După șapte ani de anchetă asupra unui val de sinucideri la France Télécom, devenit între timp Orange, se prefigurează amenințarea unui proces pentru hărțuire morală împotriva operatorul francez de telecomunicații, a fostului director general și a mai multor manageri ai grupului, informează AFP.
Tribunalul București a admis, în premieră, o acțiune privind hărțuirea morală la locul de muncă și a obligat angajatorul, Orange România, la plata unor daune morale de 45.000 de lei către un fost angajat. Compania a precizat pentru News.ro că respectă legislația în vigoare și că va face uz de căile de atac în acest caz, decizia nefiind definitivă.
Orange Moldova, cel mai mare operator de telefonie mobilă din țara vecină, a încheiat un acord pentru achiziția unei participații de 100% la operatorul de televiziune prin cablu Sun Communications, tranzacție care marchează debutul Orange pe piața serviciilor fixe și de televiziune cu plată din Republica Moldova.
Orange Educational Program pentru Politehnică, un proiect realizat în parteneriat cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) din cadrul Universității Politehnica din București, ce cuprinde activități de educare, cercetare, antreprenoriat și recrutare, a sărbătorit cea mai recentă generație de absolvenți.
Orange extinde acoperirea 4G și pe rutele care leagă Bucureștiul de Constanța și de Brașov, potrivit unui comunicat al companiei.
Vodafone Romania, Orange Romania și Telekom Mobile Romania Communication s-au înscris la licitația organizată de Secretariatul General al Guvernului (SGG) pentru servicii de telefonie mobilă (voce și date) și internet mobil, valoarea contractului fiind estimată la 2,08 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de doi ani și 8 luni.
Orange consideră oportună consolidarea pieței europene de telecomunicații prin intermediul fuziunilor și achizițiilor, proces care ar putea propulsa cel mai mare operator telecom francez în fruntea clasamentului regional, potrivit directorului general al Orange, Stephane Richard.
Orange SA, cel mai mare operator de telecomunicații din Franța, a început discuții neoficiale cu Millicom International Cellular SA pentru a achiziționa unele operațiuni ale companiei din Africa, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) a atribuit companiei Orange Romania, la 12 mai, contractul pentru servicii de telefonie mobilă și transfer de date și va încasa 555.555 euro, fără TVA, în următorii doi ani.
Telekom Mobile Romania Communications (fost Cosmote) a anunțat, joi, acoperire extinsă pentru serviciile 4G, de 96% din populația urbană a României, în urma parteneriatului încheiat cu Orange Romania, liderul pieței de telefonie mobilă, și anunțat în luna februarie.
Orange a lansat, joi, servicii de internet prin fibră optică, voce fixă și televiziune prin cablu digital, în urma parteneriatului încheiat cu Telekom Romania Communications (fost Romtelecom) și anunțat în februarie.
Călătorii CFR de pe ruta București - Constanța și retur vor putea, în perioada 1 mai – 15 septembrie, să acceseze internetul fără costuri suplimentare în vagoanele semnalizate cu “Orange Wi-Fi Zone”, fără a fi condiționați de rețeaua de telefonie mobilă pe care o utilizează, a anunțat liderul pieței locale de telefonie mobilă.
Orange Service, centrul de suport al Orange Romania înființat în 2013, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 95,7 milioane de lei, dublu față de 2014, și un profit net de 10,2 milioane de lei, de la 1,65 milioane de lei în urmă cu un an.
Prezența a patru operatori de telefonie mobilă este cam mult pentru dimensiunea pieței din România, a declarat adjunctul șefului grupului francez Orange, Gervais Pellissier, prezent la București la preluarea de către fostului șef al Orange Moldova a conducerii subsidiarei din România, liderul industriei de profil.
Orange Romania, liderul pieței locale de telefonie mobilă, a obținut venituri de 235,5 milioane de euro în primul trimestru al acestui an, în creștere cu 6,5% față de perioada similară a anului trecut.
Operatorul francez de telecomunicații Orange, prezent și pe piața din România, a semnat vineri un acord cu grupul de asigurări Groupama pentru preluarea diviziei sale bancare Groupama Banque, care urmează să își schimbe denumirea în Orange Bank până la începutul anului următor, informează AFP.
Orange România a anunțat simplificarea portofoliului dedicat clienților prepay, lansând patru noi opțiuni care promit, în primul rând, mai mult trafic de date.
Orange își va îndrepta atenția către posibile oportunități de extindere în Europa, precum și în Orientul Mijlociu și Africa, după eșecul tentativei de consolidare a pieței franceze prin preluarea Bouygues Telecom, a declarat directorul general Stephane Richard, relatează Bloomberg.
Unul dintre cele mai mari contracte din turismul românesc, de peste 2 milioane de euro, a fost semnat la începutul anului între agenția de turism Accent Travel&Events și Orange. Accent Travel se va ocupa de serviciile de business travel și organizare de evenimente pentru compania de telefonie mobilă.
Clubul britanic nu numai că este favorit la promovarea în Premier League, dar a și înregistrat în sezonul 2014/2015, un profit de 30,1 milioane de lire sterline, la o cifră de afaceri de doar 79 milioane de lire sterline. Dintre echipele din Premier league, doar două, Manchester United și Tottenham Hotspur, au înregstrat un profit mai ridicat decât Burnley. Însă la cifre de afaceri mult mai ridicate.
Consiliul Concurenței investighează compania telecom Orange România pentru un posibil abuz de poziție dominant, investigația referindu-se la un posibil tratament discriminatoriu practicat în relația cu companiile active pe piața plăților prin mesaje scurte publicitare prin intermediul telefonului mobil.
Acțiunile europene au început săptămâna în scădere, extinzând pierderile din precedentele două ședințe, în condițiile în care sectorul telecomunicațiilor este influențat negativ de anunțul privind eșuarea negocierilor dintre Orange și Bouygues, iar petrolul continuă să se ieftinească după ce Arabia Saudită a anunțat că nu va îngheța producția decât dacă Iranul și alți mari exportatori vor lua măsuri similare. Titlurile operatorului francez de telecom Bouygues au înregistrat cel mai mare declin intraday din ultimii 17 ani.
Orange, cel mai mare operator francez de telefonie, și Bouygues Telecom, numărul trei pe această piață, nu au reușit să ajungă la un acord de fuziune și vor continua să opereze separat, informează Reuters. Se încheie astfel încercările de a atenua războiul prețurilor care a afectat marjele de profit ale celor două companii.
Unul dintre vicepreședinții Orange Franța, Yves Martin, va prelua de la 1 mai funcția de director de marketing al Orange România, ocupată în prezent de Julien Ducarroz, care va conduce subsidiara grupului francez din Republica Moldova.
Operatorii francezi de telefonie Bouygues și Orange au programate miercuri reuniuni ale Consiliilor de Administrație, la finalul cărora este posibil să fie anunțat un acord privind preluarea de către Orange, cel mai mare operator francez de telefonie, a Bouygues Telecom, numărul trei, au declarat marți pentru Reuters surse din apropierea discuțiilor.