Proiectul ar urma să debuteze anul acesta și să se finalizeze în 2023, estimându-se că implementarea sa ar reduce pierderile de căldură din rețelele bucureștene de termoficare centralizată cu peste 87% și ar crea economii financiare minime de peste 67 milioane lei pe an, fapt care se va reflecta în reducerea necesarului de subvenții de la bugetul local pentru acoperirea costurilor RADET și menținerea prețului de furnizare a căldurii și apei calde pentru populație.
Primăria Capitalei transmite că, în pofida intrării în faliment a RADET, anunțată anterior de Profit.ro, bucureștenii racordați la sistemul centralizat de încălzire vor avea în continuare căldură și apă caldă la parametri optimi, întrucât întreaga activitate a RADET va fi preluată, în cel mai scurt timp, de noua Companie Municipală Termoenergetica, care va fi înființată prin divizarea actualei Companii Municipale Energetica. De cealaltă parte, Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN, spune că, potrivit legii, după pronunțarea falimentului, RADET mai poate funcționa în actuala formă încă 90 de zile.
Instanța a decis astăzi intrarea în faliment a RADET, decizia fiind însă cu posibilitate de recurs, au declarat pentru Profit.ro surse apropiate discuțiilor.
RADET București, operatorul sistemului centralizat de încălzire din Capitală controlat de municipalitate, regie autonomă aflată în insolvență și sub spectrul falimentului, a lansat o licitație pentru a achiziționa "lucrări de intervenții de primă urgență" la conductele de apă fierbinte clasice, tur și retur, din cadrul rețelelor de termoficare aflate în exploatarea sa.
Alimentarea Capitalei cu apă caldă riscă să fie oprită în perioada următoare, în condițiile în care Primăria Capitalei nu a plătit subvenția la energia termică pentru RADET și, astfel, ELCEN nu poate să își achite facturile către furnizori, susține Sierra Quadrant, administratorul judiciar al producătorului de energie controlat de ministerul de resort.
Alimentarea Capitalei cu apă caldă riscă să fie oprită în perioada următoare, în condițiile în care Primăria Capitalei nu a plătit subvenția la energia termică pentru RADET și, astfel, ELCEN nu poate să își achite facturile către furnizori, susține Sierra Quadrant, administratorul judiciar al producătorului de energie controlat de ministerul de resort.
Sindicatul Liber Independent din Electrocentrale București (ELCEN), producătorul de energie termică controlat de Ministerul Energiei, a cerut retragerea acțiunii în instanță prin care Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) București a municipalității Capitalei, operatorul sistemului centralizat de încălzire din București, a contestat, prin administratorul său judiciar Rominsolv, măsura ELCEN de a le acorda angajaților săi un adaos la salariu în sumă brută de câte 2.000 de lei în lunile februarie, martie și aprilie 2019, cu consecința majorării cheltuielilor salariale anuale ale companiei cu circa 10,8 milioane lei.
Majorarea a fost acordată "ținând cont de climatul social tensionat de la nivelul societății, pe fondul nemulțumirii salariaților față de câștigul salarial, cât și raportat la incertitudinea și lipsa de încredere în implementarea măsurilor de reorganizare, stare care a generat acțiuni de revoltă necontrolate la nivelul CTE-urilor Progresu, Sud, Grozăvești".
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) are pe ordinea de zi a ședinței din 26 februarie trei proiecte de hotărâri care au ca scop salvarea sistemului centralizat de încălzire din Capitală, în condițiile în care a doua zi, pe 27 februarie, există riscul ca instanța de judecată să pronunțe falimentul RADET, iar Primăria București declară în mod oficial că falimentul Regiei de termoficare este "iminent".
Electrocentrale București (ELCEN), producătorul de energie controlat de ministerul de resort care furnizează agent termic către RADET, gestionarul sistemului centralizat de încălzire din Capitală aflat în subordinea municipalității bucureștene, transmite că "are disponibilitatea" de a asigura energia termică pentru populație și dacă RADET intră în faliment, cu condiția ca Primăria Capitalei să plătească subvenția de la bugetul local.
Potrivit unui document al administratorului judiciar al RADET, Rominsolv, la finalul lunii trecute a avut loc la Guvern o întâlnire între reprezentanții Ministerului Energiei, ai ANAF și ai Primăriei Municipiului București, cu medierea Guvernului. Din minuta întâlnirii "nu reiese în mod neechivoc că părțile exclud varianta falimentului RADET București", se arată în documentul citat.
Autoritățile indică starea tehnică precară a centralelor de producere a energiei termice, majoritatea cu durata de viață expirată și cu capacitate supradimensionată raportat la necesarul actual de consum de energie termică.
Comitetul creditorilor ELCEN, format din ANAF, Distrigaz Sud Rețele din grupul Engie, Transgaz și Alpha Bank, a decis "aprobarea inițierii de către Sierra Quadrant Filiala București SPRL a demersurilor pentru solicitarea de oferte de servicii juridice în vederea demarării procedurilor de recuperare de la Primăria Municipiului București a sumelor datorate Electrocentrale București SA".
