Liderii francez și italian, Emmanuel Macron și Mario Draghi, au cerut joi într-un articol comun reformarea criteriilor de la Maastricht care fixează plafonul de îndatorare al statelor, informează Agenția de presă Rador.
Franța și Italia au raportat sâmbătă un număr record de cazuri de Covid-19, pe fondul răspândirii rapide a variantei Omicron, care este foarte contagioasă, transmite Reuters.
Guvernul italian a decis ca purtarea măștii medicale să devină obligatorie în exterior în toată Italia, a anunțat ministrul Sănătății, Roberto Speranza, după o reuniune a consiliului de miniștri, relatează AFP.
Sezonul de schi s-a deschis în Italia, însă odată cu acesta va intra în vigoare, de la 1 ianuarie 202,2 și un decret care reglementează activitățile sportive pe pârtiile de schi, cu norme similare celor din ”Codul rutier”, informează La Repubblica.
Guvernul Italiei ia în considerare noi măsuri pentru a evita o creștere a infecțiilor cu Covid-19 în perioada sărbătorilor, au informat duminică ziarele locale, pe fondul îngrijorărilor legate de răspândirea variantei extrem de contagioase Omicron.
În Italia au intrat în vigoare măsuri suplimentare în ce privește obligația de vaccinare împotriva COVID-19, care le este impusă de miercuri angajaților din educație, administrație, poliție, armată și servicii de urgență, transmite dpa.
Numărul anual de nașteri din Italia a fost în 2020 cel mai mic de la unificarea țării în 1861, fiind în scădere pentru al 12-lea an consecutiv, a anunțat marți Institutul Național de Statistică de la Roma (ISTAT).
Fostul premier Silvio Berlusconi va candida la președinția Italiei, anunță joi Reuters.
Amazon a fost amendată cu 1,13 miliarde euro de autoritatea italiană din domeniul concurenței, pentru abuz de poziție dominantă în piață. În motivarea deciziei, autoritatea spune că prin practicile sale, gigantul american a afectat companiile concurente în domeniul serviciilor de logistică din e-commerce, scrie Reuters.
În Italia a intrat în vigoare cel mai restrictiv dintre documentele specifice pandemiei. E numit "supercertificatul verde", începe să fie solicitat inclusiv în mijloacele de transport în comun, iar lansarea în spațiul public e însoțită de controale sporite.
Italia, a treia economie a zonei euro, se va redresa probabil în urma pandemiei de COVID-19 mai rapid decât s-a estimat anterior, înregistrând un avans de 6,4% anul acesta, conform grupului de lobby al angajatorilor, Confindustria, transmite Bloomberg.
Un prim caz cu varianta Omicron a coronavirusului a fost depistat în Italia, a anunțat Institutul Superior de Sănătate (ISS), care depinde de guvernul italian, scrie AFP.
Virusul COVID-19 gonește străinii din Piemonte, regiune din nordul Italiei. Sergio Durando, directorul Biroului Pastoral al Eparhiei Migranților din Torino, lansează un semnal de alarmă cu ocazia prezentării celui de-al 30-lea Raport pentru Imigrație Caritas și Migrantes, care vorbește despre "hemoragie foarte puternică". "În regiunea noastră există o rată a șomajului ridicată, creată de COVID-19, astfel încât mulți s-au întors în țările lor de origine sau au încercat să meargă în alte țări", a explicat Durando, citat de Torino Oggi.
Italia a înăsprit miercuri restricțiile impuse persoanelor care nu sunt vaccinate împotriva Covid-19, limitându-le accesul la o serie de servicii și făcând vaccinarea obligatorie pentru categorii mai largi de lucrători în sectorul public.
Autoritatea pentru concurență din Italia a amendat companiile americane Amazon.com și Apple Inc cu peste 200 de milioane de euro pentru practici anticoncurențiale în vânzarea de produse Apple și Beats, informează Reuters.
Fondul de investiții KKR a făcut o ofertă neangajantă pentru preluarea Telecom Italia, cel mai mare grup italian de telefonie, care a anunțat că a boardul său a analizat propunerea care prevede trecerea în proprietate privată a companiei evaluate la 10,8 miliarde de euro, transmite Reuters.
Tranziția către vehiculele electrice ar putea pune în pericol 60.000 de locuri de muncă în Italia, a avertizat unul dintre cele mai importante sindicate din industria metalelor, care cere guvernului să susțină sectorul auto care este ”copleșit de schimbări”, transmite Reuters.
Depozitarea ilegală de deșeuri și alte infracțiuni de mediu rămân o afacere de multe miliarde de euro pentru grupări mafiote din Italia, relevă raportul anual al unei organizații ecologiste din Peninsulă, transmite dpa.
Ca urmare a numărului tot mai mare de cazuri de coronavirus, Italia și-a înăsprit măsurile de siguranță sanitară în taxiuri, trenuri și autobuze, relatează dpa.
Spania intră în rândul țărilor cu probleme pe piața auto, în luna octombrie, nu din lipsa cererii, ci din cauza crizei de semiconductori, care a lăsat dealerii fără mașini pe stoc. Scăderea a afectat toți jucătorii din piață, iar Dacia se resimte, chiar dacă modelele sale înregistrează o cerere mare.
Ado Campeol, supranumit de presa italiană ”tatăl celebrului tiramisu”, a murit la vârsta de 93 de ani. Campeol a fost proprietarul restaurantului ”Alle Beccherie” din Treviso din nordul peninsulei, restaurant în bucătăria căruia a apărut celebrul desert, relatează BBC. Soția sa, asistată de unul dintre bucătarii șefi, a inventat prăjitura care a devenit extrem de populară.
Hackeri din Italia au furat cantități masive de date despre artiști și au cerut o răscumpărare de 3 milioane de euro pentru returnarea lor, relatează dpa.
Generali va anunța în 15 decembrie un nou plan strategic "foarte ambițios" pe trei ani și încă analizează posibile oportunități de fuziuni și achiziții (M&A) în Europa și Asia, a anunțat directorul general al celei mai mari companii italiene de asigurări, Philippe Donnet, transmite Reuters.
Clarificarea a sosit printr-o faq (frequently asked question) a președinției consiliului și privește un sector care, potrivit ISTAT, are 1,6 milioane de lucrători casnici, dintre care 850 de mii sunt legali și 760 de mii muncesc încă la negru. Ceea ce înseamnă venituri pentru trezorerie de 6,9 miliarde pe an, acesta fiind costul - potrivit unui studiu al fundației Leone Moressa - plătit de familiile italiene care le angajează, potrivit Rai News.
După mai multe zile de proteste ale activiștilor și muncitorilor din portul italian Trieste (nord) împotriva certificatului verde recent introdus, poliția a intervenit pentru a elibera zona, transmite dpa.