Grupul bancar francez Crédit Agricole și-a informat angajații că "investighează oportunitatea de a ieși din România", potrivit datelor Profit.ro. Conducerea a promis angajaților că îi va ține la curent cu evoluția acestei situații. Marile companii își informează, în general, angajații asupra planurilor de vânzare destul de târziu, când lucrurile sunt avansate și urmează și informările publice către presă și investitori.
Firmele mici și mijlocii vor putea aplica integral online la credite garantate și negarantate pentru finanțarea afacerii prin intermediul unei noi platforme lansată de OTP Bank România.
Vicepreședintele Băncii Europene de Investiții (BEI), Andrew McDowell, a declarat joi, la București, că instituția își triplează sprijinul pentru întreprinderile românești, de la 500 milioane euro până la 1,38 miliarde euro.
Aproape trei sferturi dintre antreprenorii chestionați de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii resping ideea reintroducerii răspunderii penale pentru reținerea și neplata, încasarea și neplata, nereținerea sau neîncasarea impozitelor și/sau contribuțiilor, arătând că este deja reglementată răspunderea contravențională pentru această faptă, cu amenzi ridicate, și că de cele mai multe ori există simple situații de blocaj financiar, generate inclusiv de întârzieri mari la plată în relația chiar cu instituțiile publice.
Fondul European de Investiții și Banca Comerciala Română au semnat actul adițional de majorare a acordului de garantare în cadrul Programului Inițiativa pentru IMM-uri. BCR va acorda astfel finanțări de peste 1,23 miliarde lei pentru investiții și activitatea curentă a IMM-urilor, la dobânzi mai reduse decât cele standard și cu o garanție de 60%, acordată de FEI.
Crédit Agricole Bank România, subsidiara românească a grupului bancar francez Crédit Agricole, a contractat un împrumut de 20 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), fonduri ce vor fi folosite pentru finanțarea microîntreprinderilor și a IMM-urilor.
IMM-urile vor putea obține de la Libra Internet Bank credite în lei la pentru finanțarea activității curente și a investițiilor, garantate 60% de către FEI, până la un plafon maxim de 402 milioane de lei, față de plafonul anterior de 202 milioane de lei, stabilit prin convenția din 2017.
Consiliul Național al IMM-urilor propune ca guvernul să fie format din 15 ministere, ca în Germania și OlandaConsiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) propune ca guvernul să fie format din 15 ministere, similar cu cele din Germania și Olanda, față de structura actuală cu 24 de miniștri, plus prim-ministrul, considerând necesară ”o regândire a structurii guvernamentale și o adaptare a programului de guvernare la noile realități economice și sociale”.
Mai mult de 87.000 de joburi au fost scoase în piață de la începutul anului de angajatorii care fac parte din categoria companiilor mici și mijlocii, numărul fiind în creștere cu peste 60% față de aceeași perioadă a anului trecut (ianuarie – august).
Ofertele inițiale de monedă (ICO) se află printre formele de finanțare alternative utilizate de startup-uri și IMM-uri, peste 100 de proiecte reușind să strângă astfel fonduri, în primul trimestru al acestui an, potrivit publicațiilor de specialitate.
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) a anunțat, miercuri, că antreprenorii, care acceseaza programul Start-Up Nation și solicită o finanțare prin CEC Bank sau Banca Transilvania, vor putea beneficia si de garanția fondului.
Consiliul Național pentru Întreprinderi Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) nu susține o nouă impozitare forfetară, evocată recent de ministrul Finanțelor ca o idee, și o creștere a fiscalității IMM-urilor, solicitând menținerea posibilității IMM-urilor de a opta pentru plata impozitului pe venituri sau a impozitului pe profit.
Florin Jianu, președintele Consiliului Național al IMM-urilor, fost ministru în Guvernul PSD Grindeanu, afirmă că nu mai e cazul de "cârpăceli" în acest moment și că Guvernul ar trebui să se retragă și să lase locul unui Executiv de uniune națională, format din specialiști care știu ce înseamnă politicile publice.
Piața muncii este în criză. Florin Jianu, președintele Consiliului Național al IMM-urilor, susține că firmele din România nu își ating potențialul de dezvoltare din cauza deficitului de forță de muncă, prima soluție fiind atragerea oamenilor din Moldova și Ucraina care sunt vorbitori de limba română și pot fi integrați rapid în societatea românească.
