Ucraina este una dintre principalele rute prin care gazele rusești ajung la consumatorii din Europa, însă finalizarea și punerea în funcțiune a proiectelor de gazoducte Nord Stream 2 și TurkStream ale Gazprom ar reduce masiv volumele tranzitate prin conductele ucrainene. Anul trecut, gigantul rus de stat Gazprom a furnizat Europei peste 200 miliarde metri cubi de gaze, volum din care aproape 45%, respectiv 87 miliarde mc, a fost livrat prin intermediul Ucrainei, generând încasări de circa 3 miliarde dolari la bugetul de stat al Kievului.
Acționarii producătorului de gaze naturale Romgaz, controlat de statul român cu peste 70% din acțiuni, au fost convocați luna viitoare pentru a aproba asocierea companiei cu Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), deținută 100% de ministerul de resort, în vederea înființării unei firme de furnizare de gaze și electricitate.
OMV Petrom și-a majorat profitul pe segmentul Downstream Gas în primele 9 luni ale acestui an cu numai puțin de 238%, fiind singurul segment în creștere al companiei, în pofida plafonării prețului gazelor alocate clienților casnici și CET-urilor la 68 lei/MWh și a reducerii producției cu 8%. Explicația: cea mai mare a acestui profit (158 milioane lei din totalul de 223 de milioane lei la 9 luni) a fost realizat în trimestrul 1, când OUG 114 nu intrase în vigoare. În plus, începând cu luna mai, OMV Petrom a devenit cel mai mare importator de gaze din România, dublându-și activitatea de producător cu cea de trader și revânzând pe piețele centralizate inclusiv gaze achiziționate de pe pieța internă.
Volumul efectiv de gaze naturale aflate luni în sistemul de conducte de transport gaze naturale al Transgaz (line pack) a coborât la un nivel de pre-alertă, de 37,6 milioane metri cubi, cel mai redus nivel înregistrat de la finalul lunii februarie 2018, în pofida faptului că sâmbătă a fost prima zi în care din depozitele operate de Romgaz au fost extrase (și nu injectate) gaze, iar România importă în continuare cantități ridicate.
Ideea a fost exprimată de directorul executiv al gigantului de stat ucrainean Naftogaz, Iuri Vitrenko, după ultima rundă de negocieri tripartite Ucraina-Rusia-Comisia Europeană pentru semnarea unui nou acord de tranzit al gazelor rusești prin Ucraina. Cel în vigoare expiră la finalul acestui an. Discuțiile, purtate luni, nu au ajuns la nici un rezultat și vor fi reluate în ultima parte a lunii viitoare.
România a reușit performanța ca în numai primele 7 luni ale anului să importe gaze în valoare de 17,32 TWh, cu mai mult de un TWh peste cantitatea importată în întreg anul trecut, de 16,2 TWh, arată ultimele date publicate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și analizate de Profit.ro.
Preluarea de către firma londoneză AIK Energy a vedetei-surpriză a importului și tradingului de gaze naturale din România ultimului an, Valahia Gaz, tranzacție aflată în prezent în analiza Consiliului Concurenței, ar duce la crearea unui jucător major al sectorului, care în iunie ar fi avut o cotă cumulată de peste 45% din totalul livrărilor de pe piața locală angro de gaze, fără cele ale producătorilor, relevă date analizate de Profit.ro.
Companiile autohtone și-au majorat în luna august cu peste 16% sau 313 GWh importurile de gaze comparativ cu cele din luna iulie, în special ca urmare a reluării importurilor de gaze pe ruta ucraineană. Majoritatea gazelor intrate în România, peste 72%, au provenit din Ungaria (1,613 TWh), capacitatea fermă de import din statul vecin fiind rezervată și utilizată în proporție de 100%.
Lucrările de modernizare a centralei Romgaz de la Iernut, dar mai ales condițiile de piață au condus la reducerea cu 0,5 TWh a producției de electricitate din gaz din România în trimestrul al doilea, reducere compensată parțial prin majorarea importurilor de energie electrică din Ucraina, arată un raport trimestrial al Comisiei Europene.
Operatorul de transport de gaze naturale al Ungariei, FGSZ, subsidiară a grupului MOL, a inaugurat noua stație de comprimare de la punctul de interconectare cu România de la Csanádpalota, investiție care este parte a proiectului conductei internaționale BRUA și care, de anul viitor, va majora capacitatea de import de gaze a Ungariei la 1,75 miliarde metri cubi pe an.
Implicarea ca acționar a Romgaz în compania înființată pentru implementarea proiectului terminalului offshore grecesc de gaze naturale lichefiate (LNG) Alexandroupolis, Gastrade, depinde de obținerea unei derogări de la o prevedere a legislației UE privind piața internă europeană a gazelor, care pune probleme și proiectelor de gazoducte Nord Stream 2 și TurkStream ale gigantului rus de stat Gazprom.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a anunțat că a anulat o decizie a Comisiei Europene din 2016, care permitea Gazprom să își majoreze utilizarea de capacitate și livrările de gaze naturale prin gazoductul OPAL, gazoduct care face legătura între conducta Nord Stream a gigantului rus de stat și Germania, unul dintre principalii săi clienți din UE.
