Poșta Română va primi 6,28 milioane lei drept compensare pentru costul net pentru serviciul universal poștal din anul 2018, a decis Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).
Poșta Română a pierdut, printr-o hotărâre definitivă, litigiul cu fostul director general Alexandru Petrescu, care a ocupat această poziție până în ianuarie 2017, pentru recuperarea unor prime apreciate ca fiind acordate fără aprobările legale din punct de vedere financiar și cu încălcarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă. La prima instanță operatorul a câștigat, dar Petrescu a depus apel și acțiunea a fost admisă de Tribunalul București, printr-o hotărâre definitivă.
Compania Națională Poșta Română a elaborat două proiecte în valoare de peste 260.000 de dolari, pentru îmbunătățirea calității serviciilor, proiecte ce au fost aprobate și urmează a fi finanțate de Uniunea Poștală Universală (UPU).
Programul de guvernare 2020 - 2024 prevede creșterea veniturilor și maximizarea profitabilității Poștei Române, companie în care statul deține un pachet de acțiuni de aproape 93,52% din capital, precum și asigurarea unor servicii performante la prețuri competitive, creșterea cotei de piață pentru fiecare categorie de serviciu oferit și implementarea unui sistem de motivare financiară sau non-financiară a performanței resursei umane.
Analiștii în securitate informatică de la Bitdefender avertizează asupra unei noi campanii de e-mail-uri frauduloase care pretind a fi trimise din partea unor companii cunoscute, precum Banca Transilvania sau Poșta Română, cu scopul de a-i convinge pe oameni să acceseze linkuri sau să descarce fișiere periculoase care îi pot spiona sau lăsa fără bani.
Compania Națională Poșta Română a câștigat un contract de 27,312 milioane de lei cu Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) în baza căruia va livra, la domiciliul titularilor, permisele de conducere și certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor, în următorii doi ani.
Compania Națională Poșta Română a expediat prima tranșă de buletine de vot către alegătorii înscriși în Registrul Electoral pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. Trimiterile cu documente au plecat deja către 37 de țări.
Compania Națională Poșta Română a efectuat, la începutul săptămânii, prima cursă directă pe ruta București – Timișoara – Londra. Transportul poștal va asigura schimbul de trimiteri între Marea Britanie și România.
Arobs Transilvania Software, Isys Professional, SAS Grup și asocierile formate din Briliant Technologies și Guard One, respectiv Romanian Security Systems și Delta Auto Center au depus oferte la o licitație organizată de Poșta Română pentru servicii de monitorizare GPS a flotei auto și servicii de dispecerizare prin unități autorizate IGPR. Contractul a fost estimat la 2,68 milioane de lei, fără TVA, pentru doi ani.
Poșta Română continuă să își extindă rețeaua rutieră la nivel european cu o nouă rută. După Bulgaria, Serbia, Ungaria, Germania și Italia, Poșta Română efectuează curse directe, cu mașini proprii, către capitala Franței, Paris.
Compania Națională Poșta Română a extins serviciul de alertă prin SMS pentru toate tipurile de trimiteri sosite din afara Uniunii Europene, în toate cele 52 de oficii poștale cu asistență vamală.
Poșta Romănă continuă să își extindă rețeaua rutieră la nivel european. După Bulgaria, Serbia, Ungaria și Germania, a venit, astăzi, rândul Italiei.
Compania Națională Poșta Română (CNPR) a solicitat Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) eliberarea de sub sechestru a mai multor imobile, după ce a finalizat plata tuturor obligațiilor fiscale în valoare de aproape 135 milioane de lei.
Telekom România Communications (fost Romtelecom) a câștigat, din postura de unic ofertant, o licitație organizată de Poșta Română pentru conectarea la internet a sediului central și a oficiilor poștale, inclusiv pentru replicarea informațiilor în cele două centre de date ale companiei amplasate în Capitală. Cu o durată de 12 luni, contractul a fost atribuit pentru 557.452,80 lei, fără TVA, de la un estimat la 1,5 milioane de lei, fără TVA.
FAN Courier și Poșta Română, principalii jucători locali de profil, au depus oferte la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) pentru livrarea la domiciliul solicitanților a permiselor de conducere si a certificatelor de inmatriculare a autovehiculelor. Cu o durată de doi ani, contractul a fost estimat la 27,31 milioane de lei, fără TVA.
Poșta Română a câștigat, printr-o decizie ce poate fi atacată cu apel la instanța superioară, litigiul cu fostul director general Alexandru Petrescu, care a ocupat această poziție până în ianuarie 2017, pentru recuperarea unor prime apreciate ca fiind acordate fără aprobările legale din punct de vedere financiar și cu încălcarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă.
Poșta Română deschide, în premieră, o cursă poștală auto către Germania, pe ruta București - Timișoara - Frankfurt și retur, în contextul crizei provocate de pandemia SARS-CoV-2, care a demonstrat că transportul pe cale aeriană nu este întotdeauna accesibil, a anunțat, miercuri, compania.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a adoptat decizia de compensare a costului net aferent furnizării serviciilor din sfera serviciului universal în anul 2017 de către Poșta Română, cu suma de 4,25 milioane lei.
Poșta Română a atribuit Fast Brokers, în urma unei licitații, contractul pentru furnizarea de servicii de asigurare de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie și CASCO. Estimat la 3,14 milioane de lei pentru 12 luni, contractul a fost semnat pentru un milion de lei, din care 520.000 de lei pentru CASCO.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) supune consultării publice condițiile și procedura de evaluare a gradului de îndeplinire de către Poșta Română (desemnată furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale până în 31 decembrie 2024) a cerințelor minime de calitate pentru livrarea trimiterilor poștale interne de corespondență din cea mai rapidă categorie standard.
Hackerii s-au folosit, zilele trecute, de imaginea sau reputația unor companii care activează în domeniul serviciilor de curierat din România, inclusiv Poșta Română, pentru a transmite prin e-mail-uri conținut malițios, în care utilizatorii erau informați despre o plată efectuată sau despre necesitatea transmiterii rapide a unei cereri de ofertă, avertizează Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), pe pagina de Facebook.
Daniel Neagoe Dumitru, fost director general al Poștei Române, a fost condamnat de Tribunalul București la șase ani închisoare cu executare pentru luare de mită, într-un dosar în care a fost acuzat că a cerut bani de la o firmă în schimbul acordării unor contracte privind servicii de curățenie și reîncărcare a cartelelor telefonice prepaid.
Telekom România Communications (fost Romtelecom) a depus singura ofertă la o licitație organizată de Poșta Română pentru conectarea la internet a sediului central și a oficiilor poștale, inclusiv pentru replicarea informațiilor în cele două centre de date ale companiei amplasate în Capitală. Cu o durată de 12 luni, contractul a fost estimat la 1,5 milioane de lei, fără TVA.
Compania Națională Poșta Română a anunțat joi că le oferă clienților posibilitatea de a plăti ratele bancare prin intermediul oficiilor poștale sau direct de acasă, cu ajutorul factorului poștal.
Serviciul prin care Poșta Română îți permite să trimiți bani oriunde în România este în continuă creștere. În luna aprilie, numărul comenzilor s-a triplat, față de aceeași perioadă a anului trecut.