Ce obligații, oportunități sau riscuri apar în contextul închiderii anului calendaristic? Ce noutăți aduce legislația fiscală și ce implicații pot avea pentru companiile din România?
Proiectul de ordonanță de urgență care cuprinde și măsuri fiscale a luat complet prin surprindere mediul de afaceri care se aștepta ca, din 2019, să intre în vigoare doar prevederile aflate în dezbatere publică, mai ales având în vedere că reprezentanții guvernului au dat asigurări că nu se pune problema creșterii taxelor sau introducerii unor noi taxe, afirmă Dan Bădin, partener coordonator Servicii fiscale și juridice, Deloitte România.
Aproape două miliarde de tineri din întreaga lume riscă să devină inadaptați la piața muncii în cea de-a patra revoluție industrială (industria 4.0), care se schimbă în ritm tot mai alert ca urmare a tehnologiilor emergente, potrivit unui raport global al Deloitte, efectuat împreună cu Global Business Coalition for Education.
Salariul minim brut din România depășește media regiunii Europei Centrale și de Est, iar în același timp are cea mai ridicată rată efectivă de taxare dintre statele din regiune, de 41,5%, potrivit unei analize Deloitte România.
Noțiunea de „analiză de risc”, în baza căreia autoritățile fiscale inițiază controale sau decid înregistrarea în scopuri de TVA, există în legislația a șapte dintre cele zece state europene care au răspuns unui chestionar Deloitte România pe acest subiect. Procedura propriu-zisă este, de regulă, netransparentă, la fel ca în România, însă mai puțin restrictivă.
Pentru companiile petroliere care vor să extragă gaze naturale din sectorul românesc al Mării Negre este mai important ca Legea offshore să includă o clauză de stabilitate fiscală, prin care să se prevadă că redevențele și impozitul suplimentar pe veniturile din vânzarea gazelor vor rămâne neschimbate pe toată durata acordurilor de concesiune, decât nivelul cotelor procentuale de taxare ca atare, a declarat, într-un interviu acordat Profit.ro, Dan Bădin, partener coordonator pe zona de Servicii fiscale și juridice la Deloitte România.
Companiile românești Trencadis și Mondly sunt prezente în ediția din 2018 a clasamentului Deloitte Fast 50 pentru Europa Centrală și de Est, la categoria principală, Technology Fast 50, respectiv la categoria Rising Stars. Peste 20 de business-uri din România au intrat în competiția din acest an care recunoaște cele mai dinamice companii de tehnologie din Europa Centrală.
Companiile și liderii în afaceri se află în fața unor profunde schimbări ale capitalului uman, care se așteaptă ca întreprinderile să îmbine tot mai mult rolul economic cu cel social.
Cum ne adaptăm schimbărilor fiscale? Cum interpretăm și aplicăm noile prevederi? Cum rezolvăm dificultățile apărute în practică? Experții Deloitte organizează constant evenimente pentru comunitatea de afaceri în care explică modificările legislative și implicațiilor lor în practică.
Piața de fuziuni și achiziții din România a avut o vară fierbinte în trimestrul al treilea, cu tranzacții a căror valoare anunțată a fost de 809 milioane de euro în total, mai mult decât dublu față de cele 391 de milioane de euro din trimestrul al doilea. Potrivit estimărilor Deloitte, valoarea totală a pieței, inclusiv tranzacțiile care nu au avut o valoare comunicată, a fost între 1,4 și 1,6 miliarde de euro, cu aproximativ 15% mai mult decât în trimestrul al treilea din 2017.
Bugetul statului pierde anual sume care pot ajunge și la 10 miliarde de euro din taxe necolectate, iar pe termen lung autoritățile trebuie să îmbunătățească strângerea taxelor pentru a nu fi nevoite să le majoreze, caz în care ar fi afectați tot cei care sunt corecți și în prezent. În contextul în care România este penultima în UE la ponderea taxelor colectate în PIB, pe termen lung devine aproape imposibilă susținerea cheltuielilor cu salarii, pensii, sănătate și alte servicii, avertizează Dan Bădin, partener coordonator Servicii fiscale și juridice, Deloitte România.
Cel mai probabil ANAF nu va reuși să trimită până la 15 noiembrie deciziile de impunere pentru ultimii 5 ani, astfel că procesul de transmitere a impunerilor către populație va continua și după această dată, afirmă consultanții Deloitte. La jumătatea lunii trecute, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a prezentat termenul de 15 noiembrie.
O mare parte a contribuabililor obligați să utilizeze casele de marcat cu jurnal electronic de la 1 septembrie se află încă în situația de a nu se putea conforma termenului, deși au avut loc amânări consecutive și o derogare de trei luni de la aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege, arată, într-o analiză transmisă Profit.ro, Andreea Geacu, senior manager, și Robert Ionescu, senior consultant, ambii consultanți Deloitte Romania.
Criptomonedele, precum bitcoin, vor fi în continuare impozitate la venitul brut obținut la vânzare, situație care presupune că o persoană este obligată să plătească impozitul de 10% pe venitul respectiv chiar dacă a vândut în pierdere față de prețul la care a cumpărat. La propunerea mediului de afaceri ca veniturile din tranzacționarea de criptomonede să fie tratate ca venituri din investiții, Ministerul Finanțelor a transmis că situația va rămâne neschimbată până la reglementarea criptomonedelor de către BNR și ASF.
