În mai anul trecut, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care planul de instalare în România a unei centrale nucleare compusă din mini-reactoare modulare concepute de compania americană NuScale, dar și construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, sunt incluse pe lista investițiilor energetice finanțabile prin intermediul așa-numitului Fond de Modernizare al UE, alimentat cu bani din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2).
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, încearcă pentru a treia oră consecutiv în mai puțin de 2 ani să-și cumpere și instaleze un sistem de monitorizare seismică de structuri care să transmită automat în timp real un semnal de alarmă către camerele de comandă ale unității de producție de energie în caz de cutremur major, la atingerea unui anumit nivel de accelerație seismică, semnal în urma căruia dispecerii Nuclearelectrica să ia decizia de oprire manuală a celor două reactoare ale centralei, în caz că acestea nu se opresc automat.
Centralele nucleare compuse din mini-reactoare modulare, precum cea pe care vor să o construiască Nuclearelectrica și Nova Power&Gas pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, cu tehnologie americană NuScale, ar putea fi exceptate de la cerințele legale românești în vigoare privind efectivul minim de personal de operare.
Societatea românească de proiect care își propune să construiască pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești o capacitate de producție de energie electrică de 462 MW, compusă din șase mini-reactoare nucleare modulare (SMR) a câte 72 MW fiecare, companie controlată în proporții egale de Nuclearelectrica (SNN) și Nova Power&Gas, au semnat contract de lucrări de inginerie și proiectare inițială (Front-End Engineering and Design - FEED) pentru proiect cu dezvoltatorul și proprietarul tehnologiei SMR care va fi implementată la Doicești, compania americană NuScale.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, se pregătește să comande mai multe sondaje de opinie, atât la nivel național, cât și regional, pentru a testa percepția românilor cu privire la energia nucleară, precum și gradul de acceptare al acesteia în rândul populației din punct de vedere al riscurilor.
Combinatul siderurgic Donalam Târgoviște, fostul COS, unul dintre marii consumatori industriali de electricitate din România, va putea folosi o parte din energia electrică ce va fi produsă de către mini-reactoarele nucleare modulare (SMR) americane ce vor fi instalate pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, situat în apropiere, a transmis Nuclearelectrica (SNN) pentru Profit.ro.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunță că Agenția SUA pentru Comerț și Dezvoltare (USTDA) acordă României un grant de 14 milioane de dolari. Banii vor fi folosiți pentru dezvoltarea primei centrale nucleare SMR din România.
Instalațiile nucleare compuse din mai multe module identice, precum centrala de 6 mini-reactoare (SMR) dezvoltate de compania americană NuScale pe care Nuclearelectrica și Nova Power&Gas vor să o construiască pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, ar urma să fie autorizate în bloc de către Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), pentru numărul total de module, fără ca procedura de autorizare să fie derulată pentru fiecare modul în parte.
Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), care are în față proiecte noi majore de analizat și aprobat, precum retehnologizarea unității 1 și construirea unităților 3 și 4 de la centrala Cernavodă, precum și mini-reactoarele modulare (SMR) dezvoltate de americanii de la NuScale, cere schimbarea legislației în vigoare astfel încât să poată să dispună de bani mai mulți din cei încasați de la industria reglementată, să facă angajări noi și să dea salarii mai mari personalului său.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, și firma Nova Power&Gas (NPG) din grupul clujean E-INFRA au înregistrat luni la Registrul Comerțului societatea de proiect care își propune să construiască pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești o capacitate de producție de energie electrică de 462 MW, compusă din șase mini-reactoare nucleare modulare (SMR) a câte 72 MW fiecare, concepute și dezvoltate de către compania americană NuScale.
Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) din România negociază în prezent cu instituția omoloagă din SUA, US Nuclear Regulatory Commission (NRC), încheierea unei noi Înțelegeri bilaterale privind schimbul de informații tehnice și cooperarea în domeniul securității nucleare, în contextul în care CNCAN trebuie să adapteze normele naționale în domeniu pentru a reglementa și reactoarele modulare de mici dimensiuni dezvoltate de compania americană NuScale.
În ultimele câteva luni, a fost luată decizia finală de investiție a Nuclearelectrica în retehnologizarea uității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, a fost semnat primul contract referitor la proiectul construirii reactoarelor 3 și 4 ale centralei și a fost anunțat amplasamentul selectat pentru instalarea viitoare a primei unități de producție nucleară din România bazată pe reactoare modulare mici (SMR).
Achiziția este parte a ansamblului de măsuri antiseism implementate de Nuclearelectrica la Cernavodă de mai mulți ani, ca urmare a dezastrului nuclear de la Fukushima din Japonia din urmă cu 10 ani, provocat de un cutremur cu magnitudine de 9 grade pe scara Richter. Cutremurul din România din 1977 a avut o magnitudine de 7,4 grade.
Premierul Ludovic Orban l-a eliberat din funcția de președinte al Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) pe Rodin Traicu, fost director al Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN), deputat PSD și secretar de stat în Ministerul Economiei, și l-a înlocuit cu Gheorghe Ioniță, în prezent președinte al Consiliului Științific al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice (ICSI) Râmnicu Vâlcea, fost viceprimar PNL de Vâlcea, care a condus în trecut și Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive.
Verificările efectuate în vederea acordării avizului CNCAN personalului de conducere al deținătorilor de autorizații de exploatare de instalații nucleare includ și mai multe zeci de întrebări de natură legislativă, tehnică și managerială cu privire la activitatea nucleară, menite să testeze cunoștințele, abilitățile și atitudinea acestora.
Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive (ANDR) a atribuit gigantului energetic nuclear francez Areva, la finalul lunii iunie, un contract în valoare de 130.000 euro plus TVA, în baza căruia francezii vor elabora un studiu de prefezabilitate pentru o fabrică de containere de beton care vor fi folosite la viitorul depozit final de deșeuri slab și mediu radioactive provenite de la centrala nucleară de la Cernavodă.