Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a adoptat la finalul lunii octombrie a anului trecut proiectul de lege de aprobare a OUG nr. 60/2019 prin care Guvernul a creat posibilitatea legală de a se șterge datoriile bugetare ale producătorilor de energie electrică vitali pentru siguranța sistemului energetic național și care se confruntă cu probleme financiare, precum Complexul Energetic Hunedoara, prin darea în plată a activelor acestora
O creștere mai mare de 50% pe o perioadă de cel puțin trei luni a cursului ar putea fi considerată automat o situație de impreviziune în contractele de credit ipotecar și ar da dreptul debitorilor să obțină darea în plată în instanță sau reconfigurarea termenilor împrumutului, potrivit unui amendament la un proiect de lege dezbătut în Parlament. Anterior, Curtea Constituțională a arătat că o variație de 20% ar fi prea redusă, astfel că senatorul Daniel Zamfir a venit cu o nouă propunere care ar include toate creditele în franci elvețieni acordate înainte de criză, dar și pe o parte a celor în euro.
OTP Bank România a anunțat, luni, că lansează un serviciu complet de plată cu telefonul mobil, „Mobile Payments”, pentru clienții persoane fizice, deținători de carduri Mastercard.
Modalitatea de cheltuire a bugetului de vacanță prezintă un aspect interesant în contextul evoluției tehnologice și a diversificării metodelor de plată: 54% dintre români au declarat că încă plătesc cash atunci când călătoresc, fiind unul dintre cele mai mari procente dintre cele 24 de naționalități participante la un studiu.
Începând de astăzi, 1 februarie, este abrogat mecanismul de plată defalcată a TVA, potrivit unei decizii luate de Guvern în luna decembrie, și începe procesul de restiruire către firme, în conturile bancare ale acestora, a sumelor pe care le aveau în conturile de TVA deschise la Trezorerie. Procesul de virare a banilor ar trebui să se încheie în 10 zile. În split TVA se aflau în decembrie circa 20.000 de firme, cele mai multe în insolvență sau cu datorii la TVA. Trebuie menționat că de la decizia de pe 23 decembrie a Guvernului de a abroga split TVA, nu au mai fost introduse noi firme în sistemul de plata defalcată.
Curtea Constituțională a României a declarat neconstituționale principalele modificări propuse de senatorul Daniel Zamfir la Legea privind darea în plată. Curtea arată că textul de lege, care introduce criterii măsurabile de la care se consideră că în contractele de credit ipotecar operează impreviziunea, încalcă Constituția în privința dreptului la proprietate al creditorilor, dar are și deficiențe de redactare, claritate, precizie și logică și, pe alocuri, are un stil confuz și dezordonat. Pe de altă parte, Curtea arată că legiuitorul ar putea introduce o dispoziție care să stipuleze că o anumită fluctuație valutară este motiv de impreviziune contractuală, însă una mai mare de nivelul de 20% din lege, considerat moderat de către judecătorii constituționali.
În urma controalelor vizând 1.554 de solicitări de decontare a 900 milioane lei, pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală 1 și 2, vor fi oprite plăți de peste 53 milioane lei, potrivit unei informări prezentate în ședința de Guvern de ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan.
Aproape 7% dintre gospodăriile din Uniunea Europeană nu au putut în 2018 să-și plătească la timp facturile la utilități (căldură, electricitate, gaze naturale, apă etc.), din cauza dificultăților financiare, iar cel mai ridicat procentaj se află în Grecia, Bulgaria, Croația și România, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat, sâmbătă seară, că băncile au făcut plățile pensiilor, iar ultimele plăți se vor face luni în timp ce Poșta a livrat deja aproape de jumătate din pensiile la domiciliu.
Perioada în care autovehiculele pot rămâne neutilizate în parcările publice va fi redusă la jumătate, iar proprietarii vor trebui să facă rapid dovada achitării amenzilor și a efectuării ITP-ului. În plus, mașinilor cu număr de înmatriculare străin li se vor aplica aceleași reguli, prevede un proiect legislativ.
Mecanismul split TVA va fi eliminat de la data de 1 februarie 2020, potrivit ordonanțe de urgență publicate astăzi în Monitorul Oficial. Este important că înscrierea de noi firme în registrul mecanismului de plată defalcată a TVA va înceta de astăzi. Banii din conturile de split TVA vor fi returnați firmelor în termen de 10 zile de la momentul intrării în vigoare a abrogării split TVA, data de 1 februarie 2020, însă în această perioadă conturile respective vor putea fi executate silit de orice creditori, indiferent de natura creanței, deci și de către ANAF. Split TVA a fost contestat puternic de mediul de afaceri, iar Comisia Europeană a cerut României de peste un an să renunțe la acest abuz. În prezent, în split TVA sunt în jur de 20.000 de firme, din care doar circa 2% au intrat benevol.
Datele salariale a 29.000 de angajați Facebook au fost furate din mașina unui om de HR al gigantului american.
Directivele Uniunii Europene permit statelor membre să adopte o legislație națională prin care fiecare proprietar al unui apartament dintr-o clădire aflată în proprietate comună este obligat să contribuie la costurile legate de energia termică ce alimentează părțile comune chiar dacă nu utilizează sistemul centralizat.
Cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată nu pot fi recuperate de la victimele agresiunilor sau ale accidentelor cu autor neidentificabil, fiind decontate din Fondul National Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), prevede un proiect de lege aprobat miercuri de Parlament.
