Retailerul Mega Image, parte a grupului Ahold Delhaize, va deschide anul viitor primele magazine în Cluj, aceasta fiind a noua piață la nivel național pentru retailer, după București și județele Ilfov, Brașov, Prahova, Constanța, Giurgiu, Dâmbovița și Ialomița.
Retailerul belgian Mega Image și-a mutat sediul companiei din zona Griviței în Plaza Romania Offices, deținut de Anchor Group, acolo unde va ocupa o suprafață de peste 4.000 metri pătrați.
Lanțul de restaurante de tip fast-food Spartan a deschis o nouă unitate în Mega Mall București, după o investiție de 70.000 euro, și estimează vânzări de circa 600.000 de euro în primul an de activitate.
Retailerul Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, a deschis, vineri, două supermarketuri în București și a ajuns la o rețea de 484 de unități, potrivit unui anunț al companiei.
Fuziunea dintre retailerul olandez Royal Ahold și rivalul belgian Delhaize Group, proprietarul Mega Image, ar putea fi finalizată la sfârșitul lunii iulie, în situația în care cele două companii vor obține acordul autorităților din SUA, potrivit unui anunț făcut marți de cele două companii, informează MarketWatch.
Retailerul Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, a deschis, în a doua jumătate a lunii iunie, alte două magazine de proximitate Shop&Go și ajunge la o rețea de 481 de unități, potrivit unui anunț al companiei.
Retailerul Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, deschide vineri două noi magazine de proximitate Shop&Go în București și ajunge la o rețea totală de 479 unități, a anunțat compania.
Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, își extinde din nou rețeaua cu cinci supermarketuri noi în București și ajunge la un total de 477 de magazine.
Curtea de Apel București (CAB) a respins cererea Mega Image de anulare a unei decizii din aprilie 2015 prin care Consiliul Concurenței a sancționat compania cu amendă de 24,57 milioane de lei pentru că, alături de alți 3 retaileri și 21 de furnizori ai acestora, s-ar fi înțeles pentru fixarea prețurilor în perioada 2005 - 2009.
Rețeaua de supermarketuri Mega Image, deținută de grupul belgian Delhaize, a rămas constantă de la începutul anului, la 472 magazine, retailerul având în perioada menționată un număr similar de închideri și inaugurări de magazine.
Vânzările Mega Image în România au crescut puternic în primul trimestru, ca efect al reducerii TVA, susținând, împreună cu cele din Grecia, un avans de 10,8% al vânzărilor în termeni comparabili ale grupului belgian Delhaize în Europa de Sud-Est.
Rețeaua de supermarketuri Mega Image, deținută de grupul belgian Delhaize, vrea să deschidă alte două magazine sub brandul ”Gusturi românești” în București, în care comercializează produse sub marcă proprie, realizate după rețete tradiționale românești, potrivit datelor din raportul de sustenabilitate al retailerului, care arată că ocupă primul loc în retailul alimentar din Capitală.
Retailerul Mega Image își mută la începutul lunii iulie sediul în birourile obținute din reconversia spațiilor de retail din cadrul complexului Plaza România, dezvoltat de Anchor Grup, unde va ocupa 3.360 de metri pătrați pentru 400 de angajați ai companiei.
Retailerul Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, a deschis primul magazin din acest an în județul Ilfov, ajungând astfel la o rețea de 472 de unități, a anunțat compania.
Retailerul Mega Image a încheiat anul 2015 cu o creștere de două cifre a vânzărilor, beneficiind de reducerea TVA la alimente din iunie, și a susținut performanța grupului belgian Delhaize, proprietarul său, în Europa de Sud Est.
Retailerul Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, deschide în penultima zi a anului încă cinci magazine în București, dintre care patru magazine de proximitate Shop&Go și un supermarket Mega Image, și încheie anul cu o rețea de 471 unități, a anunțat compania.
Retailerul Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, deschide în 24 decembrie, în zona Băneasa, vizavi de Ikea, al patrulea Concept Store din București și cel mai mare magazin al rețelei din România, care ajunge la 462 de supermarketuri, a anunțat compania.
Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, a deschis trei noi magazine de proximitate Shop&Go, în Ilfov, iar mâine va inaugura un supermarket în județul Giurgiu, ajungând astfel la o rețea de 461 unități, a anunțat retailerul.
Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, a deschis două noi supermarketuri Mega Image și două magazine de proximitate Shop&Go, în București și Ilfov și ajunge la o rețea de 357 unități, a anunțat retailerul.
Mega Image a deschis vineri încă patru magazine, dintre care trei supermarketuri Mega Image în București și un magazin de proximitate Shop&Go în Clinceni, județul Ilfov, rețeaua retailerului ajungând la 456 de unități.
Retailerul Mega Image, deținut de grupul belgian Delhaize, a deschis săptămâna trecută șase magazine noi în București, dintre care două supermarketuri Mega Image și patru magazine de proximitate Shop&Go, a anunțat compania.
Mega Image, partea a grupului belgian Delhaize, a ajuns la o rețea de 447 magazine, după ce a inaugurat un nou supermarket Mega Image și un magazin de proximitate Shop&Go, ambele în București, a anunțat retailerul.
Mega Image, partea a grupului belgian Delhaize, a ajuns la o rețea de 445 magazine, după ce a inaugurat trei noi magazine de proximitate Shop&Go în București, a anunțat retailerul.
Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, a inaugurat al treilea concept store al rețelei în Capitală, pe strada Barbu Văcărescu, și a ajuns la o rețea de 442 magazine, a anunțat retailerul.
Vânzările Mega Image, care deține o rețea de 440 de supermarketuri, au înregistrat o creștere de două cifre în trimestrul al treilea, comparativ cu perioada similară din 2014, pe fondul reducerii TVA la alimente din 1 iunie, susținând rezultatul proprietarului său, grupul belgian Delhaize, în Europa de Sud-Est.