Peste jumătate dintre americani fie nu au un smartphone fie nu vor dori să utilizeze aplicațiile oferite de Google și Apple pentru depistarea contactelor unei persoane infectate cu noul coronavirus, potrivit unui sondaj realizat de Washington Post și University of Maryland, citat de Reuters.
Peste 1,3 milioane de studenți învățau la facultățile de tehnologia informației și comunicațiilor (IT&C) din Uniunea Europeană în anul 2018, iar fetele reprezentau doar 17% din numărul total al acestora, statele membre unde fetele au cea mai mare pondere fiind Belgia (37%) și România (32%), arată datele publicate joi de Eurostat.
Asocierea formată din S&T România și Trencadis Corp a câștigat, în calitate de unic ofertant, licitația organizată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru furnizarea unui sistem IT care “va întări Ministerul Public în privința audierilor realizate conform noilor coduri”. Estimat la 44.138.107,50 lei , fără TVA, pentru 12 luni, contractul a fost atribuit pentru 44.136.987 lei, fără TVA.
Silicon Valley este scena pe care Gemini Solutions și-a făcut intrarea în lumea dezvoltării software, acum mai bine de 15 ani. Prin urmare, mentalitatea și modul de lucru specifice acestei comunități-etalon al inovației tehnologice au însoțit echipa Gemini încă de la primele proiecte, cizelând și potențând standardele lor de lucru. Stilul de operare al companiei poartă amprenta acelor influențe timpurii și astăzi, în proiecte și colaborări care au depășit spațiul american.
Furnizorul de soluții de securitate cibernetică Acronis, evaluat recent la peste 1 miliard de dolari, se pregătește să deschidă primul său birou în România și vrea să angajeze 100 de oameni până la finele anului.
DriveNets și Tellence vor să dubleze, până la finele anului, echipa centrului de cercetare-dezvoltare (R&D) deschis anul trecut în București, numărul de angajați urmând să urce de la 50 la 100.
Telekom Mobile Romania Telecommunications (fost Cosmote), Gersim Impex, cel mai mare distributor local de telefoane mobile, și asocierea formată din Maguay Computers (lider) și Enterprise Software Development au depus oferte pentru a furniza Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) un număr 50.000 de echipamente de recunoaștere optică cu stylus, care vor fi utilizate în cadrul proceselor electorale și referendumuri și vor fi parte a Sistemului Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot (SIMPV). Contractul a fost estimat la 134,5 milioane de lei, fără TVA, pentru doi ani.
Furnizorul britanic de servicii și soluții IT Endava, prezent și în România, a raportat venituri de 85,9 milioane de lire sterline în al doilea trimestru al anului fiscal 2020, înregistrând o creștere de 19,6%, potrivit rezultatelor financiare globale aferente trimestrului al doilea din anul fiscal 2020, respectiv ultimele trei luni ale anului 2019.
Centrul IT Dräxlmaier Timișoara a închiriat un spațiu de birouri în noua clădire de birouri din ISHO Offices.
Net Brinel Cluj-Napoca, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața de soluții și servicii IT, preluat în 2019 de grupul francez SNEF de la antreprenorul Marcel Borodi, a câștigat licitația organzată de Institutul Național de Statistică pentru achiziționarea unui sistem de securizare a schimbului de date în cadrul instituției. În calitate de unic ofertant, compania a semnat contractul pentru suma 1,099 milioane de lei, fără TVA, de la un estimat la 1,12 milioane de lei, fără TVA. Sistemul va fi livrat în termen de 135 de zile de la data atriburii.
Ministerul Finanțelor pregătește lansarea unui site nou pentru ANAF anul acesta, cel mai devreme începând din luna iunie, potrivit informațiilor Profit.ro, în contextul în care se încheie perioada minimă de cinci ani în care ANAF și-a asumat obligația de a păstra actualul site, realizat printr-un proiect cu fonduri europene. Recent, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a afirmat despre actualul site al ANAF că este considerat de mulți ani printre cele mai urâte din România și că este extrem de greu să găsești pe pagina Fiscului ceea ce cauți.
Mai mult de jumătate (58%) dintre companiile din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au raportat că în 2018 s-au confruntat cu dificultăți în ocuparea locurilor vacante de specialiști IT&C (tehnologia informației și comunicațiilor), iar cel mai semnificativ deficit s-a înregistrat în România, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Alin Huștiu, asociatul unic și CEO-ul Domino's Pizza Maxim, a preluat controlul Ascenta IT Services, companie cu afaceri de 3,5 milioane de lei în 2018 din consultanță IT, prin cumpărarea de la Eduard Florin Bartales a unui pachet de acțiuni reprezentând 98,6328% din capitalul social al firmei. Huștiu a intrat în acționariatul companiei la finele anului 2019, în urma unei majorări de capital, primind acțiuni reprezentând 0,3906% din capitalul social. Domino's Pizza Maxim este un business anual de aproape 27 milioane de lei.
