După un avans pe un nou maxim al acestui an, cumpărătorii au luat o pauză, iar în acest context deviațiile au fost minore la nivelul principalilor indici.
Planul de reorganizare al CET Govora, aflată în insolvență din 2016, a fost aprobat anul trecut și prezenta deja de la bun început elemente problematice, cum ar fi faptul că principalul creditor al companiei, Complexul Energetic Oltenia, nu va vedea nici un ban din creanța sa de aproape 200 milioane lei. CE Oltenia se confruntă de asemenea cu probleme financiare generate de obligațiile de achiziție de certificate CO2.
În contextul unei zile marcate de aversiune la risc pe piețele financiare internaționale, indicii principali de la BVB au pierdut aproape jumătate de procent. Impactul șocului extern s-a regăsit, însă, mai degrabă la nivelul volumelor.
SIF Oltenia propune distribuirea unui dividend brut de 0,1500 lei/acțiune și un program de răscumpărări.
Pentru a 2-a sesiune consecutivă, indicii principali de la Bursa de Valori București au avut deviații minime de la nivelurile de referință, iar tranzacții importante s-au consemnat în piața deal.
Profitând de picajul antrenat de așa-numita „taxă pe lăcomie”, SIF Oltenia și-a realizat ținta de dețineri în acțiunile bancare listate, după ce, în toamnă, vânduse pachetul de 6,29% din acțiunile BCR. Societatea care controlează 3,5% din acțiunile Băncii Transilvania și 3,8% din acțiunile BRD mai are în conturi cash depășind numai cu puțin 100 milioane lei, dar stă confortabil pe un portofoliu cu acțiuni lichide.
Cifra de afaceri a companiei Vulcan SA a scăzut substanțial, conform datelor Profit.ro, cu peste 81%, în primele 8 luni din 2018, față de perioada similară a anului trecut, ajungând să nu mai acopere nici măcar cheltuielile salariale. Marea problemă a companiei era că nu mai avea nicio perspectivă de a încheia noi contracte prin care să-și valorifice capacitatea de producție și forța de muncă.
Guvernul a inclus două companii, Societatea Națională a Sării și Romaero, pe lista celor care vor intra în portofoliul Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), dar a scos alte șapte companii de pe listă, astfel că numărul acestora a coborât de la 33 în varianta de anul trecut la 28 într-un proiect de Hotărâre de Guvern prezentat acum. Companiile eliminate de pe listă sunt Societatea Națională a Apelor Minerale, Compania Națională de Căi Ferate CFR, Telecomunicații CFR, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Națională de Radiocomunicații, Compania Națională Poșta Română și Uzina Termoelectrică Midia.
Impulsul ascendent reaprins la debutul acestei săptămâni a avut astăzi o etapă de ezitare. Activitatea de trnzacționare marchează totuși prezența în piață a investitorilor. Cu închideri divergente, acțiunile bancare au cumulat schimburi de aproape 44 milioane lei.
Familia Bucovală, care deține mai multe hoteluri pe litoral, cumpără complexul hotelier Oltenia din stațiunea Olimp cu 2 milioane euro, în prețul tranzacției intrând atât clădirea cu 13 etaje, cât și restaurantul și terenul de circa 9.000 metri pătrați.
Proiectul noii Legi a minelor, elaborat de Guvern, reglementează posibilitatea redeschiderii exploatărilor miniere pentru care a fost emisă o hotărâre a Guvernului privind aprobarea conservării, închiderii, ecologizării și monitorizării postînchidere. Acesta include și prevederi privind reluarea activității miniere de către societățile aflate în insolvență.
Turism Felix, societate care operează 5 hoteluri în Băile Felix din portofoliul SIF Transilvania, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 79,39 milioane lei, cu 32,05% mai mari decât cea de 60,12 milioane lei înregistrată în 2017, iar profitul net a depășit 10 milioane lei, valoare aproape de 3 ori mai ridicată.
Discounturile cu care acțiunile SIF se tranzacționează fără activele nete sunt cronice de ani de zile, Legea fondurilor de investiții alternative, care lasă liber ridicării pragurilor de deținere, are un proces legislativ în anonimat, iar titlurile SIF sunt decorelate față de acțiunile lichide întru confirmarea trecerii acestor societăți la periferia bursei.
