Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a încheiat la Roma un memorandum de înțelegere cu agenția de credit de export a statului italian, Servizi Assicurativi del Commercio Estero (SACE), și cu divizia nucleară a producătorului italian de echipamente și agregate pentru industria energetică Ansaldo, controlat de banca de stat Cassa Depositi e Prestiti (CDP), ″pentru a avansa dezvoltarea și finanțarea″ retehnologizării unității 1 de la Cernavodă și construirii reactoarelor 3 și 4, cele mai importante proiecte investiționale strategice din portofoliul companiei românești.
Asociația Investitorilor de Real Estate din România (AREI), organism care reunește cei mai mari proprietari de clădiri din țară, cere Parlamentului României să introducă derogări în noul cod al urbanismului în cazul autorizațiilor de construire anulate din vina exclusivă a primăriilor.
Sustenabilitatea este un criteriu din ce în ce mai important în real estate, criteriile definitorii trecând treptat, de la statutul de diferențiator în piață la norme impuse de dezvoltare. Standardele de construire au urmat un trend evolutiv, îmbinând responsabilitatea față de mediul înconjurător și necesitatea eficienței energetice a clădirilor, cu impunerea respectării unor reglementări legislative. Dezvoltatorii cu viziune pe termen lung aleg să construiască responsabil, utilizează tehnologii speciale care asigură o calitate mai mare decât minimul acceptat conform legii și adaptează materialele și procedurile la particularitățile zonelor în care construiesc, pentru a spori siguranța, durabilitatea, dar și pentru un consum redus de energie și protecția mediului.
Asociația Investitorilor de Real Estate din România (AREI), organism care reunește cei mai mari proprietari de clădiri din țară, cere protejarea autorizațiilor de construire de ulterioare suspendări, susține transferul de competență în aprobarea Planurilor Urbanistice Zonale de la Consiliul General al Municipiului București către consiliile locale de sector și atrage atenția că se pot naște abuzuri motivate de nevoia de spațiu verde prin noul cod al urbanismului.
În primele cinci luni ale anului, s-au eliberat 14.122 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 24,5% față de perioada similară a anului trecut, anunță Institutul Național de Statistică (INS).
Obiectivele de investiții din extravilan specifice acvaculturii și amenajărilor piscicole, inclusiv amenajările ”prin extragere de agregate minerale”, vor primi autorizații de construire fără elaborarea, avizarea și aprobarea, în prealabil, a unei documentații de amenajare a teritoriului și/sau a unei documentații de urbanism, potrivit unui proiect legislativ inițiat de PSD și adopat prin vot de către senatori.
Numărul autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale a scăzut cu 23,7% în primele două luni, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).
În luna ianuarie 2023, au fost eliberate 2.079 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 18,5%, față de luna ianuarie 2022, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Termenele pentru eliberarea certificatului de urbanism, a avizelor și acordurilor, respectiv și autorizației de construire vor fi reduse în cazul lucrărilor de consolidare de risc seismic a tuturor clădirilor de școli care sunt expertizate în risc seismic 1 și vor fi incluse în noul program guvernamental dedicat acestor unități de învățământ.
Autorizațiile de construire deja prelungite și aflate în termen de valabilitate vor putea fi prelungite cu încă 24 de luni și nu cu diferența până la 24 de luni față de prelungirea inițială, potrivit unui proiect de lege promulgat de președintele Iohannis.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, cu proiecte majore pe masă, a înregistrat un profit de 1,93 miliarde lei în primele 9 luni ale anului, cu 202% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, cu proiecte majore pe masă, de la retehnologizarea unității 1 și construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei la colaborarea cu dezvoltatorul american de mini-reactoare modulare (SMR) NuScale, intenționează să lanseze o campanie de promovare a imaginii sale, care să includă și filme corporate, precum și animații 3D.
Autorizațiile de construire deja prelungite și aflate în termen de valabilitate vor putea fi prelungite cu încă 24 de luni și nu cu diferența până la 24 de luni față de prelungirea inițială, prevede un amendament introdus într-o ordonanță de urgență de actuala putere și adoptat prin votul final al Parlamentului.