La nivelul anului 2006, 30% din consumul național total de gaze naturale, semnificat mai mare decât în prezent (peste 17 miliarde mc atunci, față de sub 12 miliarde mc acum), era asigurat de livrările gigantului rus de stat Gazprom, businessul de intermediere a acestor importuri fiind extrem de profitabil.
Până să “fure” maghiarii gazul românesc, așa cum cred politicienii autohtoni, în frunte cu șeful Comisiei de Industrii a Camerei Deputaților, Iulian Iancu, România a importat în luna iulie o cantitate de gaze de peste 1,6 TWh din Ungaria, record absolut în relațiile comerciale cu statul vecin. Cantitatea este echivalentă cu jumătate din producția lunară a unuia dintre cei doi mari producători autohtoni, OMV Petrom.
Perspectiva ca Gazprom și Ucraina să nu reușească să ajungă la o înțelegere în vederea prelungirii contractului de tranzit al gazelor rusești prin sistemul ucrainean de conducte, care expiră la finalul acestui an, generează riscuri și pentru aprovizionarea cu gaze a României.
În prezent, 80% din acțiunile Gastrade, compania creată pentru implementarea proiectului de terminal LNG Alexandropoulis, sunt deținute de antreprenoarea grecoaică Eleni-Asimina Copelouzos, relevă un document analizat de Profit.ro. Grupul de companii al familiei Copelouzos include și firma de trading și furnizare de gaze Prometheus Gas, în care cei de la Gazprom dețin 50% din acțiuni. Prometheus Gas este principalul importator grec de gaze rusești.
România a reluat în iulie importurile de gaz rusesc pe ruta ucraineană, după ce, timp de 3 luni, prin punctele de import Medieșul Aurit și Isaccea nu a intrat niciun MWh în țară, tot importul mutându-se pe ruta ungară. Principala explicație ar putea fi repornirea de către miliardarul Ioan Nicolae a combinatului chimic Viromet.
Intrarea Romgaz, producătorul de gaze naturale controlat de statul român prin Ministerul Energiei cu peste 70% din acțiuni, într-un proiect grecesc de terminal plutitor de gaze naturale lichefiate (LNG) planificat a fi dezvoltat în Marea Egee, pentru care compania a cerut acordul de principu al acționarului său majoritar, ar diversifica sursele de import de gaze ale României, spune directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru.
CEO-ul OMV, Rainer Seele, a fost întrebat la recenta teleconferință cu analiștii piețelor financiare dedicată rezultatelor companiei pe primul semestru al anului despre evoluția negocierilor cu Guvernul privind fiscalitatea gazelor din Marea Neagră și dacă are vreun comentariu cu privire la recentele informații venite din România despre faptul că ExxonMobil ar putea lua în calcul retragerea din proiectul Neptun Deep.
Importurile de gaze din această vară avantajează România, în condițiile în care prețurile de import din această perioadă sunt cu mult mai scăzute decât în vârf de iarnă, afirmă categoric (folosind un verb mai puțin uzual “insistăm”) Ministerul Energiei într-o postare pe Facebook.
Impunerea de către Guvern, din 2013, a unui impozit pe veniturile suplimentare obținute de producătorii români de gaze ca urmare a dereglementării prețurilor în acest sector a favorizat importurile de gaze rusești, arată Curtea de Conturi, în sinteza unui raport de audit al performanței pieței de gaze naturale din România, analizat de Profit.ro.
România a importat, în primele patru luni din 2019, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 2,803 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 5,6% (147.600 tep) mai mare față de cea din perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.
OMV Petrom, unul dintre cei doi mari producători de gaze din România, a importat în luna aprilie, lună în care de obicei importurile sunt insignifiante, gaze pe ruta ungară în cantitate de aproximativ 200 GWh. Explicațiile ar putea fi două, ambele efecte ale controversatei OUG 114: fie a importat gaz pentru alimentarea centralei de la Brazi, fie s-a adaptat condițiilor de pe piața autohtonă, caracterizată de o majorare a cererii și o diminuare a ofertei, ca urmare a politicii actualului guvern de subvenționare a consumului și descurajare a producției.
Gazprom Schweiz AG, subsidiara elvețiană a gigantului rus de stat omonim, responsabilă cu vânzările de gaze naturale ale rușilor în Europa, a schimbat conducerea companiei de intermediere de exporturi de gaze pe care o deține integral în România, WIEE România SRL, unificând totodată managementul traderilor de gaze naturale pe care îi controlează în România, Ungaria și Bulgaria.
Trei companii autohtone, cei doi mari furnizori Engie și E.On și proaspăt înființata Valahia Gaz, au fost responsabile în această iarnă pentru 75% din importurile de gaz, care s-au majorat cu 12% față de iarna trecută, în pofida unei vremi favorabile. Surprinzătoare este poziția a doua ocupată de traderul Valahia Gaz, care a reușit performanța de a ocupa în mai puțin de un an de activitate poziția a doua, depășind E.On, companie furnizoare cu peste un milion de clienți și cu o cotă de piață de 35% pe piața reglementată și de 13,4% pe piața concurențială.