În România, proiectul de lege care interzice debranșările de la sistemele centralizate de încălzire și instalările de centrale de apartament în zone declarate de primării ca fiind zone unitare de încălzire nu a mai prins anul trecut votul final în Camera Deputaților înainte de vacanța parlamentară, însă se află în continuare pe ordinea de zi a Camerei.
Profit.ro a scris pe 6 decembrie, citând un document oficial, că CGMB ar putea supune la vot în curând o propunere a RADET de majorare a prețului la energie termică pe care consumatorii bucureșteni îl plătesc efectiv pe facturile lor lunare de căldură și apă caldă. Sursa citată releva că, încă din octombrie, RADET a propus Primăriei "ajustarea urgentă a tarifelor finale (la consumator) astfel încât veniturile totale obținute din prestarea serviciului public de termoficare să acopere toate cheltuielile de producție, transport și distribuție a agentului termic", fără să se precizeze dacă este vorba de consumatorii noncasnici, adică de firme și instituții, sau/și de cei casnici.
Potrivit propriilor sale estimări, ELCEN are nevoie de investiții totale în valoare de 515 milioane euro în perioada 2017-2030 pentru a putea să continue să funcționeze. Fără investiții, capacitățile de producție ale companiei care, din punct de vedere al legislației de mediu, vor putea fi autorizate să funcționeze după anul 2023, vor putea produce maxim 370 Gcal/h, mult sub necesarul de energie termică prevăzut a fi asigurat de companie, de circa 1.800 Gcal/h.
Guvernul vrea să reia programul de finanțare multianuală a investițiilor în modernizarea, extinderea sau înființarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică ale localităților, denumit Termoficare, banii necesari urmând să provină în principal din alocații de la bugetul de stat și din sumele încasate de România din vânzarea la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite de UE (85%) și din bugetele locale ale localităților participante la program (15%).
Ordonanța de urgență care plafonează prețul gazelor naturale și al energiei electrice, adoptată astăzi de Guvern, conține și impozitul pe cifra de afaceri datorat de companiile energetice către ANRE, la nivelul de 2%, redus după discuții cu operatorii de la varianta inițială de 3%, a anunțat consilierul de stat Darius Vâlcov după ședința de Guvern în care s-a adoptat OUG.
RADET a propus Primăriei "ajustarea urgentă a tarifelor finale (la consumator) astfel încât veniturile totale obținute din prestarea serviciului public de termoficare să acopere toate cheltuielile de producție, transport și distribuție a agentului termic", fără să se precizeze dacă este vorba de consumatorii noncasnici, adică de firme și instituții, sau/și de cei casnici.
Curtea de Apel București a decis, în recurs, anularea hotărârilor Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de aprobare a înființării unui număr de 20 de companii municipale bucureștene, dintr-un total de 22 care fac parte din holdingul municipal pus pe picioare la inițiativa primarului general Gabriela Firea.
În plus, planul de reorganizare a ELCEN conține mai multe măsuri care prezintă riscul de a fi declarate elemente de ajutor de stat ilegal, cum ar fi chiar asumarea de către Primărie a plății creanței ELCEN asupra RADET sau transferul contra cost al activelor și operațiunilor ELCEN către Compania Municipală Energetica.
Legea venitului minim de incluzine modifică radical sistemul de subvenționare a căldurii pentru populație. Dacă în prezent subvenția se acordă pentru toată lumea, prin asociațiile de proprietari sau locatari, actul normativ citat prevede că ajutoarele pentru încălzire se vor acorda doar individual și numai celor care au nevoie, respectiv consumatorilor vulnerabili, definiți ca persoane cu venituri sub un anumit prag și care nu își pot asigura din bugetul propriu acoperirea integrală a cheltuielilor legate de încălzirea locuinței.
Primăria Capitalei dă asigurări că prețul gigacaloriei plătit de bucureșteni nu va crește, precizând că ELCEN a solicitat Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) o majorare a prețului cu 10 la sută la prețul de producție al companiei, nu la prețul pentru consumator. Municipalitatea atrage atenția că orice majorare a prețului pe gigacalorie plătit de populație se face numai prin hotărâre de Consiliu General, iar un astfel de proiect oricum nu se află în lucru.
ELCEN a solicitat Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) o majorare a prețului de producție al gigacaloriei cu aproximativ 10%, a declarat, luni, Claudiu Crețu, administratorul special al celui mai mare producător de energie termică din România.
Acest mecanism de plată în avans a gazelor necesare alimentării termocentralelor care produc energie termică pentru sistemele centralizate municipale de termoficare, accesibil tuturor primăriilor din țară, a fost pus în practică și în ultimele 2 ierni, fiind introdus ca posibilitate legală de către Guvern printr-o OUG adoptată în toamna lui 2016. Scopul a fost acela ca CET-urile, multe dintre ele afectate de mari probleme financiare, să nu mai acumuleze datorii masive către furnizorii de gaze. Atât ELCEN, cât și RADET, se află în insolvență.