Autorizațiile de construire deja prelungite și aflate în termen de valabilitate vor putea fi prelungite cu încă 24 de luni și nu cu diferența până la 24 de luni față de prelungirea inițială, prevede un amendament introdus într-o ordonanță de urgență de actuala putere.
Producătorul de energie electrică TMK Hydroenergy Power, preluat anul trecut de asset-managerul australian Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA) de la compania cehă de stat CEZ în cadrul deal-ului de achiziție a principalelor active CEZ din România, a demarat lucrările de construire a noii hidrocentrale Breazova 2 din județul Caraș Severin, proiect finanțat și din granturi acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia.
Autorizația de construire va putea fi prelungită cu maximum 24 de luni, înainte cu cel puțin 45 de zile de expirare, potrivit unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin vot final în Camera Deputaților. Totodată, autorizațiile care au intrat în ultmele 30 de zile de valabilitate vor fi prelungite automat cu încă 90 de zile, conform datelor analizate de Profit.ro.
Autorizația de construire va putea fi prelungită cu maximum 24 de luni, înainte cu cel puțin 45 de zile de expirare, prevede un amendament avizat în comisiile de specialitate ale Parlamentului și care urmează să primească votul final în Parlament. Totodată, autorizațiile care au intrat în ultmele 30 de zile de valabilitate vor fi prelungite automat cu încă 90 de zile.
Organizațiile neguvernamentale ar putea avea la dispoziție doar 60 de zile pentru formularea cererilor de suspendare a autorizațiilor de construire și maximum un an pentru atacarea Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ) dacă se adoptă un proiect de lege inițiat de un grup de senatori liberali condus de Daniel Fenechiu. Astăzi nu există o limitare în timp a acestor demersuri juridice.
Un arhitect din București a fost condamnat definitiv la 2 ani și 7 luni de închisoare cu executare pentru că ar fi falsificat 100% ("plăsmuit", conform exprimării judecătorilor) absolut toate avizele și autorizațiile care ar fi trebuit obținute de la instituții de stat și în baza cărora, în anul 2015, a fost construit un bloc cu 4 etaje proiectat tot de el, situat în sectorul 1 al Capitalei, foarte aproape de Piața Victoriei și practic lipit de un imobil cu statut de monument istoric.
Angajamentul european al României de a-și majora cu 3.000 MW până la jumătatea lui 2026 puterea instalată în centrale de producție de energie regenerabilă eoliană și fotovoltaică, prins și în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), coroborat cu multitudinea de scheme de sprijin financiar pregătite de autorități în acest scop, au ascuțit lupta pentru terenuri propice investițiilor în parcuri solare și de vânt, care ajunge uneori să se poarte și în sălile de judecată.
Un număr de 29.342 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale au fost emise în primele șapte luni ale anului, în creștere cu 33,4% față de perioadă similară a anului trecut, arată datele publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
În primele nouă luni, s-au eliberat 30.612 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 4,9% față de perioada corespunzătoare a anului precedent, a anunțat vineri Institutul Național de Statistică (INS).
Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale eliberate în primele șapte luni ale anului în curs a fost mai mic cu 10,5%, respectiv 21.992, față de cel consemnat în perioada corespunzătoare din 2019, potrivit informațiilor date luni publicității de Institutul Național de Statistică (INS).
În luna iunie, s-au eliberat 3.881 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în creștere cu 26,7% față de luna mai 2020 și cu 0,2% față de luna iunie 2019, în timp ce în semestrul I al acestui an, s-au eliberat 17.878 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 12,1% față de semestrul corespunzător al anului precedent, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).
În luna februarie 2020, s-au eliberat 3.100 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în creștere cu 33,6% față de luna ianuarie 2020, și cu 8,7%, față de luna februarie 2019, potrivit datelor anunțate luni de Institutul Național de Statistică (INS).