Ciolacu nu este de acord cu majorarea TVA, cerută de la Bruxelles. Cifrele cu care se duce la CE pentru majorarea deficitului

Ciolacu nu este de acord cu majorarea TVA, cerută de la Bruxelles. Cifrele cu care se duce la CE pentru majorarea deficitului
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 31 aug 2023

Prim-ministrul Marcel Ciolacu pleacă azi la Bruxelles, unde va avea o serie de întâlniri cu conducerea Comisiei Europene, pentru a stabili definitiv acceptul forului pentru majorarea deficitului bugetar, cu mențiunea clară că România nu va fi amendată cu 0,5% din PIB pentru depășire, așa cum prevede procedura de deficit excesiv. Conform unor surse oficiale din Guvern, premierul nu este de acord cu ideea, vehiculată și de funcționarii Comisiei, privind majorarea cotei TVA și eliminarea cotelor reduse, pentru a menține ținta de deficit. Guvernul va păstra cota de 9% a TVA la alimente și medicamente și nu va majora cota de 19%. În schimb, va solicita ca majorarea de 0,5% a procentului din PIB pentru apărare să nu mai fie luată în calcul la deficit, argumentând și necesitatea majorării cu 0,5% a deficitului în urma cheltuielilor indirecte făcute de România din cauza războiului din Ucraina.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De ce este important: Deficitul bugetar actual asumat de Guvern, prin Legea bugetului, este de 4,4% din PIB, țara fiind în procedură de deficit excesiv. Conform calendarului, România ar trebui să scadă deficitul la 4,4% anul acesta și sub 3% anul următor. Comisia Europeană a avertizat, însă, încă pe tot parcursul anului, că România nu va respecta nici ținta actuală de 4,4% din PIB pentru anul acesta. 

DOCUMENT Atacurile de tip ransomware au crescut masiv în România. Nu scapă aproape nimeni - bănci, spitale, Poliția, Netflix, DHL, Fan Courier, Poșta, Catena, OMV Petrom, Lidl, eMag CITEȘTE ȘI DOCUMENT Atacurile de tip ransomware au crescut masiv în România. Nu scapă aproape nimeni - bănci, spitale, Poliția, Netflix, DHL, Fan Courier, Poșta, Catena, OMV Petrom, Lidl, eMag

Deficit bugetar de cel mult 5,7%, dar cu ambiții de a ajunge la 5,4%

Potrivit surselor citate, ministrul Finanțelor, Marce Boloș, care în urmă cu o lună nu accepta ideea unei deficit de peste 5%, ar fi obținut acceptul Comisiei Europene privind majorarea deficitului până la 5,5%, condiționat de realizarea reformelor fiscale prevăzute de PNRR și asumate de Guvern. Mai mult, ministrul Boloș a arătat la Bruxelles că prin pachetul de măsuri pe care Guvernul intenționează să își angajeze răspunderea în Parlament, România ar putea atinge chiar un deficit de 5,4% anul acesta.

Aceleași surse arată că premierul Ciolacu va merge la Bruxelles să se asigure în primul rând că România nu va fi penalizată cu 0,5% din PIB pentru depășirea țintei de deficit, convenite prin proceudra de deficit excesiv.

În ce privește deficitul bugetar, după cum a deschis deja dialogul cu președinta CE, Ursula von der Leyen, premierul Ciolacu va invoca presiunea pusă pe buget de către războiul din Ucraina.

De data aceasta, Marcel Ciolacu va solicita, cu cifrele pe masă, ca deficitul bugetar să fie majorat cu 0,5% reprezentând cheltuieli directe (privind agricultura, trabnsportul și sănătatea) făcute de România în legătură cu Ucraina, respectiv cu 0,5%, reprezentând majorarea bugetului apărării anul acesta de la 2 la 2,5% din PIB, așa cum solicită majoritatea statelor europene care și-au majorat aceste bugete.  

Executivul a calculat că ar fi cheltuit în mod direct circa 2 miliarde de euro ca urmare a conflictului din țara vercină, iar efectele indirecte asupra economiei se văd, printre altele, în creșterea dobânzilor.  

Ciolacu: Microîntreprinderile au devenit un fel de offshore în interiorul unui stat. Nu poți să ai o fiscalitate de tip offshore pe microîntreprinderi CITEȘTE ȘI Ciolacu: Microîntreprinderile au devenit un fel de offshore în interiorul unui stat. Nu poți să ai o fiscalitate de tip offshore pe microîntreprinderi

Guvernul nu va majora cota TVA

Premierul Ciolacu nu este de acord cu unele măsuri sugerat de la Bruxelles privind majorarea cotei de TVA, potrivit sursele citate.

”Prim-ministrul consideră că nu este o măsură corectă pentru nimeni. Doar majorarea cu un punct procentual a TVA ar majora inflația cu 0,5% și ar reduce creșterea economică cu 0,1%, conform unor calcule”, au arătat sursele citate, care au precizat că TVA va rămâne 9% pentru aleimente și medicamente, respectiv de 5% pentru cărți, în ciiuda dorinței Comisiei de egalizare a cotelor.

EXCLUSIV Guvernul încearcă o cale de atac extraordinară la CEDO pentru hotărârea care obligă România să recunoască cuplurile de același sex CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul încearcă o cale de atac extraordinară la CEDO pentru hotărârea care obligă România să recunoască cuplurile de același sex

Reforma pensiilor 

În ce privește procentul de 9,4% din PIB cu pensiile asumat în PNRR și pe care fostul premier Ciucă promisese că va fi înlocuit cu un alt indicator, partea română ar fi obținut promisiunea eliminării acestui prag atunci când Guvernul va adopta noua legea a pensiilor și o va pune în practică.

Prim-ministrul României va avea întrevederi cu înalți oficiali europeni: președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, cu președintele Consiliului European, Charles Michel, precum și cu directorul general al SG Recover (Recovery and Resilience Task Force), din cadrul Comisiei Europene, Céline Gauer.

     

viewscnt
Afla mai multe despre
ciolacu
ce
deficit
buget
tva
cota
majorare