Rezerva Federală (Fed) a SUA a menținut dobânda de referință aproape de zero, în linie cu așteptările analiștilor, însă a decis să devanseze calendarul privind reducerea achizițiilor lunare de obligațiuni și a indicat o majorare a dobânzilor în trei etape pentru anul viitor, cu două mai multe decât anticipa în septembrie.
Americanii aflați în căutarea unor prețuri avantajoase care au mers la cumpărături în Vinerea Neagră au descoperit că mulți comercianți cu amănuntul din SUA au oferit reduceri mai mici de preț în acest an, pe fondul ofertei limitate, transmite Reuters, preluată de News.ro.
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să majoreze ținta de inflație la 2% și să permită, totodată, depășirea acestui nivel în situațiile în care acest lucru este considerat necesar, potrivit surselor Bloomberg.
Începând cu 1 ianuarie 2022 se va reveni la vechiul sistem de majorare a punctului de pensie, în raport cu inflația și creșterea salariului mediu brut pe economie, a declarat, miercuri, prim-ministrul Florin Cîțu.
Guvernul va prezenta, săptămâna viitoare, sindicatelor și patronatelor, 3 variante de majorare a salariului minim brut pe economie, începând de la 1 ianuarie 2020, a anunțat, miercuri, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, în timp ce vicepremierul Raluca Turcan a precizat că majorarea va ține cont de productivitatea muncii și rata inflației.
Premierul Ludovic Orban susține că până la finele acestei săptămâni vor fi definitivate propunerile pentru formula de calcul al salariului minim, care ar putea crește cu 7,2%. Orban nu a dat mai multe detalii cu privirea la modalitatea de calcul.
Guvernul va relua discuțiile cu partenerii sociali privind majorarea salariului minim brut pe economie, de la 1 ianuarie 2020, a anunțat, luni, premierul Orban, care a precizat că variantele propuse vor fi negociate cu sindicatele și patronatele pe baza unei analize asurpra impactului bugetar și sustenabilității creșterii pentru companii. Potrivit lui Orban, decizia cu privire la nivelul salariului minim de anul viitor va trebui luată la finele lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie.
Guvernul demis discută, luni, în primă lectură, deci fără a lua decizia adoptării, majorarea salariului minim brut începând cu 1 ianuarie 2020. Executivul a trimis deja către Consiliul Economic și Social (CES) proiectul de act normativ, dar consiliul nu a avut cvorum săptămâna trecută pentru a acorda avizul. Dăncilă spune că și un nou Guvern nu ar avea motiv pentru care să nu adopte majorarea.
Guvernul demis a trimis deja către Consiliul Economic și Social (CES) proiectul de act normativ prin care salariul minim brut lunar este majorat începând cu anul viiitor.
Guvernul demis pare să pregătească semnarea, săptămâna viitoare, a proiectului prin care salariul minim brut lunar este majorat începând cu anul viiitor, premierul demis Viorica Dăncilă spunând inițial că a pregătit proiecte care să fie aprobate de viitorul Cabinet, dar anunțând ulterior, după o discuție cu sindicatele, că vrea totuși să aprobe actul normativ într-o ultimă ședință înainte de votul de învestitură pentru noul Guvern. Anterior, liderul PNL Ludovic Orban, mandatat de președintele Klaus Iohannis să formeze un nou Cabinet, a atenționat că decizia trebuie, în mod normal, să aparțină viitorului Cabinet.
Guvernul demis Dăncilă a redactat un proiect care majorează salariul minim brut lunar la 2.262 lei, respectiv la 2.620 lei pentru persoane cu studii superioare și minimum 1 an vechime, începând cu 1 ianuarie 2020, liderul PNL Ludovic Orban, mandatat de președintele Klaus Iohannis să formeze un nou Cabinet, atenționând însă că decizia trebuie, în mod normal, să aparțină viitorului Cabinet.
Guvernul demis Dăncilă se pregătește să propună majorarea salariului minim cu 100 de lei, începând cu anul viitor, Decizia trebuie însă, în mod normal, să aparțină viitorului Cabinet.
Majorarea Indicatorului Social de Referință (ISR) nu poate fi realizată de Guvern în momentul actual, deoarece ar risca apariția ”unor dificultăți” în plata drepturilor șomerilor și altor persoane expuse sărăciei, arată un document oficial. ISR nu a mai fost modificat de peste 10 ani, deși Guvernul ar trebui să-l actualizeze anual în funcție de creșterile prețurilor. Executivul analizează însă majorarea alocației de stat pentru copii.
Începând cu 1 ianuarie, salariul minim brut lunar este majorat de la 1.900 lei la 2.080 lei, respectiv la 2.350 lei pentru persoane cu studii superioare și minimum 1 an vechime.
Compania invocă creșterea cu 7,87% a costurilor cu energia electrică și cu 5% a celor de personal, precum și avansul cheltuielilor de amortizare, urmare a unei reevaluări a activelor, și sporirea costului îndatorării pentru finanțarea obiectivelor de investiții care aparțin domeniutui public at statului.
Chiriile pentru locuințele care aparțin statului, indiferent că sunt locuințe de serviciu, de intervenție sau cămine pentru angajați ai companiilor de stat, vor fi majorate. Tarifele în vigoare nu au mai fost actualizate de peste 10 ani.
În ultimul său raport asupra inflației, în care nu a fost luată în calcul intenția Guvernului de a majora accizele la carburanți, BNR estimează o ieftinire anuală cu 4;5% a benzinei și motorinei anul acesta. Solicitat să comenteze intenția Executivului, guvernatorul Mugur Isărescu a declarat că eventuala majorare a accizelor va duce inflația în sus.