Consiliul de Administrație al Romgaz a aprobat înființarea Sucursalei Buzău - Caragele, care va avea ca obiect principal de activitate extracția gazelor naturale, potrivit unui comunicat al Bursei de Valori București (BVB).
Un număr de 40 de români care au fost concediați în Germania beneficiază de șomaj indemnizat în România și sunt înscriși în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) în vederea angajării.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu afirmă sâmbătă că Banca de resurse genetice vegetale din Buzău este un exemplu că putem face cercetare în România, că putem oferi sprijin cercetătorilor români și că va solicita Comisiei Europene sprijin financiar pentru extinderea proiectului.
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunțat că, în acest an, va începe construirea primelor șase centre de colectare legume-fructe, din totalul celor 15 care vor fi realizate în România. Social-democratul a adăugat că le-a prezentat, vineri, autorităților locale din județul Buzău un model tip de centru colectare legume fructe și a făcut o deplasare pe teren pentru a vedea unde va fi amplasat acest centru. „Fiecare centru va avea 3.000 mp, patru benzi se sortare și spațiu cu temperatură controlată, pentru a prelua, sorta și pregăti pentru valorificare producțiile fermierilor”, a mai explicat Barbu.
Ursus Breweries, cel mai mare producător de bere din România, a finalizat anul 2022 cu afaceri de aproape 2,3 miliarde de lei, în creștere față de 2021, când compania a înregistrat vânzări de 2,1 miliarde de lei. Profitul companiei a scăzut însă semnificativ în 2022 față de anul precedent, cu 63%, ajungând la 97 de milioane de lei. Ursus și-a diminuat în 2022 și numărul de angajați, ajungând la 1638, dar și producția.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat la Mizil, după vizita de lucru la loturile 1 și 2 din Autostrada Ploiești- Buzău (A7), că ideea este ca de la anul, pe această variantă sudică, de la Craiova la Constanța, să se poată circula pe autostradă.
Grupul japonez Yazaki, unul dintre cei mai mari furnizori de piese auto la nivel global, va închide fabrica din Buzău, oraș în care este unul dintre cei mai mari angajatori, circa 400 de persoane fiind vizate de concedieri.
Primele cireșe din acest sezon au fost scoase la vânzare în Piața Centrală din Buzău la prețul de 60 de lei kilogramul, sunt aduse din Grecia și sunt cele mai scumpe fructe de pe tarabe.
Valea Plângerii pe Autostrada A7 Ploiești-Buzău lot 2. "Șantierul" este aproape încremenit între lanurile de rapiță și cereale, a anunțat Asociația Pro Infrastructură care critică stadiul lucrărilor.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vorbit despre stadiul lucrărilor la autostrada A7, anunțând că pe lotul 1 lucrările sunt realizate în proporție de 9-10%, procentul pentru locul doi este de peste 13, în timp ce pe lotul 3 nu se lucrează din cauză că nu s-a semnat contractul. În acest context, Grindeanu se arată ”iritat” de situație și este de părere că există ”o tergiversare” a operațiunii de încheiere a contractului pentru locul 3 al A7.
Mai mulți producători din industria alimentară vor depune la Comisia Europeană documentația pentru înregistrarea Babicului de Buzău ca produs cu denumire și indicație geografică protejată.
Culturile de porumb din județul Buzău încep să fie înlocuite cu cele de sorg, o specie populară în Africa, rezistentă la secetă, cereală cu valori nutriționale ridicate.
Autoritățile au solicitat constructorului italian Pizzarotti dublarea ritmului de lucru la Autostrada Ploiești-Buzău, cu un stadiu fizic actual de 5%, fiind mobilizate 200 de utilaje și 350 de muncitori.
Grupul de inițiativă reunit în Clubul Oamenilor de Afaceri din Buzău organizează a doua întâlnire cu toți cei interesați să afle cât mai multe despre programele prin care pot accesa fonduri europene și nu numai.
Lucrările la Autostrada Ploiești-Buzău sunt realizate la acest moment în proporție de 5,8%, anunță CNAIR: Contractul pentru lotul 1 a fost semnat în data de 16 iunie 2022, iar lucrările trebuie finalizate până în mai 2024.
Un cutremur cu magnitudinea 5,2 a fost înregistrat acum în județul Gorj, seismul fiind resimțit în mai multe județe.
Conform hărții de pe site-ul Pro Infrastructura, autostrada Ploiești – Buzău (și mai departe spre Focșani) prevede un spațiu de servicii în apropierea parcului industrial de la Frasinu.
Angajații vor fi introduși în programul de concediere colectivă.
Un cutremur cu magnitudinea 4,4 s-a produs, sîmbără, în Zona Seismică Vrancea, județul Buzău.
Licența de exploatare a perimetrului de gaze de la Bobocu, județul Buzău, cumpărată în 2020 de compania Lalea Energy din Olanda, cu promisiunea de a extrage primele gaze în acest an, și reintrată în portofoliul canadienilor de la Claren Energy, a fost vândută către Blueray Energies România, relevă date analizate de Profit.ro.
Antreprenorii mici și mijlocii din Buzău s-au reunit într-un club local de business.
Asociația Pro Infrastructură a realizat prima filmare a întreg lotului 4 al Autostrăzii A7 Buzău-Focșani și a transmis că UMB a început în forță lucrul pe tronsonul dintre DN2 Buzău-Focșani și DN23 Focșani-Brăila. ”Minunea cocoșată de la Focșani prinde formă”, a transmis organizația.
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 s-a produs astăzi dimineața, la ora locală 6.50, în zona seismică Vrancea, județul Buzău.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu anunță că a fost desemnat constructorul pentru ultimele două tronsoane ale Autostrăzii Buzău-Focșani (A7), iar in 10 zile, pot fi demarate procedurile de semnare a contractelor, dacă rezultatul licitației nu va fi contestat.
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat că a fost desemnat de către CNAIR un nou câștigător pentru construirea Lotului 3 (Pietroasele-Municipiul Buzău) al Autostrăzii Ploiești-Buzău (secțiune a A7). Lotul 3 al Autostrăzii Ploiești – Buzău (Pietroasele-Municipiul Buzău) are o lungime de 13,9 km și trebuie finalizat în 20 de luni.