Investițiile private ale companiilor petroliere cu concesiuni de zăcăminte de gaze în Marea Neagră sunt mai mari decât fondurile UE disponibile pentru România în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ceea ce face cu atât mai de neînțeles tergiversarea de către politicieni a modificării Legii offshore după principiile solicitate de investitori, modificare promisă de actuala guvernare, a declarat Cătălin Niță, președintele executiv al Federației Patronale Petrol și Gaze (FPGG), ai cărei cei mai importanți membri sunt marii producători de gaze OMV Petrom și Romgaz, în cadrul celei de-a cincea ediții a Videoconferinței Profit Energy.forum - Energia post-coronavirus.
România a devenit de câteva zile exportator de gaze în Bulgaria în urma intrării în revizie planificată a nou construitului gazoduct TurkStream, revizie care va dura până în dimineața zilei de 29 iunie. Astfel, începând cu data de 22 iunie, în România n-a mai intrat niciun metru cub de gaz prin punctul de interconectare Negru-Vodă, ci, dimpotrivă, a ieșit, ceea ce a condus la scumpirea cu 30 de lei a MWh de gaz pe piețele spot operate de Bursa Română de Mărfuri (BRM).
România va deveni din ce în ce mai dependentă de Gazprom ca urmare a scăderii producției autohtone din ultimii ani și a deciziei guvernanților de a descuraja producția offshore. Dovadă: gigantul rus a anunțat că, în perioada 1 ianuarie-15 iunie, cea mai mare majorare a exporturilor a fost înregistrată în România, de 3,4 ori peste cea din perioada similară a anului trecut. Drept urmare, una din cele 2 companii prin care compania rusă exportă gaze în România, WIIE (subsidiara a Gazprom Schwiez AG), a devenit pentru prima dată în istorie în această iarnă lider pe piața angro de gaze din România.
Vicepreședintele CNCAV, Andrei Baciu, a anunțat că luni va intra în România cea mai mare tranșă de vaccin produs de Pfizer/BioNTech, respectiv 1.091.610 doze vaccin.
România importă o mare parte din alimentele de bază și este tot mai dependentă de state precum Italia, Spania, Franța sau Germania..Carnea, brânza și produsele congelate de patiserie sunt în topul alimentelor aduse din străinătate. Potrivit datelor de la Ministerul Agriculturii, valoarea acestora ajunge la 1,2 miliarde de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 15% din totalul înregistrat anul trecut.
Compania de trading și logistică de materii prime agricole Popasul Trebeș a cumpărat producătorul de îngrășăminte Chemgas Holding Corporation în urma unei tranzacții în valoare de 124 milioane de lei fără TVA.
Permanentizarea mutării importurilor de gaze rusești de către România prin TurkStream de pe ruta ucraineană este confirmată de licitațiile de rezervare capacitate pentru luna mai organizate luni pe platforma europeană de tranzacționare RBP, prin punctul de intrare Isaccea capacitatea rezervată fiind zero. Cu toate acestea, Gazprom continuă să trimită gaz către UE prin Ucraina, dovadă fiind capacitățile suplimentar rezervate față de acordul semnat cu operatorul ucrainean Gas TSO pe punctele de graniță cu Ucraina. Analiștii de la S&P Global Platts susțin că rezervările, efectuate foarte probabil de către Gazpromexport, sugerează că o invazie a Ucrainei de către Rusia nu este iminentă, în pofida trupelor comasate de Kremlin la graniță.
România a importat anul trecut 10,9 miliarde de tone de produse agroalimentare, în creștere cu 21% față de 2019, iar valoarea importurilor a crescut cu 6% la 8,93 de miliarde de euro, față de 8,43 miliarde de euro în 2019, reiese din datele transmise de Insitutul Național de Statistică(INS), la solicitarea News.ro. Cele mai multe produse au fost importate din Germania, Ungaria și Polonia, iar cele mai multe produse exportate de România sunt cerealele.
Gazprom a mutat începând cu 1 aprilie tranzitul întregului volum de gaze exportat în România de pe ruta ucraineană pe cea bulgară, confirmând informațiile publicate în urmă cu 3 săptămâni de Profit.ro. Este posibil ca și o parte din gazul exportat de gigantul rus către Ungaria să fi fost redirecționat pe același traseu.
New Kopel Car Import, parte a Sixt Group România, a câștigat licitația de livrare a 20 de autobuze electrice BYD, de 12 metri, cu podea joasă, a 20 de stații de reîncărcare lentă și a 5 stații de încărcare rapidă, în Constanța.
Instanța de judecată a dispus definitiv intrarea în faliment a combinatului de îngrășăminte chimice Chemgas Holding Slobozia, respingând apelul companiei, ce este parte a grupului Interagro controlat de recent încarceratul om de afaceri Ioan Niculae, iar cu câteva zile înainte, adunarea creditorilor, dominată de ANAF și Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), a votat pentru a doua oară împotriva propunerii lichidatorului judiciar al companiei de a fi continuată activitatea de producție până la valorificarea activelor societății, prin închirierea acestora.
