Philip Morris International Inc. (PMI) a devenit prima companie internațională certificată la nivel global de Fundația Equal-Salary pentru plata egală a angajaților săi, iar Philip Morris în România este prima companie care obține această certificare la nivel local.
Philip Morris International, printre cei mai mari jucători din industria mondială de tutun, a propus, recent, încheierea unui “armistițiu” între organizațiile anti-tutun și lobby-stii acestora și companiile din industrie, în condițiile în care încearcă să își îmbunătățească imaginea publică, promovând produse alternative la fumatul tradițional, pe care le descrie ca fiind mai puțin riscante pentru sănătătate, scrie Bloomberg.
Guvernatorul băncii centrale din Irlanda, Philip Lane, a avertizat că creditele neperformante aflate în portofoliile băncilor comerciale din țară reprezintă ”un risc sistemic național”, în eventualitatea unui declin economic, transmite Reuters.
Philip Morris International lansează o nouă versiune a IQOS, produs care nu generează fum.
Producătorul de țigarete Philip Morris International vrea ca, în timp, să renunțe la producția țigărilor clasice și le recomandă fumătorilor să folosească în locul acestora opțiuni mai puțin riscante, de exemplu țigările electronice sau dispozitive care încălzesc tutunul comparativ cu fumul de țigară inhalat, cum este și iQOS, a declarat, pentru News.ro, vicepreședintele responsabil cu comunicarea publică și științifică al Philip Morris International, Moira Gilchrist.
Philip Morris International, unul din cei trei mari producători de tutun la nivel global, a anunțat rezultatele pozitive obținute în urma unui nou studiu clinic referitor la IQOS, cel mai avansat produs care nu generează fum al companiei.
Acțiunile companiilor producătoare de tutun s-au prăbușit joi după ce Philip Morris International Inc. a anunțat o scădere peste anticipații a livrărilor de țigarete, dar și o relativă stagnare a comerțului cu produse alternative (dispozitive și rezerve de fumat electronic sau de încălzit tutun). Drept urmare, cotațiile Philip Morris Internațional au înregistrat cea mai mare scădere zilnică de la listarea companiei din martie 2008, de 16%.
Marea Britanie ar putea să se apropie în curând de sfârșitul austerității, în condițiile în care ministrul de Finanțe, Philip Hammond, se pregătește să anunțe cel mai mic deficit bugetar din ultimul deceniu, în declarația de primăvară privind starea economiei pe care o va prezenta marți, transmite Bloomberg.
Philip Morris International, unul din cei trei mari producători de tutun la nivel global, estimează că numărul țigărilor clasice vândute va scădea la 550 miliarde unități până în 2025, de la 800 miliarde în 2017, însă va crește numărul dispozitivelor IQOS utilizate de la 30 miliarde anul trecut, la 250 miliarde în 2025.
Philip Morris International deschide la Timișoara, în incinta centrului comercial Iulius Mall, cel de-al patrulea magazin pentru dispozitive electronice de fumat IQOS, după ce la finalul lunii mai a deschis un IQOS Store la Cluj-Napoca, în luna iulie a inaugurat un altul la Constanța, iar în august a deschis un magazin în București.
Philip Morris a început producția de produse din tutun cu potențial de risc redus, HEETS, în fabrica de la Otopeni, cum a anunțat anterior Profit.ro, după ce în luna iulie a acestui an a anunțat că va transforma fabrica de țigări din Otopeni într-o unitate de producție a rezervelor din tutun pentru dispozitive IQOS.
Dispozitivele IQOS produse în România de Philip Morris au acoperit, în luna octombrie a acestui an, 1,4% din consumul total de tutun din România, susține compania producătoare.
Philip Morris a început producția de rezerve de tutun pentru dispozitive IQOS de la fabrica de țigări din Otopeni, fiind efectuate și primele livrări/exporturi către alte state, a declarat CFO-ul Philip Morris, Jacek Olczak, cu ocazia prezentării rezultatelor financiare ale companiei la nivel global.
Philip Morris International va inaugura miercuri, la București, în incinta Afi Mall Cotroceni, cel de-al treilea magazin pentru dispozitive electronice de fumat IQOS, după ce la finalul lunii mai a deschis un IQOS Store la Cluj, iar în luna iulie a inaugurat un altul la Constanța.
După ce a confirmat că va investi 490 de milioane de euro pentru a transforma fabrica de țigări din Otopeni într-o unitate de producție a rezervelor de tutun pentru dispozitive IQOS, Philip Morris a deschis și al doilea IQOS Store la Constanța, după cel inaugurat în urmă cu două luni la Cluj.
Ministrul britanic al Finanțelor Philip Hammond a dat duminică asigurări că Regatul Unit își va onora datoriile față de Uniunea Europeană și a recunoscut că există disensiuni în Guvern pe tema Brexitului, relatează AFP.
România este una dintre primele trei piețe vizate de Philip Morris pentru producerea și comercializarea noului său produs inovator, țigara electronică care elimină arderea tutunului, dovadă fiind deschiderea la Cluj a primului spațiu IQOS din România. Potrivit companiei, noul IQOS Store, situat în incinta Platinia Mall Cluj, este “un proiect comercial special conceput pentru a facilita interacțiunea dintre brand și utilizatorii adulți”.
România ar putea fi cea de-a treia țară din lume, după Italia și Grecia, în care Philip Morris ar putea produce ultima sa inovație, în care a investit deja peste 2 miliarde de dolari, iQOS.
Ministrul britanic de Finanțe Philip Hammond a declarat marți că Guvernul nu exclude posibilitatea de a efectua în continuare plăți la bugetul Uniunii Europene, după Brexit, pentru a menține un acces bun al exportatorilor pe piața unică, relatează Reuters.
Philip Morris International, cel mai mare producător de tutun din lume, ar putea renunța să mai vândă țigări tradiționale, compania urmând să se concentreze pe produsele alternative, precum IQOS, un dispozitiv hibrid între țigara electronică și cea tradițională, prezent deja în peste 13 piețe la nivel mondial, inclusiv în România.
Philip Morris International, producătorul țigărilor Marlboro, l-a numit de la 1 noiembrie director general pentru România pe Branislav Bibic, care l-a înlocuit pe Steen Hjortholm, numit vice-președinte HR în Rusia, a anunțat compania.
Contrabanda cu țigări a înregistrat în septembrie o creștere de 22,8%, cea mai mare creștere lunară din ultimii doi ani, ca urmare a diferenței de preț existentă între prețul pachetelor de pe piața internă și cele din state vecine non-membre, dar și a incertitudinilor legislative cu care susține că se confruntă industria tutunului.
Ucraina și Republica Moldova reprezintă principalele surse de proveniență a țigărilor de contrabandă vândute în România, cu 16,5, respectiv 15,7% din piața neagră, în pofida scăderii ponderii acesteia din urmă cu 2 puncte procentuale față de nivelul înregistrat cu două luni în urmă. În continuare, principalele produse care tranzacționează pe piața neagră sunt țigaretele contrafăcute, care au o cotă de 59,9% din total.
Noul ministru de Finanțe al Marii Britanii, Philip Hammond, a declarat că țara nu are nevoie de un buget de urgență, dar că va monitoriza în schimb situația economică în timpul verii, înainte de a stabili ținte de cheltuieli, așa cum se procedează în mod normal în toamnă, transmite Reuters.
Marii producători de tutun, între care Philip Morris International și British American Tobacco, au pierdut un proces la Curtea Europeană de Justiție din Luxemburg în care contestau obligativitatea ca pachetele de țigări să fie acoperite cu imagini și semne de avertizare, relatează Bloomberg.