Președintele Iohannis a promulgat legea care prevede, conform actului analizat de Profit.ro, că în 2024 și 2025 ar urma să fie împușcați aproape 500 de urși anual. În fiecare an, 426 din aceste exemplare vor fi vânate în scop ”de prevenție”, iar 55 de exemplare vor fi ucise în scop de ”intervenție”, pentru combaterea urșilor agresivi. Cei mai mulți urși vor fi vânați în județele Harghita, Covasna, Brașov și Mureș, iar pentru capturi vor fi achitate sume importante.
Parlamentul, reunit în sesiune extraordinară, a adoptat, prin votul final al deputaților, un proiect de lege inițiat de UDMR și care prevede că în 2024 și 2025 ar urma să fie împușcați aproape 500 de urși anual. În fiecare an, 426 din aceste exemplare vor fi vânate în scop ”de prevenție”, iar 55 de exemplare vor fi ucise în scop de ”intervenție”, pentru combaterea urșilor agresivi. Cei mai mulți urși vor fi vânați în județele Harghita, Covasna, Brașov și Mureș, iar pentru capturi vor fi achitate sume importante.
Deputații se vor reuni în sesiune extraordinară pentru a aproba un proiect de lege inițiat de UDMR - aprobat deja de Senat, cu susținurea PSD, dar nu și a PNL -, care prevede că în următorii doi ani ar urma să fie împușcați aproape 500 de urși anual. Peste 420 din aceste exemplare vor fi vânate în scop ”de prevenție”, iar doar 55 de exemplare sunt stabilite drept cotă de ”intervenție” pentru combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora. Cei mai mulți urși vor fi recoltați, adică vânați, în județele Harghita, Covasna, Brașov și Mureș, iar pentru capturi vor fi achitate sume importante.
Cota de contribuție proprie a asociațiilor de proprietari pentru anveloparea clădirilor de locuințe va putea fi asigurată integral din bugetul local, fără recuperarea acesteia, în baza hotărârii consiliului local, prevede un proiect de lege al actualei puteri.
Proiectul din Parlament al liberalilor prin care ar urma să fie introdusă în Codul Fiscal o prevedere pentru a proteja în următorii zece ani "cota unică de impozitare asupra veniturilor și profiturilor" a trecut tacit de Senat, după ce a evitat votul din plen prin retrimiterea pentru raport suplimentar la comisia de specialitate din Senat. Proeictul a primit și punct de vedere negativ de la Guvern, care reproșează că nu se poate lua o astfel de decizie pe un termen atât de lung, mai ales că în PNRR sunt prevăzute reforme ale legislației fiscale, în timp ce sistemul de impozitare prevede la acest moment mai multe cote diferite și nu o cotă unică.
Premierul Marcel Ciolacu transmite că este adeptul impozitării progresive, dar a precizat că nu exclude nici continuare cu cota unică la companii. El a menționat, însă, că nu trebuie să fie cotă unică cu excepții. în funcție de cum ne convine.
PSD a solicitat și obținut în plenul Senatului retrimiterea la comisii a proiectului PNL prin care Codul Fiscal ar urma să mențină în următorii zece ani cota unică de impozitare. PSD vrea să amendeze proiectul liberalilor, dar vrea ca amendamentele să fie mai întâi discutate și să aibă acordul coaliției de guvernământ.
Ministerul Culturii și instituțiile publice aflate în subordinea acestuia vor avea din nou dreptul să încaseze din chiria spațiilor administrate o cotă-parte de 50%, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.
Zeci de parlamentari PNL au depus un proiect de lege care ar urma să introducă în Codul Fiscal o prevedere pentru a proteja în următorii zece ani "cota unică de impozitare asupra veniturilor și profiturilor". Trebuie precizat că, deși inițiatorii fac referire la o cotă unică pentru impozitul pe profit și impozit pe venit, acestea sunt la niveluri diferite începând din ianuarie 2018, când guvernarea PSD, controlată de președintele partidului de la acel moment, Liviu Dragnea, a decis să coboare impozitul pe venit de la 16% la 10%, parte a procesului de a muta contribuțiile sociale integral în salariul brut al angajatului (tot procesul fiind fără impact asupra netului).
Producătorii de echipamente electrice și electronice vor avea de anul viitor obligația de a realiza etapizat o rată de colectare minimă calculată pe fiecare categorie de echipamente introdusă pe piață
Senatul a adoptat un proiect legislativ care prevede revenirea la cota de 9% a TVA în cazul produselor pe bazã de zahăr adăugat destinate consumului albinelor. Măsura este considerată ca vitală pentru supraviețuirea apiculturii din România, afectate de importurile de miere.
Guvernul va mandata reprezentanții statului în adunările generală a acționarilor (AGA ) sau în consiliile de administrație (CA), după caz, la societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net realizat al anului 2023 sub formă de dividende sau vărsăminte la bugetul de stat.
Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, transmite despre cota unică că este cea mai bună alegere pentru România și nu există niciun motiv pentru care țara noastră să adopte un sistem de impozitare progresiv. Ministrul dă asigurări că nu au în plan să schimbe cota unică, pentru că datorită ei suntem competitivi fiscal în cursa pentru atragerea de investitori.
Safety Broker, liderul pieței de profil, a preluat portofoliul Globasig, locul 13 în clasament, cu o cotă de 1,37% la finele lunii iunie, companie controlată indirect de Antonio Babeti, prin GBK New Concept.
Safety Broker, liderul pieței de profil, a preluat portofoliul Globasig, locul 13 în clasament, cu o cotă de 1,37% la finele lunii iunie, companie controlată indirect de Antonio Babeti, prin GBK New Concept, tranzacția, anunțată anterior de Profit.ro, intrând acum în analiza Consiliului Concurenței.
Premierul Ciolacu a declarat că românii trebuie să se hotărască pentru un anumit sistem de impozitare, respectiv cotă unică sau impozit progresiv, iar excepțiile să nu mai fie ”decât în cazuri excepționale”.
Senatul, prin votul majorității și la inițiativa UDMR, a stabilit că în următorii doi ani ar urma să fie împușcați aproape 500 de urși anual. Peste 420 din aceste exemplare vor fi vânate în scop ”de prevenție”, iar doar 55 de exemplare sunt stabilite drept cotă de ”intervenție” pentru combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora.
Safety Broker, liderul pieței de profil, a preluat portofoliul Globasig, locul 13 în clasament, cu o cotă de 1,37% la finele lunii iunie, companie controlată indirect de Antonio Babeti, prin GBK New Concept.
În cadrul reformei fiscale, prevăzute în PNRR și care se va aplica pe la jumătatea anului 2025, se va pune problema impozitării progresive sau revenirii la o adevărată cotă unică, fără excepții, a declarat premierul Ciolacu. Acesta a arătat însă că impozitarea progresivă, al cărui adept este, nu se poate realiza decât după digitalizarea ANAF.
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu mai are în mod real acum o cotă unică de impozitare, iar aceasta este depășită, doar țara noastră și Rusia păstrând acest sistem.
Safety Broker, liderul pieței de profil, a preluat portofoliile a trei brokeri, respectiv Insia Broker București, Orizont Broker Cluj-Napoca și Star Broker Sibiu, pregătind acum noi achiziții.
Premierul Marcel Ciolacu s-a deplasat vineri, la Bruxelles, după cum a relatat Profit.ro, pentru a convinge Comisia Europeană că trebuie să accepte un deficit bugetar peste cel asumat, de 4,4% din PIB, ca urmare a efoturilor bugetare cauzate de războiul din Ucraina. Potrivit propriilor declarații, în timp ce Guvernul susține că ar fi cheltuit 3,5% din PIB în acest sens, incluzând aici și majorarea suplimentară a bugetului apărării, funcționarii Comisiei au calculat cheltuieli suplimentare pentru bugedt de doar 1,5%.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu pleacă azi la Bruxelles, unde va avea o serie de întâlniri cu conducerea Comisiei Europene, pentru a stabili definitiv acceptul forului pentru majorarea deficitului bugetar, cu mențiunea clară că România nu va fi amendată cu 0,5% din PIB pentru depășire, așa cum prevede procedura de deficit excesiv. Conform unor surse oficiale din Guvern, premierul nu este de acord cu ideea, vehiculată și de funcționarii Comisiei, privind majorarea cotei TVA și eliminarea cotelor reduse, pentrui a menține ținta de deficit. Guvernul va păstra cota de 9% a TVA la alimente și medicamente și nu va majora cota de 19%. În schimb, va solicita ca majorarea de 0,5% a procentului din PIB pentru apărare să nu mai fie luată în calcul al deficit, argumentând și necesitatea majorării cu 0,5% a deficitului în urma cheltuielilor indirecte făcute de România din cauza războiului din Ucraina.
În 2003, marca Renault era cea mai vândută din Europa și depășea 10% din piață. Astăzi, din cauza ofensivei mărcilor asiatice și a unor decizii strategice mai puțin insipirate, francezii și-au înjumătățit cota de piață, la fel cum a pățit și Ford. Concurenții francezi ai Renault, Citroen și Peugeot, au pierdut de asemenea felii mari din piața pe care o aveau în urmă cu 20 de ani.
Fondul necesar pentru plata indemnizației angajaților din construcții și producerea materialelor de construcții, pe perioada întreruperii activității va fi lipsit de cota de 0,5% din valoarea devizului general al lucrărilor de construcții. Măsura este prevăzută în ordonanța de urgență a Guvernului privind reducerea cheltuieilor bugetare și va lipsi fondul de o sursă importantă prin care era acoperită de indemnizația pe perioada întreruperii activității, bani care se vor duce acum la buget.