România importă numai gaze din Uniunea Europeană, sugerează Autoritatea Națională în Domeniul Energiei (ANRE) într-un răspuns la o solicitare a Profit.ro, în pofida faptului că Gazprom tocmai a anunțat că anul trecut a exportat 962 milioane metri cubi către companiile autohtone în 2020.
În pofida majorării consumului ca urmare a instalării perioadei friguroase care a debutat vineri România a fost în această perioadă exportator net de energie electrică. Astfel, în ultimele 5 zile, România a importat aproximativ 22 GWh și exportat 48 GWh, numai în urma tranzacțiilor efectuate pe piețele spot, Intraday și pe cea pentru ziua următoare (PZU), operate de OPCOM.
România și-a dublat volumul de gaze importat comparativ cu finalul săptămânii trecute, așa cum anticipa Profit.ro, în țară intrând peste 5 milioane de metri cubi din fiecare stat vecin cu care este interconectată: Ungaria, Ucraina, Bulgaria. Volumul importat luni, de 16,2 milioane mc (sau 173,3 GWh) este unul record al ultimilor 2 ani și se situează în top 10 zile cu importuri ridicate din ultimii 5 ani.
Traderii de gaze pariază pe faptul că România va fi în această vară într-o poziție de exportator net în raport cu Ungaria, rezervând întreaga capacitate de export la prețuri cel puțin duble față de cele de pornire.
Parcul auto al operatorului regional de transport Trans Bus, din Buzău, se va îmbogăți cu 9 autobuze electrice noi.
Politicieni autohtoni avansează ideea că România este cel mai mare producător de gaze din UE, dar producția internă este la acest moment afectată, zăcămintele fiind unele îmbătrânite. Dovadă: pentru prima dată în istorie, în această săptămână, pentru a asigura gazul necesar acoperirii consumului intern, retragerile din depozite au fost superioare volumului de gaz extras din sonde.
Anul 2020 a fost o perioadă plină de provocări pentru economia românească și a afectat toate sectoarele de activitate. Însă, cu toate că pandemia a pus la grea încercare mediul de business, companiile cunoscute de opinia publică sub numele de Grupul Transilvania General Import-Export, European Food&Drink, au încheiat anul precedent fără nicio datorie la bugetele de stat. Plățile efectuate către bugetul de stat central și local, impozite și taxe, au înregistrat o valoare totală de 531.718.212 RON, reprezentând peste 110 milioane de euro.
Vremea friguroasă din ultimele zile a majorat considerabil consumul de gaze ceea ce a făcut ca România să reia importurile din Ungaria, după două luni în care acestea au fost practic nule.
Convergența prețurilor gazelor de pe bursele maghiară (CEEGEX) și română (BRM) a condus la dispariția fluxurilor de gaze pe granița dintre cele 2 state la finalul lunii noiembrie, reiese din raportul agenției de reglementare a domeniului de la Budapesta, MEKH.
Adunarea creditorilor combinatului de îngrășăminte chimice Chemgas Holding Slobozia, aflat în faliment, parte a grupului Interagro controlat de omul de afaceri Ioan Niculae, a respins propunerea lichidatorului judiciar al companiei de a se continua activitatea de producție până la valorificarea activelor societății, prin închirierea acestora către firma North Chemical Complex, deținută indirect de către Petrică Buduru, care este de mai mulți ani președintele Comitetului Director al Astra Giurgiu, echipa de fotbal de Liga 1 a lui Niculae.
Capacitatea de import de energie electrică a sistemului energetic al României va fi de 3.000 MW de la 1 ianuarie 2021, cu peste 36% mai mare față de începutul anului în curs, iar cea de export – cu peste 27%, a anunțat operatorul de transport și sistem Transelectrica.
România a importat, în primele zece luni din 2020, o cantitate de țiței de 5,563 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 1,607 milioane tep (22,4%) mai mică față de cea importată în perioada similară din 2019, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).
Exportul de gaze în Ungaria pare a se fi stopat în noiembrie, după ce în a doua parte a lunii septembrie și în octombrie acesta a ajuns la un nivel mediu record de peste 16 GWh/zi, existând unele zile în care acesta a sărit și de 21,5 GWh/zi. Potrivit reglementatorului maghiar MEKH, importurile importante de gaze efectuate din România au fost rezultatul liberalizării pieței efectuată de autoritățile de la București, al indisponibilității de capacități de import din Austria pe termen scurt și al intrării în revizie a punctului de interconectare ungaro-austriaco-slovac Mosonmagyaróvár pe 21 septembrie.