Experții implicați în programul IMM Invest și cei ai Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) au lucrat inclusiv de Paști la aplicația rezervată firmelor care caută finanțare, iar aplicația respectivă a fost practic rescrisă de la zero și urmează să fie redeschisă, a anunțat Dumitru Nancu, directorul Fondului de Garantare pentru IMM, la Profit TV, în emisiunea Profit LIVE, transmisă începând cu ora 17.30 și în care mediul de business vorbește despre situația actuală.
Tare bine o să ne mai fie, tuturor; și fermierului, și mie, consumator, și IMM-istului (iertare, nu eu am inventat termenul), și statului, care ne taxează pe toți. Mă rog, pe majoritatea.
După modelul programului IMM Invest, prin care sunt acordate întreprinderilor mici și mijlocii garanții de stat pentru credite destinate investițiilor sau asigurării capitalului de lucru, Guvernul va asigura și marilor companii astfel de împrumuturi, a anunțat marți premierul Ludovic Orban.
Fondul Național de Garantare Creditelor pentru IMM nu are încă o dată exactă pentru redeschiderea platformei IMM Invest, gestionarea acesteia fiind preluată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și Serviciul Român de Informații (SRI).
Programul IMM Invest, prin care Guvernul intenționează să acorde IMM-urilor garanții de stat pentru credite destinate investițiilor sau asigurării capitalului de lucru, a fost anunțat ca lansat astăzi de ministrul Finanțelor, dar site-ul prin care trebuie încărcate aplicațiile are probleme de funcționare, foarte posibil din cauza numărului ridicat de accesări.
Numeroase întreprinderi mici și microîntreprinderilor au păstrat angajații și salariile, în ciuda faptului că se confruntă cu probleme financiare grave ca urmare crizei declanșate de noul coronavirus, arată datele parțiale ale unui studiu la care au participat, până în prezent, aproape 1.000 de IMM-uri.
Cluburile sportive private ar putea fi incluse în programul IMM Invest, care acordă întreprinderilor mici și mijlocii garanții de stat pentru credite destinate investițiilor sau asigurării capitalului de lucru. Un proiect legislativ pentru includerea în program a structurilor sportive de drept privat, cu și fără personalitate juridică, a fost inițiat de câțiva lideri PSD și ALDE.
Firmele care au nevoie de Certificate de Situație de Urgență pentru a accesa facilitățile aprobate de stat în perioada epidemiei coronavirus trebuie să dețină obligatoriu semnătură electronică certificată. Dacă certificatele CSU se eliberează gratis și integral online pe o platformă special lansată, semnătura care le condiționează are costuri și impune, la prima obținere, cel puțin o deplasare fizică, la notar sau la bancă. În România există doar cinci furnizori certificați. Firmele pot apela direct la aceștia sau, dacă sunt clienții unor bănci care au încheiat parteneriate cu furnizorii, pot cumpăra kituri de semnătură electronică din agențiile bancare, obținând în unele cazuri reduceri de preț sau chiar pachete gratis.
România discută la Bruxelles despre un pachet de sprijin direct pentru IMM-uri, în valoare de 750 de milioane de euro, susține ministrul Economiei, Energiei și Mediului de afaceri, Virgil Popescu.
Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) recomandă Guvernului, printre altele, să pregătească o serie de investiții majore care să asigure venituri pentru IMM-uri și să conducă la relansarea economiei, dar și să asigure resurse financiare pentru sprijinirea mediului de afaceri pe perioada stării de urgență.
Restricțiile de activitate impuse de stat agenților economici prin ordonanțe militare pentru limitarea infectărilor cu COVID-19, printre care se numără închiderea sălilor de fitness, au determinat operatorul de profil World Class, unul dintre liderii industriei autohtone de wellness, să solicite suspendarea pe perioada stării de urgență a obligației de plată a chiriei pentru spațiul de 1.354 mp închiriat în 2015 în mall-ului Vivo! Cluj, fost Polus Center, controlat de austriecii de la Immofinanz prin Polus Transilvania Companie de Investiții SA.
Comisia Europeană a aprobat, luni, un ajutor de stat în valoare de 50 miliarde de lire sterline (57 miliarde euro) pentru sprijinirea companiilor afectate de epidemia de coronavirus din Marea Britanie.
