Premierul Nicolae Ciucă a afirmat sâmbătă, la Sofia, unde participă la ceremonia de lansare a exploatării comerciale a conductei de interconectare a sistemelor naționale de transport al gazelor din Grecia și Bulgaria, care va permite majorarea importurilor de gaze în regiune din alte surse decât Federația Rusă, că este nevoie de investiții în ceea ce privește interconectivitatea, atât între țările membre ale Uniunii Europene, dar și cu țări din afara acesteia, precum Republica Moldova, Ucraina ori țări din Balcanii de Vest.
Bulgaria s-a asigurat că va avea gaze naturale în această iarnă încheind un contract cu Azerbaidjan, potrivit presei de la Sofia. România a încercat și ea în acest an un contract similar, pentru a suplini gazul rusesc, dar până acum a primit de la Baku doar promisiuni vagi.
În ultimul an, starea drumurilor s-a deteriorat foarte mult în Bulgaria, penultima țară din UE și pe locul 34 din 40 de țări din Europa în ceea ce privește starea drumurilor, arată publicația bulgară 24Chasa, citată de Rador. Pe ultimul loc în UE e România.
Bulgaria a aunțat o nouă licitație pentru furnizarea de gaze naturale, dar de data asta nu va fi pentru gaz lichefiat, ci pentru cel prin conducte. Acest lucru a fost anunțat de ministrul interimar al energiei, Rosen Hristov, pentru BNT, scrie Rador.
Bulgaria și România au convenit asupra unui al treilea pod peste Dunăre ce va fi construit lângă Ruse – Giurgiu, transmite publicația bulgară 24 Chasa, preluată de Rador. În acest scop, între cele două țări va fi semnat un acord.
Compania bulgară Dobrotich Wind, parte a grupului CWP Global, dezvoltatorul parcului eolian Cogealac-Fântânele, va investi 1,2 miliarde de leva (613,5 milioane euro) în construcția unui parc eolian onshore cu o putere totală instalată de până la 592 MW, cu puțin sub capacitatea de 600 MW a parcului din Dobrogea, în prezent cel mai mare din Europa continentală.
Depășirea limitelor legale de poluare de către o termocentrală relativ mică din Bulgaria riscă să pună în pericol, prin efecte juridice în lanț, funcționarea tuturor capacităților de producție de energie electrică pe bază de cărbune de la sud de Dunăre, care au o pondere cumulată de 30% în totalul puterii instalate a țării vecine.
În Bulgaria există 592 de sate fără populație sau cu un număr de locuitori format dintr-o singură cifră, anunță BTA, care citează date de la Registrul Național al Așezărilor al Institutului Național de Statistică (INS). Datele sunt de la sfârșitul lunii decembrie 2021, mai exact 31 decembrie, scrie Dnevnik, potrivit Rador.
Guvernul interimar de la Sofia pregătește o lege pentru adoptarea monedei euro. Anunțul a fost făcut de către viceprim-ministrul interimar pentru gestionarea fondurilor europene, Atanas Pekanov, transmite postul național de radio, citat de Rador.
Gazprom a anunțat marți că pomparea de gaze naturale prin conducta Nord Stream va fi oprită complet timp de mai multe zile, începând de miercuri, relatează TASS.
Bulgaria a început negocierile cu compania de stat rusă Gazprom pentru a reveni la un contract în vederea soluționării lipsei de gaz, relatează dpa.
Bulgaria va trebui să discute cu firma rusă Gazprom în legătură cu reluarea livrărilor de gaze naturale, care au fost oprite în aprilie, a anunțat ministrul interimar al Energiei, Rossen Hristov, după ce Guvernul a promis să asigure un nivel adecvat al aprovizionării pentru această iarnă, transmite Reuters.
OMV Petrom, cel mai mare producător de hidrocarburi din România, la care acționari majoritari sunt austriecii de la OMV, se află în proces de transfer juridic de la Viena la București al controlului asupra activității de explorare de țiței și gaze din blocul offshore Han Asparuh din sectorul bulgăresc al Mării Negre, la care deține o participație de 42,86%, restul fiind în posesia francezilor de la Total Energies.
