Autoritățile române au solicitat de două ori, în perioada iulie-decembrie 2015, informații de la Apple privind 13 iPhone-uri și alte dispozitive produse de compania americană, însă au fost refuzate în ambele cazuri, potrivit celui mai recent raport de transparență al Apple. Spre deosebire de prima parte a anului trecut, autoritățile române nu au cerut și date privind conturile utilizatorilor Apple.
Autoritățile de reglementare din SUA au cerut Uber informații despre aproape 12 milioane de pasageri în ultimele șase luni din 2015, potrivit raportului de transparență al companiei.
M-am mai întrebat oare ce scriu în notele informative funcționarii care raportează ce articole economice se mai scriu prin presă, ori aceia ce redau convorbirile telefonice în care ziariștii le povestesc prietenilor ce urmează să mai publice. Dar, am devenit din ce în ce mai curios.
Demnitarii și vizitatorii kazahi își vor lăsa telefoanele mobile la intrarea clădirilor guvernamentale începând cu 24 martie pentru a preveni scurgerile de informații clasificate, după cum se arată într-un document divulgat presei, scrie Reuters.
Serviciul Român de Informații organizează, la cerere și gratuit, instructaje contraspionaj în companiile private, după model occidental. SRI a demarat deja un program de awareness pe această temă în mai multe instituții ale statului, ca urmare a nivelului redus al culturii de securitate constatat în administrația publică centrală.
Instituțiile de credit sunt obligate, din 2016, să comunice zilnic Fiscului lista celor care deschid ori închid conturi și închiriază casete de valori, potrivit noului Cod de procedură fiscală. Pentru punerea în practică a prevederilor, a fost emis un proiect de ordin care le cere, în plus, băncilor să raporteze, după primul trimestru din 2016, și lista conturilor închise începând cu 1 ianuarie 2010 până la acea dată.
Companiile la care statul este acționar majoritar sau minoritar și organizațiile neguvernamentale de utilitate publică vor avea dreptul în continuare să refuze prezentarea publică a datelor financiare, cerute în baza Legii privind accesul la informații publice.
Mai ales în ultima vreme, din cauza uzurii, la mașinile de curierat ale ORNISS au survenit unele defecțiuni destul de grave, care au expus unor riscuri de securitate materialele clasificate transportate, datorită nevoii de a opri inopinat în locuri nesecurizate.