Grupurile de companii multinaționale anticipează modificări legislative substanțiale, creșterea poverii de conformare cu noile reguli de raportare internațională și a controalelor fiscale, conform sondajului BEPS Global Survey, realizat anual de Deloitte pentru a analiza impactul implementării planului de acțiune privind combaterea erodării bazei de impozitare și a transferului profiturilor (Base Erosion and Profit Shifting - BEPS). România a devenit stat asociat al Proiectului BEPS, în iunie 2016, prin transmiterea acordului de participare către secretariatul OCDE.
Cum în ultimii ani au fost descoperite zăcăminte importante de gaze naturale în Marea Neagra, există un interes crescut asupra subiectului din partea autorităților române, a companiilor implicate sau interesate de explorare și exploatare, a cetățenilor români precum și a țărilor din jur, fiecare dorind ca exploatarea acestor gaze să răspundă unor nevoi și să aducă beneficii. Ținând cont de investițiile mari necesare în special pentru explorare și dezvoltare, dar și pentru exploatare, în ultimii ani s-a discutat mult despre o legislație specifică care să le ofere un cadru stabil investitorilor pentru a continua investițiile necesare.
Deloitte România a numit un nou partener în practica de consultanță financiară. Burcin Atakan s-a alăturat, astfel, conducerii firmei, urmând să se ocupe de practica de Forensic a Deloitte, necesară necesară pentru a atenua riscurile clienților legate de conformitate și mită, practică pe care are misiunea să o poziționeze ca lider de piață în România și Bulgaria. Atakan trebuie, de asemenea, să întărească legăturile firmei cu comunitatea de afaceri turcă.
Ernst&Young Assurance Services și asocierile formate din Deloitte Audit România, Deloitte Advisory Polonia și Deloitte Advisory Cehia, respectiv KPMG Advisory si KPMG Audit au depus oferte pentru calcularea tarifului de referință la polițele RCA, care a fost introdus după 19 mai 2017, când plafonarea prețurilor la polițele de răspundere civilă auto obligatorii a fost eliminată. Anterior, cum a anunțat Profit.ro, Deloitte a fost actuarul instituției, după ce a câștigat o licitație în acest sens la începutul acestui an. Contractul a fost atribuit atunci pentru 165.000 lei, fără TVA, pentru o perioadă de 3 luni.
Trei consultanți și avocați ai Deloitte România au fost promovați în cadrul grupului ca parteneri pentru regiunea Europa Centrală, a anunțat firma de audit și consultanță. Astfel, Ciprian Gavriliu, director servicii fiscale, Deloitte România, a fost promovat în poziția de partener în Deloitte Europa Centrală, iar Georgiana Singurel și Andreea Artenie, parteneri la Reff & Asociații, au devenit parteneri Deloitte Legal în Europa Centrală.
Piața de fuziuni și achiziții (M&A) din România și-a revenit după anii de criză și se află, în prezent, în creștere, dar nu există perspective pentru un boom precum cel din 2008, când aderarea la Uniunea Europeană a crescut masiv interesul străinilor pentru active românești și a pus vânzătorii într-o poziție de forță în relație cu cumpărătorii. Nu se întrevede în viitorul previzibil revenirea la un astfel de raport pe piața de fuziuni și achiziții, a declarat Ioana Filipescu, partener M&A Deloitte România.
Lipsa de predictibilitate în materie de schimbări ale legislației fiscale, foarte dese în ultima perioadă, dar și în ce privește interpretarea acestei legislații de către Fisc și instanțe afectează activitatea de fuziuni și achiziții, impactul acestora fiind în ultima perioadă mai puternic chiar decât al modificărilor efective pe care le-au adus, afirmă specialiștii firmei de consultanță Deloitte.
După o lungă perioadă de incertitudine fiscală și schimbări legislative frecvente, apare și o lege favorabilă mediului de afaceri și în special micilor antreprenori. Este vorba de legea recent adoptată de Camera Deputaților care le acordă societăților posibilitatea să plătească dividende trimestrial, în loc de anual, arată, într-o analiză trimisă profit.ro, Alexandra Smedoiu, partener Deloitte România.
Firma de consultanță Deloitte și-a întărit echipa prin aducerea Alexandrei Smedoiu, consultant cunoscut pe piața locală, ca partener în cadrul practicii de taxe. Din iunie, aceasta coordonează serviciile de consultanță în domeniul impozitelor directe pentru companii. Anterior, Alexandra Smedoiu a fost director, servicii de consultanță fiscală, la PwC România, unul dintre principalii concurenți ai Deloitte.
Vânzarea portofoliilor bancare de credite neperformante a fost blocată complet în ultima perioadă, în condițiile în care Finanțele au întârziat să clarifice, prin norme, modul în care trebuie aplicate noile reguli de deductibilitate pentru creanțele înstrăinate. După o “tăcere” de cinci luni, Guvernul face lumină, dar una inutilă, prelungind condițiile blocajului din piață: aprobă normele doar pentru prevederi abrogate de peste două luni, nu și pentru cele noi, diferite, cu care acestea au fost înlocuite și care sunt în vigoare în prezent.
TVA pentru comerțul intracomunitar cu bunuri se va plăti efectiv începând cu 1 iulie 2022. Pe lângă combaterea fraudei de TVA și simplificarea obligațiilor administrare, schimbarea regimului de TVA va aduce pe picior de egalitate achizițiile locale cu cele intra-unionale. Vlad Boeriu, Partener Taxe Indirecte, Deloitte România, analizează impactul acestei schimbări pentru companii.