Dobânzile pentru creditele garantate de stat acordate IMM și microîntreprinderilor vor avea, după perioada de expirare a granturilor de acoperire a dobânzilor și comisioanelor, marje de 2% pentru finanțarea investițiilor și de 2,5% pentru credite și linii de credit pentru capital de lucru. Ratele dobânzilor la creditele pentru IMM și microîntreprinderi vor fi calculate ca ROBOR la 3 luni plus o marjă fixă de 2,0% pe an pentru creditele de investiții și de 2,5% pe an pentru creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, potrivit normelor metodologice de aplicare a Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST România, aprobate luni de Guvern. În termen de 7 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a normelor, instituțiile de credit transmit FNGCIMM cererile de înscriere în program.
In Monitorul Oficial nr. 283 din 04.04.2020 a fost publicata O.U.G. nr. 42/2020 pentru modificarea si completarea O.U.G. nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA, precum și Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.
Guvernul a modificat și relansat programul IMM Invest, prin care intenționează să acorde IMM-urilor garanții de stat pentru credite destinate investițiilor sau asigurării capitalului de lucru. Odată cu publicarea în Monitorul Oficial a normelor, programul devine unul dintre principalele instrumente prin care statul intenționează să susțină segmentul mediului de afaceri cel mai afectat de criza cauzată de epidemia de coronavirus, cel al IMM-urlor.
Comisia Europeană a deblocat 1 miliard EUR din Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), ce va servi drept garanție pentru Fondul European de Investiții (FEI), care face parte din Grupul Băncii Europene de Investiții.
Firmele mici și mijlocii, precum și microîntreprinderile care vor accesa linii de credite și împrumuturi pentru investiții cu garanții de stat vor beneficia de granturi pentru plata dobânzilor și comisioanelor de administrare și risc pe următorii 1-3 ani, în limita a 800.000 de euro pentru fiecare întreprindere. Bugetul schemei de ajutor de stat este de 781 milioane lei (161 milioane euro), iar plafonul maxim de garantare este de 15 miliarde lei, echivalentul în lei a 3,1 miliarde euro. Grantul pentru dobânzi se aprobă anual printr-un act normativ cu putere de lege pentru anul 2020 și pentru următorii 2 ani doar în condițiile în care creșterea economică estimată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză pentru această perioadă se situează sub nivelul creșterii economice din anul 2020.
Rețeaua de sănătate Regina Maria permite întreprinderilor mici și mijlocii să amâne plata abonamentelor medicale cu 2 luni, pentru ca angajații acestora să aibă în continuare acces la servicii medicale chiar dacă firma se confruntă cu dificultăți în această perioadă.
În actualele circumstanțe excepționale create de raspandirea virusului COVID-19, companiile se pot confrunta cu o lipsă severă de lichiditate sau chiar o indisponibilitate de lichiditate. Aceasta poate afecta grav situația economică a multor companii sănătoase, pe termen scurt și mediu, cu posibile consecințe chiar și pe termen lung, periclitând supraviețuirea acestora.
Raiffeisen Bank a decis, în contextul pandemiei COVID 19, să ia măsuri pentru sprijinirea antreprenorilor cu credite în derulare.
Fondul de garantare a creditelor încurajează băncile să aprobe amânări sau suspendări pe 1- 3 luni la plata ratelor în programul Prima Casă și pentru IMM, promițând că va extinde la rândul său garanțiile. Aceasta, până când măsuri mai ample de restructurare a creditelor de locuințe și de evitare a executărilor silite vor fi luate prin schimbarea legislației.
Banca Transilvania anunță primele măsuri imediate pentru susținerea firmelor în contextul epidemiei de coronavirus. Firmele vor putea beneficia de o reducere a ratelor la credite în următoarea jumătate de an după o analiză.
Numeroase întreprinderi mici și mijlocii implicate în organizări de evenimente, educație, divertisment, grav afectate în acest moment de coronavirus, consideră că își vor putea susține activitatea maximum o lună din surse proprii.
Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a discutat cu reprezentanții IMM-urilor despre posibilitatea amanarii până la 2 luni a plății contribuțiilor de asigurări sociale și de sănătate, reținute la sursă pentru angajați. Amendarea Codului Fiscal în acest sens ar putea fi realizată în Parlament.
UniCredit Bank oferă întreprinderilor mici și mijlocii acces la finanțări garantate în proporție de 60% prin Inițiativa pentru IMM, un instrument de garantare accesat de UniCredit Bank de la Uniunea Europeană.