Strategia energetică a Uniunii Europene, care pune accentul pe electrificare și decarbonare, adică pe energie regenerabilă, inclusiv în sectorul încălzirii rezidențiale, poate duce la ″nebunie″, dacă este aplicată incorect și are ca rezultat multiplicarea inutilă și păguboasă a investițiilor și infrastructurilor în domeniu, a declarat CEO-ul E.ON România, Volker Raffel.
Presa din Ungaria scrie despre posibila preluare de către compania energetică de stat ungurească MVM a subsidiarei românești de furnizare de energie și gaze a grupului german E.ON în general citând articolele pe această temă apărute în presa din România.
Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz a încheiat cu E.ON Energie România un contract de vânzare/cumpărare gaze naturale în sumă de 3,845 milioane lei (fără TVA), conform unui raport remis, vineri, Bursei de valori București.
Asta după apariția informației potrivit căreia E.ON Energie România ar urma să fie cedată companiei energetice de stat a Ungariei, MVM.
Compania energetică MVM, deținută de statul maghiar, „a bătut palma” cu grupul german E.ON pentru achiziționarea companiei de furnizare a gazelor și electricității din România, E.ON Energie, au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate tranzacției. Potrivit acestora, miza cea mare, după preluarea furnizării, este achiziționarea activității de distribuție.
E.ON Energie România a înregistrat o creștere explozivă a cererii de soluții de răcire, în luna iulie, cu un record de peste 3.000 de soluții de răcire achiziționate de clienți, mai mult decât dublu față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul temperaturilor extreme și valurilor de caniculă. Totodată, cu circa 2.200 de instalări, în medie 100 pe zi lucrătoare, în iulie 2024 s-a atins un record și în această privință, numărul instalărilor fiind cu 100% mai mare față de iulie 2023.
E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, a deschis primul concept store din România, în Cluj-Napoca.
Grupul german de energie și utilități E.ON își anunță clienții din România că le oferă o nouă reducere, acum de 6 lei/kilometru la factură, fiind însă necesară selectarea opțiunii Green Steps în aplicația E.ON Myline, unde sunt înregistrați pașii făcuți pe Via Transilvanica.
Grupul german de energie și utilități E.ON și-a notificat clienții din România, al căror preț final, cu TVA, al gazelor naturale este mai mare decât prețul de plafon față de care se raportează în acest moment, că le oferă "un preț mai mic pentru energia electrică și/sau gazele naturale, adaptat la nivelul ofertelor actuale", aplicabil din 15 august.
Producătorul de țiței și gaze OMV Petrom are intenții certe de a negocia cu grupul german E.ON achiziționarea companiei de furnizare a gazelor și electricității din România, E.ON Energie, care acoperă o piață de circa 3,4 milioane de consumatori.
Potrivit celor mai recente date publice disponibile, E.ON Energie România a terminat anul 2022 cu pierderi de 359 milioane lei, la venituri totale de peste 14 miliarde lei, având maim ult de 3 milioane de clienți. În 2023, compania a fost al patrulea furnizor de energie de pe piață, cu cotă de 9%, și al treilea furnizor de gaze (aproape 20%), conform datelor ANRE.
Leonhard Birnbaum, CEO-ul E.ON, a anunțat că grupul german ″explorează opțiunea″ de a vinde operațiunile de furnizare de energie electrică și gaze naturale din România, motivul fiind deteriorarea raportului risc-randament al business-ului, din cauza legislației românești a schemei de sprijin constând în plafonarea prețurilor finale la consumatori și a modificărilor frecvente și bruște ale acesteia.
E.ON nu este interesat de crearea unei mari companii de utilități pan-europene, a declarat șeful grupului german, Leonhard Birnbaum, într-un interviu Reuters, respingând sugestiile că recentele turbulențe de pe piața energei ar putea stimula consolidarea în sector.
Numărul de cazuri de furturi de energie electrică și gaze naturale din rețelele de distribuție de profil din România operate de Delgaz Grid, parte a grupului german E.ON, s-a majorat cu aproape 40% în 2023.
E.ON România SA, compania-mamă directă a principalelor business-uri locale de energie electrică și gaze naturale ale conglomeratului german E.ON, furnizorul E.ON Energie România și operatorul de distribuție Delgaz Grid, a plătit pe finalul lui 2023 dividende nete de aproape 400 milioane lei acționarilor săi germani din grup.
Un furnizor major de gaze naturale a depus, în baza legislației de plafonare a prețurilor, solicitări de compensare de la bugetul de stat a diferențelor dintre costurile de achiziție a gazelor din piețele angro, care au crescut dramatic după finalul pandemiei COVID-19 și startul războiului din Ucraina, și prețurile facturate consumatorilor finali, și pentru cantitățile aferente consumului clienților din portofoliu ale căror contracte de furnizare prevedeau prețuri mai mici decât plafoanele impuse prin lege de la 1 aprilie 2022, însă a fost refuzat.
Principalele companii locale ale E.ON, din sectorul furnizării și distribuției de energie și gaze, au înregistrat pierderi masive anul trecut, de sute de milioane de lei, și, dacă măsura convenită de principiu acum în coaliție ar fi fost în vigoare, ar fi fost nevoite să cedeze statului 1% din cifrele de afaceri.
Engie România a început să trimită, pe lângă factura la gaze, și notificări clienților cărora le expiră contractele.
Compania a înregistrat în 2021 pierderi de peste 66 milioane lei, la venituri de aproape 1,8 miliarde lei, și un număr mediu de peste 5.300 de angajați.
Electrocentrale București (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică al Capitalei și, totodată, unul dintre cei mai importanți producători de energie electrică din România, a reușit să încheie luni peste 20 de tranzacții de vânzare de curent electric pe platforma de contracte bilaterale PCCB-LE-Flex de la bursa de profil OPCOM, cu livrare până la finalul anului în curs, cantitatea totală vândută ridicându-se la 174.600 MWh.
Furnizorul de gaze și electricitate Engie România, unul dintre cei mai mari din țară, nu a putut răspunde cererii unui client noncasnic din sectorul HoReCa, ce dorea electricitate și gaze la un preț fix garantat timp de un an, au declarat, pentru Agerpres, reprezentanții companiei.
Doi dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale și energie electrică din România, la care statul român deține participații minoritare, subsidiarele locale ale giganțului francez Engie și ale celui german E.ON, caută soluții pe fondul scumpirii galopante a energiei și gazelor pe piețelor angro și al obligației legale de a suporta costurile plafonării prețurilor la consumatorii finali, costuri rambursate cu întârziere și nu integral de către Guvern.
Operatorul român de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice Delgaz Grid, parte a grupului german de utilități E.ON, a decis începerea procedurilor în vederea vânzării pachetului majoritar de acțiuni deținut la distribuitorul de gaze Salgaz din municipiul bihorean Salonta, potrivit unui document oficial analizat de Profit.ro.
Producătorii de energie și gaze, importatorii, precum și statul român, prin intermediul taxelor, sunt cei care au de câștigat de pe urma creșterii facturilor, în timp ce furnizorii nu au niciun beneficiu în plus, a afirmat directorul general al E.ON România, Volker Raffel, într-un interviu acordat Agerpres.
O divizie a gigantului german al utilităților și energiei E.ON, cu operațiuni majore și în România, s-a văzut nevoită să își ceară scuze public unui număr de zeci de mii de clienți casnici britanici, cărora, în plină criză energetică, le-a trimis drept cadouri promoționale prin poștă perechi de șosete, cu recomandarea de a da căldura mai încet pentru a combate schimbările climatice, scrie presa din Regatul Unit.