Guvernul italian urmează să limiteze utilizarea, de către instituțiile publice, a programelor antivirus dezvoltate de firma rusă Kaspersky, de teamă că autoritățile de la Moscova ar putea prelua controlul asupra acestor programe software pentru a lansa atacuri cibernetice, informează Reuters.
Autoritățile italiene au confiscat, vineri, mega-iahtul oligarhului rus Andrei Melnicenko, potrivit unui comunicat al poliției financiare a Italiei.
Invadarea Ucrainei de către Rusia a determinat Italia să suspende partea sa de finanțare pentru proiectul Arctic LNG 2, în valoare de 21 miliarde de dolari, condus de producătorul rus privat de gaze Novatek, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Grupul italian de hidrocarburi Eni intenționează să-și vândă cota de 50% din gazoductul Blue Stream, pe care o controlează în egală măsură cu gigantul rus Gazprom, în urma invaziei Ucrainei de către Moscova, a anunțat un purtător de cuvânt al companiei pentru AFP.
Guvernul italian a aprobat măsuri de urgență vizând o eventuală penurie de gaze din cauza invadării Ucrainei de către Rusia, între care opțiunea de a-și redeschide centralele care funcționau pe bază de cărbuni, relatează France Presse.
Cipru ar fi confirmat că nu se va opune excluderii Rusiei din sistemul bancar SWIFT, a anunțat sâmbătă ministrul de externe ucrainean Dmytro Kuleba. Decizia vine după ce și Italia a anunțat că nu se va opune, lăsând doar două alte state UE care s-ar mai opune sancțiunii în acest moment.
Ministrul italian al Tranziției Ecologice, Roberto Cingolani, a propus Guvernului și Uniunii Europene să se recurgă la aprovizionarea cu gaze naturale prin intermediului Coridorului de Sud, care leagă Marea Caspică de Europa, pentru a reduce puternica dependență de Rusia, în contextul tensiunilor din Ucraina, relatează agenția EFE.
Ministerul Sănătății din Italia a recomandat ca persoanele cu un sistem imunitar compromis să primească un al patrulea vaccin ARNm împotriva Covid-19, cu condiția să fi trecut cel puțin 120 de zile de la rapelul anterior, transmite Reuters.
Guvernul de la Roma va acorda sprijin de sute de milioane de euro pentru planificata fabrică de baterii a producătorului auto Stellantis în Termoli, sudul Italiei, a anunțat ministrul italian al Industriei, Giancarlo Giorgetti, într-un interviu acordat publicației Il Sole 24 Ore, adăugând că autoritățile intenționează să sprijine industria auto a țării, transmite Reuters.
Statul italian a cheltuit în anul 2020 pentru pensii cu 1,1 miliarde de euro mai puțin față de anul anterior, ca urmare a excesului de mortalitate generat de pandemia COVID-19, a anunțat institutul italian însărcinat cu securitatea socială (INPS), relatează agenția EFE.
Operatorul britanic de telecomunicații Vodafone a anunțat că a respins o ofertă preliminară venită de la grupul francez de telecomunicații Iliad SA și fondul de investiții Apax Partners, care și-au exprimat interesul pentru a cumpăra operațiunile din Italia ale acestuia, informează Reuters.
Premierul italian, Mario Draghi, a anunțat că pregătește un pachet de măsuri "de mare anvergură" pentru a atenua creșterea valorii facturilor la energie, atât pentru gospodării, cât și pentru companiile din țară, după ce, în ultimele luni, Executivul a alocat peste 10 miliarde euro în acest scop, relatează agenția EFE.
Autoritățile sanitare italiene intenționează să ridice vineri obligația purtării măștii în exterior, pe măsură ce numărul cazurilor de infecții cu coronavirus scade, informează DPA.
Tranziția la automobilele electrice va pune în pericol aproximativ 73.000 de locuri de muncă din Italia, au avertizat mai multe sindicate și o organizație patronală, care au cerut Guvernului să înceapă discuțiile cu privire la măsurile necesare pentru susținerea industriei auto, transmite Reuters.
Președintele italian Sergio Mattarella, în vârstă de 80 de ani, a fost reales în funcție, după al optulea tur de scrutin, un “maraton” parlamentar care a scos în evidență profundele diviziuni dintre partidele de la guvernare într-o perioadă marcată de pandemie, informează AFP.
Roseto Valfortore, un sat ”fantomă” din sudul Italiei, rămas doar cu 900 de locuitori, oferă casă sau un premiu de 5000 de euro pentru străinii care vor să se stabilească aici, relatează Corriere della Sera.
Autoritatea de reglementare antitrust din Italia a declarat că a recalculat în scădere amenzile pentru giganții tehnologici americani Apple și Amazon, din cauza unei ”erori materiale” efectuate la primul calcul, transmite Reuters.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene le-a dat dreptate unor cetățeni slovaci, după ce mașina în care se aflau a fost confiscată de poliția italiană, invocându-se faptul că șoferul avea rezidență în Italia de mai mult de 6 luni, iar automobilul pe care îl conducea era înmatriculat în alt stat decât cel italian. Mașina era înregistrată pe numele pasagerului, cetățean care nu era rezident în Italia, se specifică în dosarul înaintat Curții de Justiției, însă acest detaliu nu i-a înduplecat pe polițiști care au aplicat exact litera legii.
Italia ar putea mări taxele pentru companiile energetice care au beneficiat de creșterea prețurilor energiei, a declarat ministrul italian al industriei, transmite Reuters.
Noi restricții anticoronavirus afectând călătoriile au intrat în vigoare de luni în Italia, informează DPA.
Guvernul italian, confruntat cu o creștere bruscă a contaminărilor cu COVID-19, a decis miercuri să introducă vaccinarea obligatorie pentru toate persoanele în vârstă de peste 50 de ani, scrie AFP.
Rata anuală a inflației din Italia a urcat, în decembrie, la maximul ultimilor 10 ani, pe fondul creșterii puternice a prețurilor la energie.
Italia a anunțat un număr record de infecții cu coronavirus, cu peste 144.000 de cazuri noi raportate vineri de Ministerul Sănătății, informează DPA.
Guvernul italian, confruntat cu o creștere a contaminărilor din cauza variantei Omicron, a decis să solicite certificatul de vaccinare în mijloacele de transport, hoteluri, terase ale restaurantelor, târguri și congrese, piscine și săli de sport, informează AFP.
Experții în sănătate au cerut guvernului italian să relaxeze regulile de carantină pentru Covid-19, spunând că, altfel, țara riscă paralizia pe măsură ce varianta extrem de contagioasă Omicron se răspândește tot mai mult, transmite Reuters.