Sistemul informatic al Vămii nu va funcționa de vineri, de la ora 12.00, până luni, tot la ora 12.00, a anunțat joi ANAF. Sistemul Informatic Integrat Vamal va fi indisponibil ca urmare a migrării bazelor de date pe noi echipamente, urmând ca structurile vamale teritoriale să treacă la utilizarea "procedurii alternative în vederea asigurării continuității derulării formalităților vamale. Asta presupune, potrivit informațiilor Profit.ro. ca angajații vămii să lucreze pe hârtie pentru a permite tranzitul de persoane și mărfuri.
Studenții din anii terminali vor putea accesa grant-uri de până la 100.000 de euro pentru dezvoltarea unor startup-uri în domeniilor înaltelor tehnologii, în timp ce românii din diaspora vor putea beneficia de aceeași sumă pentru înființarea de firme la întoarcerea în țară, potrivit ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloș.
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) vrea să cumpere 50.000 de echipamente de recunoaștere optică cu stylus care vor fi utilizate în cadrul proceselor electorale și referendumuri și vor fi parte a Sistemului Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot (SIMPV). Contractul a fost estimat la 134,5 milioane de lei, fără TVA, pentru doi ani.
După mulți ani în care politicienii au alocat bani pentru informatizarea ANAF doar la nivel declarativ și au sabotat proiectul RAMP finanțat cu un împrumut de la Banca Mondială, modernizarea infrastructurii IT a Fiscului a început să prindă contur în ultimii doi ani, însă baza nu sunt banii de la bugetul statului, ci fondurile UE. Centrul Național pentru Informații Fiannciare (CNIF), responsabil pentru infrastructura IT a ANAF și a MInisterului Finanțelor, se află pe ultima sută de metri cu documentația pentru două proiecte noi pentru care va cere fonduri UE și anume migrare SACF (Sistemul de administrare a creanțelor fiscale – persoane juridice) pe baza centrală, precum și dezvoltarea și implementarea unui sistem informatic integrat de analiză de risc (Big Data). Acestea se adaugă altor proiecte începute deja de CNIF cu finanțare în principal tot de la UE și cu o cofinanțare mult mai redusă de la buget.
Distribuitorul de sisteme și soluții IT ALSO Technology România, fosta ABC Data Distribuție, parte a ABC Data Polonia, și-a majorat capitalul social cu 12,62 milioane de lei, la 13,51 milioane de lei, prin aport în numerar, în urma unei hotărâri a acționarilor de la finele anului 2019.
Premierul Ludovic Orban a susținut că StartUp Nation ar trebui lansat în domenii precum IT și cercetare, care pot duce la dezvoltarea economiei românești, potrivit Agerpres.
Alin Huștiu, asociatul unic și CEO-ul Domino's Pizza Maxim, a fost cooptat în afacerea Ascenta IT Services, companie cu afaceri de 3,5 milioane de lei în 2018 din consultanță IT, el primind, în urma unei majorări de capital, acțiuni reprezentând 0,3906%. Domino's Pizza Maxim este un business anual de aproape 27 milioane de lei.
S&T România, unul dintre cei mai mari integratori de soluții IT&C de pe piața locală, subsidiara grupului austriac S&T, a semnat o nouă tranzacție pe piața locală, intrând în acționariatul Cronus eBusiness, companie cu activități de consultanță în tehnologia informației și afaceri de 36,3 milioane de lei în 2018. Compania controlată de austrieci a preluat o acțiune în urma unei majorări de 45.010 lei, de la un milion de lei.
Compania canadiană CGI, printre principalii furnizori de servicii de consultanță în IT la nivel mondial, prezentă cu un centru la București, a achiziționat dezvoltatorul francez de soluții ERP pentru retail Meti Logiciels et Services, inclusiv subsidiara din România.
Veeam Software, producător de soluții de management și protecție a datelor, prezent în România, va fi cumpărat de firma americană de venture capital Insight Partners, într-o tranzacție majoră care evaluează compania la circa 5 miliarde de dolari.
Net Brinel Cluj-Napoca, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața de soluții și servicii IT, preluat în 2019 de grupul francez SNEF de la antreprenorul Marcel Borodi, a depus singura ofertă pentru furnizarea către Institutul Național de Statistică a unui sistem de securizare a schimbului de date în cadrul instituției, contract estimat la 1,12 milioane de lei, fără TVA. Sistemul va fi livrat în termen de 135 de zile de la data atriburii.
Banca Națională a României (BNR) va realiza teste de verificare a rețelei IT, sub forma unui audit al securității informatice.