza de producție, arată datele colectate în ultima lună de soluția de securitate Bitdefender BOX.
Specialiștii în securitate cibernetică de la Bitdefender au identificat o nouă amenințare de tip adware, care se instalează în profunzimea sistemului de operare și inundă utilizatorul cu reclame invizibile, cauzând pierderi importante companiilor prin expunerea mesajelor publicitare la audiențe fictive.
Producătorul român de aplicații de securitate IT Bitdefender creează o divizie specială pentru soluții dedicate centrelor de date și infrastructurii cloud, care va fi condusă de americanul Michael Gable.
Un număr reprezentând 28% dintre locuințele din România din mediul urban au cel puțin patru dispozitive inteligente conectate la internet. Televizorul smart este prezent în una din trei locuințe de la oraș, fiind cel mai răspândit dispozitiv după smartphone, laptop și tabletă, dar și cel mai intens folosit dispozitiv conectat, chiar mai des decât terminalele tradiționale desktop, camerele de supraveghere a bebelușilor și ceasurile inteligente.
Producătorul de aplicații de securitate IT Bitdefender a lansat pe piața locală Bitdefender BOX, dispozitivul prezentat ca protejând de amenințări informatice toate dispozitivele conectate la internet din locuință, prin integrarea acestuia în rețeaua de comunicații. Florin Talpeș, șeful companiei, estimează că vor fi vândute câteva mii de bucăți în acest an pe piața românească.
O analiză efectuată de specialiștii în securitate cibernetică de la Bitdefender arată că, în ultimele șase luni, ponderea raportărilor lunare de aplicații care minează monedă virtuală în România s-a triplat, de la 8% din totalul ultimelor șase luni în septembrie, la 24% în luna februarie.
Amenințarea ransomware GandCrab a făcut, inclusiv în România, peste 50.000 de victime în mai puțin de o lună, iar atacatorii cer recompense substanțiale ca să redea accesul la datele blocate, a anunțat producătorul român de soluții de securitate cibernetică Bitdefender, care a precizat că pune la dispoziția utilizatorilor un instrument gratuit pentru decriptarea datelor.
Unul din cinci tineri români cu vârsta sub 18 ani spune că hărțuiește online alte persoane pentru că se teme să nu devină la rândul său ținta unui atac, în timp ce jumătate dintre agresori nu știu să ofere un motiv precis pentru care se comportă agresiv pe internet.
O rețea compusă din peste 45.000 de dispozitive smart din peste 100 de țări din America, Asia și Europa este controlată de la distanță, la ora actuală, de către infractorii cibernetici prin intermediul amenințării Hide 'N Seek (De-a v-ați ascunselea) sau HNS, atrage atenția producătorul român de soluții de securitate informatică Bitdefender.
Bitdefender, cel mai mare producător autohton de software de securitate cibernetică, l-a numit pe britanicul Andrew Philpott ca vicepreședinte al vânzărilor pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa, și pe americanul Joe Sykora în funcția de vicepreședinte pentru dezvoltarea canalului de vânzări prin parteneri la nivel global.
Bitdefender, cea mai mare companie autohtonă de software, a anunțat semnarea unui parteneriat de licențiere a tehnologiilor cu producătorul american de echipamente pentru rețele Netgear, care va include în produsele sale soluțiile de securitate pentru dispozitive smart, dezvoltate în România, sub denumirea Netgear Armor.
Fondul de investiții Vitruvian Partners a devenit al doilea cel mai mare acționar al Bitdefender, principalul producător român de aplicații software de securitate, cumpărând un pachet minoritar de aproximativ 30%, deținut de fondul de investiții Axxess Capital.
Producătorul de aplicații de securitate IT Bitdefender a mutat din China la o fabrică din Satu Mare producția celei de-a doua generații a Bitdefender BOX, un dispozitiv care asigură protecție împotriva virușilor și altor amenințări IT ce vizează dispozitivele conectate la internet dintr-o gospodărie, prin integrarea acestuia în rețeaua de comunicații, a anunțat șeful companiei, Florin Talpeș.
Într-o companie axată pe inovații tehnologice, precum compania românească Bitdefender, trebuie cultivată o cultură a eșecului, prin care eșecul este privit ca o sursă de învățare, iar apetența pentru risc trebuie stimulată, a declarat miercuri Enterprise HR Manager în cadrul Bitdefender, Carmen Buruiană, la conferința „PROVOCĂRILE HR-ULUI ÎN ERA “GIG ECONOMY”, organizată de agenția de presă News.ro.
Compania românească Bitdefender a ajutat la închiderea a două site-uri comerciale uriașe de pe așa-numitul ”dark web”, prin care utilizatorii puteau să cumpere anonim droguri, software pentru hackeri și arme, a declarat șeful Europol, Rob Wainwright, citat de Bloomberg.
Atacul informatic de mare amploare Adylkuzz, apărut în ultimele zile, este complet diferit de amenințarea WannaCry, chiar dacă exploatează aceeași vulnerabilitate din sistemul de operare Windows, deoarece , însă nu criptează datele, ci se ascunde de victimă și folosește puterea de calcul a computerelor infectate ca să genereze bani virtuali, a anunțat joi producătorul român de soluții de securitate cibernetică Bitdefender.