Metrorex a anunțat, luni, că va achiziționa 13 trenuri noi pentru secțiunea Drumul Taberei – Eroilor, în valoare de 520,15 milioane lei (109,4 milioane euro).
Statul a început operațiunea de transformare a cinematografului Favorit din cartierul bucureștean Drumul Taberei într-un Centru Cultural European, contract de peste 10 milioane de euro, blocat 6 ani pe fondul neînțelegerilor birocratice. Cinematograful, reper important al cartierului, era de foarte mult timp într-o stare deplorabilă, ieșind din circuit de 20 de ani.
Lucrările la Magistrala 5 de metrou (Drumul Taberei - Eroilor) sunt gata în proporție de 87%, iar călătorii vor putea circula pe acest tronson începând cu a doua parte a anului viitor, a declarat, miercuri, directorul general al Metrorex, Dumitru Șodolescu, la o conferință pe teme de profil.
În martie 2019 se va putea circula cu metroul pe Magistrala 5, pe tronsonul 1, între Eroilor și Drumul Taberei, a declarat într-un interviu pentru News.ro ministrul Transporturilor, Lucian Șova, care subliniază că își menține termenul privind darea în folosință a proiectului. Investiția a fost începută în 2011, iar termenul de finalizare amânat patru ani.
Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a efectuat astăzi inspecții inopinate pe șantierele autostrăzii București-Ploiești și Magistralei 3 de metrou, concluziile acestora fiind anunțate pe pagina de Facebook a ministerului.
KFC deschide cel de-al 29-lea restaurant din București în Auchan Drumul Taberei, investiție de 350.000 euro.
Dacă structurile celor 10 stații ale viitoarei magistrale 5 de metrou Drumul Taberei sunt realizate în proporție cuprinsă între 80-100%, lucrările de amenajare pentru aproape jumătate dintreacestea nici nu au început sau sunt la un nivel incipient. Două stații au zero finisaje, în condițiile în care la finele anului ar trebui să înceapă probele cu trenuri, iar de anul viitor stațiile chiar ar trebui deschise pentru călători.
Lucrările de remodelare realizate de Immochan la Centrul Comercial Auchan Drumul Taberei se apropie de final, lucrările fiind realizate în proporție de peste două treimi.
Telekom Romania Communications (fost Romtelecom) a vândut o clădire din cartierul bucureștean Drumul Taberei, compania lansând anterior o campanie de vânzare a proprietăților imobiliare. Imobilul vândut acum fusese ofertat cu un preț de circa 500.000 de euro, conform datelor transmise de operator pentru Profit.ro.
Lanțul de restaurante Pizza Hut Delivery își continuă extinderea cu cea de-a doua unitate deschisă în sectorul 6 al Capitalei, în cartierul Drumul Taberei, investiție de peste 200.000 de euro.
Metrorex intenționează să organizeze o licitație pentru achiziția a 26 de trenuri noi, dintre care 13 să circule pe zona Eroilor-Drumul Taberei, tronson care ar putea fi pus în funcțiune la finele anului viitor, însă până la finalizarea achiziției vor circula zece trenuri vechi pe această rută, a declarat sâmbătă directorul general al Metrorex, Marin Aldea.
Primăria Capitalei a solicitat întrunirea Comitetului pentru Situații de Urgență, care să găsească o soluție pentru a reluarea traficului în zona Eroilor, afectată de lucrările la metrou, a anunțat primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava, într-o conferință de presă la PNL.
BRD Groupe Société Générale și Bancpost au acordat un credit sindicalizat de 230 de milioane de lei, pe doi ani, companiei Delta ACM 93. Finanțarea va asigura capitalul de lucru și emiterea de scrisori de garanție bancară pentru contractele încheiate de companie, care are mai multe proiecte de infrastructură în derulare, printre care și construcția Magistralei 5 de metrou.