Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă Primăriei București un împrumut în regim de urgență în valoare de de 555 milioane lei (echivalentul a 115 milioane euro) pentru plata datoriilor mai vechi ajunse la scadență. Împrumutul amână planurile inițiale ale primăriei pentru o nouă emisiune de obligațiuni, bani cu care să achite obligațiunile ajunse la plată, având în vedere volatilitatea piețelor de capital provocată de criza coronavirus.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) împrumută cu 53 milioane de lei (11 de milioane de euro) UniCredit Bank și UniCredit Consumer Finance IFN pentru finanțarea proiectelor de eficientizare energetică în sectorul rezidențial.
Agenția de evaluare financiară a înrăutățit perspectiva de rating a României de la "stabilă" la "negativă" și a confirmat calificativul suveran pe termen lung, pentru credite în valută și pentru împrumnuturi în lei, la "Baa3", nivel unde se află de mai mult timp și care este cu o treaptă deasupra categoriei junk, nerecomandată investitorilor.
Producătorul american de rășini schimbătoare de ioni Purolite, prezent cu o fabrică la Brașov, a obținut o linie de finanțare de 226 milioane lire sterline (258 milioane euro) de la HSBC, fonduri ce vor fi folosite pentru extinderea facilităților de producție și R&D din Marea Britanie și modernizarea fabricilor din China și România.
Air France-KLM este aproape de un acord cu guvernul francez pentru un program de salvare de 10 miliarde de dolari, după ce autoritățile au acceptat să mărească gaanțiile pentru împrumuturile necesare pentru ca operatorul aerian să reziste în perioada crizei provocate de pandemia de coronavirus, potrivit unor surse apropiate situației, citate de Reuters.
Netflix pregătește o nouă emisiune de obligațiuni în valoare de aproximativ 1 miliard de dolari, fonduri ce vor fi folosite, printre altele, pentru cumpărarea și producția de conținut, cheltuieli de capital, precum și pentru finanțarea unor eventuale tranzacții strategice, potrivit unui anunț al companiei americane.
Agenția de evaluare financiară Fitch a anunțat că a înrăutățit de la "stabilă" la "negativă" perspectiva asupra ratingului de credit al statului român și a reconfirmat totodată calificativul "BBB-" aferent datoriei guvernamentale românești pe termen lung în valută, fapt care menține obligațiunile de stat ale României în categoria celor recomandate pentru investiții. Cei de la Fitch văd o adâncire a deficitului bugetar până la 8% din PIB în 2020, semnificativ peste prognoza oficială a Guvernului, de 6,7%, pe care a fost construită recenta rectificare bugetară.
Producătorul german de articole sportive Adidas a obținut marți aprobarea pentru un împrumut sindicalizat în valoare de 3 miliarde de euro, susținut de guvernul german, pentru atenuarea impactului financiar asupra afacerilor sale avut de pandemia de coronavirus, transmite Reuters.
Ministerul Finanțelor Publice a împrumutat 443,6 milioane de lei din piața internă printr-o emisiune de obligațiuni cu scadența în decembrie 2022. Randamentele se mențin peste nivelul de la începutul lunii martie, chiar dacă între timp banca centrală a redus dobânda cheie și rata Lombard.
Toți cei peste 12.000 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia vor intra în șomaj tehnic, dar pe rând, prin rotație, pentru o perioadă de 17 zile.
Dobânzile pentru creditele garantate de stat acordate IMM și microîntreprinderilor vor avea, după perioada de expirare a granturilor de acoperire a dobânzilor și comisioanelor, marje de 2% pentru finanțarea investițiilor și de 2,5% pentru credite și linii de credit pentru capital de lucru. Ratele dobânzilor la creditele pentru IMM și microîntreprinderi vor fi calculate ca ROBOR la 3 luni plus o marjă fixă de 2,0% pe an pentru creditele de investiții și de 2,5% pe an pentru creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, potrivit normelor metodologice de aplicare a Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST România, aprobate luni de Guvern. În termen de 7 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a normelor, instituțiile de credit transmit FNGCIMM cererile de înscriere în program.
România nu a înaintat "încă" o cerere oficială pentru finanțare de la FMI, a transmis instituția financiară internațională, la solicitarea Profit.ro. Discuții între minister și Fond au avut loc, potrivit unor surse Profit.ro. Pe de altă parte, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a afirmat recent că vrea să obțină împrumuturi de la instituții financiare internaționale, dar a precizat că în prezent nu este nevoie de un acord cu Fondul. Un acord clasic cu FMI ar presupune condiții, iar România vrea acum spațiu bugetar pentru a susține economia. FMI pune, însă, în prezent, la dispoziția statelor, inclusiv a României, linii de finanțare fără condiții, destinate combaterii efectelor epidemiei de coronavirus.
Ministerul Finanțelor a împrumutat 742 de milioane de lei de la bănci până în august 2022, peste nivelul programat, dar la un cost în creștere față de acum două săptămâni. Piața monetară este pe un deficit serios de lichiditate, iar banca centrală nu a făcut nici la începutul aceste săptămâni o operațiune repo, în condițiile presiunii pe curs.
Firmele mici și mijlocii, precum și microîntreprinderile care vor accesa linii de credite și împrumuturi pentru investiții cu garanții de stat vor beneficia de granturi pentru plata dobânzilor și comisioanelor de administrare și risc pe următorii 1-3 ani, în limita a 800.000 de euro pentru fiecare întreprindere. Bugetul schemei de ajutor de stat este de 781 milioane lei (161 milioane euro), iar plafonul maxim de garantare este de 15 miliarde lei, echivalentul în lei a 3,1 miliarde euro. Grantul pentru dobânzi se aprobă anual printr-un act normativ cu putere de lege pentru anul 2020 și pentru următorii 2 ani doar în condițiile în care creșterea economică estimată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză pentru această perioadă se situează sub nivelul creșterii economice din anul 2020.
