Primul tren nou va circula pe Magistrala 5 de metrou spre sfârșitul acestui an - începutul anului viitor, iar pe parcursul lui 2023 vor fi livrate toate cele 13 trenuri contractate cu Alstom, a anunțat directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș.
O scurgere de apă a fost sesizată joi seara în una dintre stațiile de pe tronsonul de metrou recent inaugurat Eroilor-Drumul Taberei, călătorii constatând că plouă în interiorul metroului. Noua linie a presupus o investiție de peste 3 miliarde lei, fiind finalizată cu mare întârziere.
Societatea de Transport București (STB) amână suspendarea liniei de tramvai 41, programată inițial să înceapă miercuri, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, au declarat marți reprezentanții STB, precizând că vor reveni ulterior cu un comunicat de presă.
UTI Grup a finalizat lucrările la Magistrala 5 de metrou unde a instalat o infrastructură de echipamente și de tehnologie de ultimă generație în valoare de 59 milioane euro.
Președintele Klaus Iohannis a afirmat, la inaugurarea magistralei de metrou din Drumul Taberei, că această linie risca să devină un fel de legendă a amânărilor, însă a venit un Guvern hotărât care a vrut să dovedească faptul că astfel de lucrări pot fi finalizate cu succes.
Ministerul Transporturilor a anunțat, marți, că Asocierea Astaldi - FCC a cerut întreruperea circulației Liniei 41, pentru 10 zile, la intersecția strada Brașov cu b-dul Drumul Taberei, pentru realizarea unor lucrări de suprafață la magistrala de metrou M5. Ministerul acuză Primăria Capitalei de inconsecvență. În replică, municipalitatea respinge acuzațiile și precizează că e nevoie de alocarea a cel puțin 42 de autobuze, Linia 41 fiind extrem de solicitată.
Testele dinamice pe Magistrala de metrou M5 vor începe undeva la sfârșitul lunii mai, iar la finele lui iunie metroul din Drumul Taberei trebuie să circule cu călători, a declarat, miercuri seara, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode.
Dumitru Șodolescu, director Metrorex, a afirmat luni, pe șantierul de la Magistrala de metrou 5, că lucrările pentru acest tronson vor fi finalizate în septembrie-octombrie, dacă va fi rezolvat dosarul de contestație în instanță cu privire la sistemul de automatizare. Stațiile Romancierilor, Constantin Brâncuși și Valea Ialomiței sunt finalizate în proporție de 99,4%.
Huawei anunță lansarea în România a noii tablete Huawei MediaPad M5, o tabletă destinată în special pasionaților de divertisment.
BMW a prezentat noul supercar M5 Competition, care devine cel mai rapid BMW al momentului, cu o putere de 625 CP și trăsături dinamice și estetice care ridică performanțele modelului M5.
BMW M5 a fost prezentat oficial de producătorul bavarez, acesta fiind cel mai performant M5 din istorie, datorită unui motor de 600 CP, a unui raport putere/greutate îmbunătățit și a tracțiunii integrale inteligente, M xDrive.