Deciziile de impunere – consultanții fiscali nu cred că Fiscul va fi gata cu emiterea deciziilor la 15 noiembrie

Deciziile de impunere – consultanții fiscali nu cred că Fiscul va fi gata cu emiterea deciziilor la 15 noiembrie
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 4 oct 2018

Cel mai probabil ANAF nu va reuși să trimită până la 15 noiembrie deciziile de impunere pentru ultimii 5 ani, astfel că procesul de transmitere a impunerilor către populație va continua și după această dată, afirmă consultanții Deloitte. La jumătatea lunii trecute, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a prezentat termenul de 15 noiembrie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De ce este important: Sute de mii de români vor primi în următoarele luni decizii de impunere pentru anii din urmă, procesul de calcul și trimitere a deciziilor de impunere urmând să fie unul de amploare. Din cauza volumului mare de informație care trebuie procesată de către ANAF, există riscul ca unele persoane să nu primească deciziile de impunere în timp util pentru a putea beneficia de bonificațiile promise de autorități.

“Nu cred că există capacitatea administrativă să se facă până la 15 noimbrie. Vor încerca să emită cât mai mult. Chiar dacă nu vor termina până la 15 noiembrie și va fi o dată ulterioară, în principiu lucrul acesta tot se va întâmpla. Statul are dreptul să ceară. Chiar dacă vor exista întârzieri, acest lucru se va întâmpla”, spune Dan Bădin, partener coordonator Servicii fiscale și juridice, Deloitte România.

Inspectorii Antifraudă vor împărți firmelor fluturași cu obligația de dotare cu case de marcat cu jurnal electronic CITEȘTE ȘI Inspectorii Antifraudă vor împărți firmelor fluturași cu obligația de dotare cu case de marcat cu jurnal electronic

Ministrul Finanțelor a anunțat încă din luna martie că anul acesta vrea ca ANAF să recupereze rămânerile în urmă din anii trecuți și să aducă la zi situația în ce privește deciziile de impunere. Recent, la mijlocul lunii septembrie, Teodorovici a afirmat că în octombrie se finalizează centralizarea, iar până la 15 noiembrie oamenii trebuie să fie informați, ca să știe exact ce au de plătit și ce discount vor primi dacă plătesc anticipat.

Un proiect de ordonanță postat pe site-ul Ministerului Finanțelor propune un sistem de bonificații pentru plata înainte de termenele limită a sumelor care vor fi impuse de Fisc pentru anii trecuți. Proiectul se referă la anii 2014-2018, dar nu și la deciziile pentru anul 2013, care nu erau încă trimise la finalul anului trecut.

“Din ce știm noi, în lunile de vară s-au emis deciziile pentru 2013, așa că nu au mai fost cuprinse în planul de bonificații. Sunt niște contribuții de sănătate care nu au fost impuse, nu s-au emis deciziile deși ar fi trebuit. Între timp a venit această declarație unică, care acordă niște bonificații până la anumite termene”, a spus Alexandra Smedoiu, , partener Deloitte România.

Potrivit proiectului Finanțelor, deciziile de impunere pentru definitivarea impozitului anual pe venituri din 2017 și pentru definitivarea contribuției de asigurări sociale pentru perioada 2016-2017 vor avea ca termen de plată data de 15 martie 2019. Statul acordă o bonificație 10% din aceste sume, dacă sunt plătite integral până la data de 15 decembrie 2018. Valoarea bonificației diminuează sumele de plată.

Mediul de afaceri critică viteza cu care sunt adoptate OUG-uri la fiecare ședință de Guvern: Nu se justifică această ”stare de asediu” CITEȘTE ȘI Mediul de afaceri critică viteza cu care sunt adoptate OUG-uri la fiecare ședință de Guvern: Nu se justifică această ”stare de asediu”

Impunerile pentru definitivarea contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată pentru 2014-2017 vor trebui achitate până la 30 iunie 2019, urmând ca pentru plata integrală până la 31 martie 2019 să fie acordată o bonificație de 10% din aceste sume.

Astfel, cel mai probabil ANAF va lucra să trimită într-o primă fază deciziile de impunere care primesc bonificație pentru achitarea până la 15 decembrie 2018 și va continua după cu cele în cazul cărora bonificația se acordă pentru plata până la termenul limită de 31 martie 2019.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
decizii de impunere
deloitte