Rata anuală a inflației în Bulgaria s-a accelerat în iulie, pentru a 17-a lună consecutivă, ajungând la 17,3% față de 16,9% în luna precedentă, arată datele de la Institutul Național de Statistică (INS), citate de Mediapool și Rador.
Platforma românească de investiții pentru companii de tehnologie Seedblink a achiziționat Symbid, platformă olandeză pentru crowdinvesting.
Interconectorul dintre Grecia și Bulgaria, prin care ar urma să fie transportate gaze naturale lichefiate (GNL) inclusiv în România, ar putea să nu înceapă să funcționeze în octombrie, așa cum era anunțat, a avertizat marți directorul executiv al furnizorului de stat Bulgargaz, Lyudmil Yotsov.
Guvernul interimar de la Sofia va aproba măsuri pentru aderarea Bulgariei la așa-zisul „Club al Bogaților” – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), scrie Mediapool, citat de Rador.
Omul de afaceri român Vladimir Cohn (78 de ani), fost acționar al clubului de fotbal Dinamo București și care a vândut în urmă cu circa 4 ani cu peste 200 milioane euro fabricile Ecopaper Zărnești și Ecopack Ghimbav către grupul britanic DS Smith, va lansa în România o investiție de peste 1,3 miliarde lei, într-o fabrică de hârtie.
Un accident grav a avut loc între un autocar înmatriculat în România și o mașină din Olanda, în jurul orei 2.00, pe drumul către Veliko Tarnovo - Ruse, pe tronsonul dintre satele Kutsina și Polikraishte, potrivit nova.bg. De asemenea, șeful DSU Raed Arafat a anunțat că cinci români răniți în accidentul din Bulgaria vor fi transportați, sâmbătă, cu elicoptere, la Spitalul Floreasca din București.
Guvernul interimar bulgar instalat în locul guvernului fostului premier Kiril Petkov demis prin moțiune de cenzură a recunoscut că acesta din urmă a trimis în secret Ucrainei arme și muniții, livrări efectuate prin Polonia, deși oficial fostul guvern susținuse că Bulgaria nu livrează arme Ucrainei din cauza opoziției Partidului Socialist, formațiune considerată pro-rusă, relatează agenția EFE.
Eurohold Bulgaria, compania mamă a Euroins România, a semnat un contract de vânzare a 100% din capitalul filialelor sale Avto Union și Eurolease Group către Asterion Bulgaria AD.
Vacanțe „all inclusive” sau la reabilitare la Marea Neagră: Bulgaria este o destinație de vacanță populară. În acest an însă, turiștii stau deoparte. Și nu doar din cauza războiului din Ucraina.
În ciuda situației internaționale complicate, a absenței zborurilor directe, în perioada ianuarie-mai 2022 s-au înregistrat în total 33.584 de vizite ale turiștilor ruși în Bulgaria, care au dormit cel puțin o noapte la locul de cazare, proprietate proprie etc, scrie 24 Chasa, citată de Rador.
Importurile de gaze ale companiilor din România prin cel mai important punct de interconectare, cel cu Bulgaria de la Negru Vodă, vor atinge vineri un maxim anual și istoric pentru sezonul de vară de peste 135 GWh, după ce capacitatea rezervată pentru ziua următoare a crescut cu peste 6 GWh comparativ cu cea din sesiunea precedentă. Drept urmare, pe piața PZU operată de BRM s-a tranzacționat un volum de 3 ori peste media ultimelor luni, de 99 GWh, la un preț mediu în scădere cu 0,6% sau 5 lei/MWh față de cel înregistrat cu o zi în urmă.
Interconectorul de gaze Grecia - Bulgaria a fost inaugurat vineri, relatează The Associated Press. Premierul bulgar interimar Kiril Petkov spune că noul gazoduct joacă un rol serios pentru ca țara sa să scape de monopolul rusesc în ceea ce privește gazele.