Toți agenții economici, cu excepția întreprinderilor mici și mijlocii, vor fi obligați să realizeze, o dată la patru ani, un audit energetic pe întreg conturul de consum energetic, potrivit unui proiect de Ordonanță de urgență, inițiat de Ministerul Energiei.
Grupul financiar polonez Aforti, orientat spre întreprinderi mici și mijlocii, care a intrat recent în România cu divizia Aforti Finance, furnizor de credite nebancare pentru astfel de firme, mișcare anunțată în premieră de Profit.ro, așteaptă ultimele avize pentru a finaliza preluarea Vanguard Asset Management, administrator al fondului deschis de investiții de tip ETF, de la TradeVille, cel mai important intermediar pe segmentul de retail de la Bursa de Valori București, directorul general al Aforti Holding, Piotr Klinowski, primind avizul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru postul de membru al Consiliului de Administrație al acestei companii.
Garanti Bank încheie un acord de împrumut de 55 milioane euro, cu International Finance Corporation (IFC), instituție membră a Grupului Banca Mondială, vizând finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) și a proiectelor sustenabile de eficiență energetică, cu scopul de a genera creștere și rezistență la schimbările climatice. Prin semnarea acestui acord, Garanti Bank devine prima bancă din România care primește un împrumut de la IFC, destinat investițiilor din domeniul eficienței energetice și a energiei regenerabile.
Aproape jumătate dintre antreprenorii respondenți unui sondaj realizat de Consiliul Întreprinderilor Mici și Mijlocii au calculat că majorarea salariului minim pe economie, de la 1 ianuarie, îi va obliga să concedieze din angajați. Aceasta în condițiile în care toți au măcar un angajat încadrat la salariul minim, iar unii oameni de afaceri au și peste 10 salariați astfel remunerați.
Banca Europeană pentru Investiții (BEI) împrumută Garanti Bank România cu 22,3 milioane de euro pentru finanțarea IMM-urilor, fonduri din care 5 milioane de euro sunt destinate antreprenorilor femei.
România a evitat, la final de an, dezagajarea a peste 500 de milioane de euro care erau estimate a fi pierdute în cazul Programului Operațional Regional (POR). Guvernul a a luat în cursul anului acesta o serie de măsuri în regim de urgență, precum transferarea unor programe de la un minister la altul, pentru a evita pierderea fondurilor europene. Premierul Viorica Dăncilă a anunțat vineri că a fost evitată dezangajarea fondurilor, iar POR va înregistra chiar o suplimentare a fondurilor alocate.
IMM-urile, firmele care au până în 250 angajați, au tranzacționat spații de birouri cu suprafețe de până în 2.500 mp, care totalizează 46% din piața spațiilor de birouri din România, potrivit unei analize realizate de ESOP Consulting, pentru primele trei trimestre
Fostul ministru pentru Mediul de Afaceri Ilan Laufer a lansat programul de facilitare a accesului întreprinderilor mici și mijlocii din România pe piața americană, prin intermediul fundației pe care a înființat-o în vara acestui an, promițând un buget de 500 milioane dolari, pentru o finanțare anuală în limita a 10.000 de firme.
Fostul ministru pentru Mediul de Afaceri Ilan Laufer va lansa luna viitoare programul de facilitare a accesului întreprinderilor mici și mijlocii din România pe piața americană, prin intermediul fundației pe care a înființat-o în vara acestui an, promițând un buget de 500 milioane dolari, pentru o finanțare anuală în limita a 10.000 de firme.
IMM-urile pot depune începând de astăzi solicitări pentru fonduri nerambursabile de până la 250.000 de lei, destinate dezvoltării activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață. Banii pot fi ceruți de firme pentru întărirea capacității de promovare a produselor și serviciilor de piață, precum și pentru dezvoltarea și modernizarea activității. Aproape 30 de firme au transmis aplicații pentru program încă din prima parte a zilei.
Întreprinderile private mici și mijlocii nu susțin necesitatea adoptării măsurii amnistiei fiscale, considerând că persoanele fizice și microîntreprinderile ar trebui să fie în principal vizate de această măsură, a anunțat luni Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), care a realizat în perioada 23 – 29 iulie un sondaj sub forma unui chestionar aplicat pe site-ul patronatului și la nivelul membrilor CNIPMMR privind utilitatea aministiei fiscale.