Guvernul a decis, în aprilie, prin ordonanță de urgență, că persoanele asigurate care apelează la anumite servicii medicale oferite de clinici private vor plăti diferența dintre tariful practicat de acel furnizor și tariful decontat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Ajunsă la Parlament, ordonanța a fost modificată astfel încât să permită legal acoperirea prin asigurare privată a diferenței faă de tariful suportat de la stat.
În weekendul reducerilor (15 - 17 noiembrie), românii au cumpărat și plătit online de peste 245 de milioane de lei, în creștere cu 24% în comparație cu 2018. Luând în considerare atât comenzile plătite online, cât și cele cu numerar la livrare, românii au cheltuit peste 1,2 miliarde de lei, conform PayU România.
Opt din zece facturi (81%) sunt plătite la timp de către consumatorii români, în creștere față de anul anterior când 74% dintre acestea erau achitate la termenul limită, potrivit studiului EOS, intitulat "Comportamente de plată europene 2019", realizat de către institutul independent de cercetare al pieței Kantar Infratest.
Curtea Constituțională a declarat neconstituționale mai multe puncte din proiectul pentru modificarea Legii privind darea în plată. Definirea impreviziunii în funcție de devalorizarea monedei, creșterea gradului de îndatorare și vânzarea silită a imobilului ipotecat nu este constituțională, a decis Curtea.
Eugen Rădulescu, directorul Direcției de stabilitate din Banca Națională a României, spune că inițiativele legislative, legate de funcționarea mediului bancar, cum sunt cele existente acum în Parlament, afectează creditarea și crește prima de risc a țării, inclusiv pentru simplul motiv că sunt discutate, chiar dacă nu ajung să fie aplicate. Rădulescu adaugă că Legea privind darea în plată avea potențialul să genereze pierderi imense pentru bănci, și că cel mai mult au apelat la lege cei cu venituri ridicate și un grad de îndatorare redus.
Guvernul nu "a reușit" să elimine split TVA nici măcar la un an după ce Comisia Europeană a transmis autorităților române că mecanismul de plată defalcată este un abuz asupra firmelor și că va iniția procedura de infringement dacă România nu renunță la acest instrument. După păsuiri succesive obținute de România de la Comisie anul acesta, în prezent un proiect de lege care face mecanismul complet opțional abia a trecut de votul Senatului. România riscă să ajungă în procedura de infringement a Comisiei dacă nu elimină măcar până la 1 ianuarie split TVA, obligatoriu în prezent pentru anumite categorii de firme, a declarat Vlad Boeriu, partener Taxe Indirecte, Deloitte România. Programul de guvernare prezentat recent de PNL promite inclusiv eliminarea split TVA.
Sistemul de plată cu cardul la piață a fost introdus de Asociația Administratorilor de Piețe și în București, alături de Sibiu, Galați și Iași, iar primele piețe în care poate fi plătit cu cardul sunt Matache și Domenii.
Mecanismul split TVA va deveni complet opțional, fără facilitățile acordate până acum firmelor care optau să aplice acest sistem, spre deosebire de cele obligate, societăți cu datorii la TVA sau în insolvență, prevede un proiect de lege adoptat astăzi de Parlament. Modificarea este necesară după ce Comisia Europeană a transmis că mecanismul split TVA, în forma actuală, încalcă legislația UE și trebuie eliminat. Comisia a avizat o solicitare a României ca split TVA să rămână opțional fără bonificții la impozitul pe profit, situație în care va fi, însă, neatractiv pentru firme. Profit.ro a anunțat la începutul lunii august că Finanțele au primit acordul CE pentru a lăsa split TVA complet opțional, fără bonificații.
Senatorii au adoptat miercuri noul proiect legislativ al senatorului Daniel Zamfir, prin care este permis consumatorilor datornici să își vândă bunul luat în leasing deși nu sunt proprietari, cu scopul stingerii creditului. După ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un proiect depus anterior de senatorul ALDE, care este chiar președintele comisiei de specialitate, acesta a depus din nou la Parlament proiectul de lege care reglementează leasing-ul, dar a renunțat la prevederile care elimină caracterul de titlu executoriu al contractelor în cazul persoanelor fizice, precum și la limitarea penalităților în cazul rezilierii contractului de leasing.
Pentru a rezolva situația de la ministerele Energiei, Mediului și Relației cu Parlamentul, unde foștii miniștri ALDE nu și-au delegat atribuțiile după ieșirea de la guvernare, Executivul a decis, luna trecută, prin ordonanță de urgență, ca secretarul general al unui minister să fie ordonator principal de credite în situația vacanței funcției de ministru sau în cazul imposibilității absolute a ministrului de a-și exercita atribuțiile. Ajunsă în dezbaterea Senatului, ordonanța a fost modificată în comisii astfel încât secretarul general să fie și reprezentant legal în lipsa unui titular la minister.
Comisia economică, industrii și servicii a Senatului a întocmit, marți, raport favorabil noului proiect al senatorului Daniel Zamfir, prin care este permis consumatorilor datornici să își vândă bunul luat în leasing deși nu sunt proprietari, cu scopul stingerii creditului. După ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un proiect depus anterior de senatorul ALDE, care este chiar președintele comisiei de specialitate, acesta a depus din nou la Parlament proiectul de lege care reglementează leasing-ul, dar a renunțat la prevederile care elimină caracterul de titlu executoriu al contractelor în cazul persoanelor fizice, precum și la limitarea penalităților în cazul rezilierii contractului de leasing.