Guvernul a accesat o linie de asistență financiară în valoare de 400 milioane de euro acordată de Banca Mondială și preaprobată încă din iunie 2018, scopul acestor fonduri fiind să contribuie la prevenirea răspândirii pandemiei de COVID – 19 (Coronavirus) și la punerea în aplicare a unor măsuri în acest scop. Banii ar urma să fie foloiți pentru consolidarea serviciilor de intervenție și a celor medicale, la minimizarea pierderilor pentru sectoarele public și privat, precum și la protejarea vieții cetățenilor și a calității traiului în general.
Ülker Bisküvi Sanayi, cel mai mare producător de dulciuri din Turcia, cu fabrică și în România, a atras o finanțare de 455 milioane de dolari de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și alte 7 instituții financiare internaționale, bani ce vor merge către refinanțarea datoriilor și investiții în extinderea operațiunilor.
Guvernul a împrumutat în martie 4,84 miliarde de lei de pe piața internă, sub ținta de 5,92 miliarde de lei prevăzută în programul de împrumuturi pentru luna martie. Statul a întâmpinat unele dificultăți la mijlocul lunii, când patru licitații pentru vânzarea de obligațiuni au eșuat în zilele care au urmat declarării stării de urgență. Piața internă, pe care statul se bazează în fiecare an pentru a împrumuta de la bănci și investitori cea mai mare parte a necesarului de finanțare, a revenit la normal în a doua jumătate a lunii martie, după ce BNR a anunțat mai multe măsuri av\nd ca scop furnizarea de lichiditate sectorului bancar, inclusiv achiziția de titluri de stat de pe piața secundară.
Dobânda nu se va capitaliza în cazul creditelor ipotecare, termenul în care va putea fi solicitată amânarea ratelor la credite de către populație și firme va fi de 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, iar persoanele care au acum restanțe la credite dar ar dori să poată solicita amânare vor avea posibilitatea să aducă la zi creditele pentru a putea accesa facilitatea, au anunțat astăzi premierul, Ludovic Orban, și ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.
Medicover, companie internațională de servicii de sănătate și diagnostic prezentă pe piața locală prin Medicover România și Synevo România, reduce investițiile la nivel global, pentru a-și asigura stabilitatea financiară în contextul răspândirii Covid-19 și al extinderii nivelului restricțiilor publice.
Guvernul dispune de resurse financiare, în principal rezerva de valută, pentru mai multe luni și analizează în prezent variantele pentru asigurarea necesarului de finanțare în această perioadă, în contextul în care deficitul ar urma să treacă de 6% în acest an, ca urmare a cheltuielilor ridicate ale Guvernului pentru sprijinirea sistemului de sănătate, dar și a companiilor și populației, a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.
Ministerul Finanțelor a ieșit cu două emisiuni de obligațiuni în piața internă, de unde a atras aproape 1,4 miliarde de lei. Băncile au revenit la cumpărare, după o absență de circa două săptămâni, după ce Banca Națională a României a anunțat măsuri de relaxare cantitativă.
Guvernul este pregătit ca joi să permită amânarea plății ratelor la bancă pentru persoane fizice și firme cu până la 9 luni, deci până la finele anului, a reiterat și președintele Iohannis.
Populația și firmele cu rate la bănci vor putea solicita amânarea pentru o perioadă care nu a fost stabilită încă, dar ar putea fi de până la 9 luni, a declarat astăzi ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Acesta a spus că a propus termenul de 9 luni, iar acesta a fost agreat de către Banca Națională a României (BNR) și reacția băncilor comerciale a fost pozitivă, însă perioada pe care se vor putea amâna ratele urmează să fie definitivată în scurt timp și să fie, probabil, discutată în ședința de Guvern de joi. Ministrul a spus și că ratele vor fi amânate la cerere, fără discriminări, printr-un mecanism cât mai simplu.
Costurile pentru a asigura datoria României împotriva riscului de neplată au crescut, în contextul impactului economic global al epidemiei de coronavirus. Dacă la finele lunii februarie costul asigurării pentru datorie a României de 1 milion de dolari era de 7.580 dolari, la începutul săptămânii acesteia se situa la 9.090 de dolari, cu circa 20% mai ridicat. Creșteri mai ample au consemnat principalele țări din regiune cu care este comparată România, Polonia cu circa 26%, dar și Ungaria, cu 54%. Chiar și așa, Ungaria și Polonia sunt considerate țări mai sigure comparativ cu România.
Ministerul Finanțelor nu a reușit să împrumute luni 690 de milioane de lei, sumă pe care a încercat să o atragă printr-o de obligațiuni. Toate ofertele primite s-au situat la circa 89,3 milioane de lei, cu mult sub suma vizată, astfel că nu putem spune că Guvernul a refuzat să se împrumute pentru că nu i-au convenit dobânzile. Aceasta este a doua licitație ratată în martie, după ce la finele săptămînii trecute nu a reușit să împrumute 575 milioane lei. Cererea din partea investitorilor și băncilor este redusă în acest moment, în contextul în care, din cauza impactului coronavirus pe piețele financiare, mulți investitori străini se retrag de pe regiune, iar băncile locale au nevoie să-și asigure lichiditatea. Situația, dacă se perpetuează, ar putea pune probleme Guvernului, confruntat deja pentru lunile următoare cu perspectiva unor încasări la buget sub așteptări și a unor cheltuieli mai mari comparativ cu cele planificate. Ministerul Finanțelor are și un buffer, rezerva de valută, care ar permite statului să reziste fără împrumuturi o perioadă, însă aceasta poate fi doar o soluție pe termen scurt.