În ultimul trimestru, Electromagnetica a realizat o pierdere de 11,85 milioane lei, care a erodat cea mai mare parte a câștigurilor raportate la 9 luni. La orele prânzului, după un picaj de 15%, pe acțiunile Electromagnetica nu mai exista cerere.
Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră s-au scumpit masiv anul trecut pe piețele internaționale, de la 8,5 la 21 euro, ceea ce a făcut ca costurile Complexului Energetic Oltenia cu achiziția acestor certificate să ajungă la 42% din cifra de afaceri a companiei. Bugetul rectificat pe anul trecut al CE Oltenia prevede pierderi estimate de peste 975 milioane lei.
Derulată cu aproximativ 20% peste prețul de piață, oferta de răscumpărare de la SIF Oltenia s-a bucurat de o largă participare. Acționarii care au plasat ordine vor vinde câte o acțiune la fiecare 13 titluri subscrise.
Cea mai mare creștere este prevăzută la capitolul "Alte transferuri", din care se finanțează investițiile companiilor de stat, dar și schemele de ajutoare de stat, unde se prevede o majorare de peste 5 ori, de la doar 140,02 milioane lei în 2018 la 744,86 milioane lei anul acesta.
Acțiunile Băncii Transilvania au atins ieri un nou minim la închidere al ultimilor 3 ani. Față de maximul istoric de primăvara trecută care conferea instituției de credit o capitalizare de 12 miliarde lei, titlurile băncii au scăzut cu 36%, cea mai mare a picajului consumându-se la cumpăna dintre ani pe fondul știrii privind promovarea unei taxe pe activele bancare. Parametrii tehnici trădează, însă, intrări de capital pe acest emitent, multe acțiuni schimbând mâinile. Cumpărătorii din aceste zile ar urma să fie cei care ridică prețul la liniștirea apelor.
În 2015, ca urmare a unei decizii luate la nivel guvernamental, CET Govora, furnizor al combinatelor Oltchim și Ciech Soda, dar și al sistemului de încălzire centralizat din Râmnicu Vâlcea, Băile Olănești și Călimănești, a preluat de la CE Oltenia exploatările miniere Berbești și Alunu, cu tot cu efectivul de personal de peste 1.000 de mineri, în schimbul asumării angajamentului de a-și achita datoriile istorice către CE Oltenia pentru livrările de cărbune neplătite din trecut.
Anunțată încă de la jumătatea acestei luni, oferta de răscumpărare de la SIF Oltenia începe de astăzi.
Astăzi, în jur de ora 9 dimineața, hidrocarburile erau principala sursă de energie a României, cu o pondere de peste 26% din total, urmate de energia hidro (circa 22%) și de cea pe cărbune (sub 20%).
Complexul Energetic Oltenia (CEO) a anunțat, joi, că muncitorii vor primi în plus până la 1000 de lei brut, în limita prevederilor bugetare, măsura fiind anunțată după discuțiile purtate între ministrul Energiei, Anton Anton, conducerea companiei și sindicaliști, în contextul în care minerii au reluat greva declanșată în urmă cu o săptămână.
După un picaj accelerat de 5 sesiuni și ziua de ieri marcată de o volatilitate extremă pe volume excepționale, piața de acțiuni românească s-a stabilizat, pe fondul unei activități de tranzacționare reduse drastic.
SIF Oltenia va derula începând cu 28 ianuarie o ofertă de răscumpărare, plătind prețul de 2,50 lei/acțiune.
Termocentrala Rovinari mai are cărbune doar pentru o zi și jumătate, încetarea grevei minerilor de la Complexul Energetic Oltenia fiind absolut necesară pentru continuarea activității, susțin oficialii companiei. De altfel, aceștia au făcut miercuri dimineața o nouă ofertă angajaților, în urma căreia minerii de la cariera Jilț Nord, unde a fost declanșat protestul, s-au întors la lucru, ei fiind totodată intimidați de acțiunile în justiție inițiate de oficialități.