Firmele care au obținut dreptul de a vinde alimente cu eticheta "produs montan" vor fi controlate cel puțin o dată pe an de către inspectorii direcțiilor agricole județene, iar, în cazul în care acest drept le este retras, nu vor mai putea depune acte pentru a obține o nouă autorizație decât după minimum 2 ani.
Legea care impune măsuri suplimentare de etichetare a laptelui poate să nu intre în vigoare, deoarece Bucureștiul a notificat târziu Comisia Europeană. Mai mult, în forma actuală, Legea include prevederi asemănătoare cu cele ale Legii care obligă magazinele să vândă 51% alimente românești și pentru care CE a declanșat recent prima etapă a procedurii de infringement.
Producătorii, dar și magazinele care pun pe piață miere și produse apicole pentru consum, știind că acestea sunt obținute din înlocuitori, vor primi amenzi de până la 25.000 de lei, iar autorizația de funcționare le va fi suspendată 6 luni. România a ajuns pe primul loc la producția de miere în Uniunea Europeană, dar în ultima perioadă au apărut în mediul virtual tot mai multe informații despre mierea contrafăcută, care s-ar găsi în diferite lanțuri de magazine.
Producătorii din zona de munte vor avea posibilitatea de a-și înregistra produsele din carne, lapte, miere sau diverse plante cu denumirea de "produs monton". În acest scop, produsele respective vor trebui certificate de ministerul de resort și vor trebui să îndeplinească o serie de condiții.
IKEA invită clienții care au cumpărat bariere de siguranță PATRULL să nu le mai folosească și să le aducă în magazinul din București, unde vor primi înapoi suma integrală plătită pentru acestea. Retailerul a primit sesizări în legătură cu barierele PATRULL care se pot deschide pe neașteptate și pot genera căderea copiilor pe scări.
Comercianții de pâine, produse de panificație și de patiserie obținute din alimente congelate și restaurantele care oferă preparate obținute din produsele congelate vor avea obligația să inscripționeze, în loc vizibil și neîntrerupt de alte imagini (în meniu, pe etichetă sau pe ambalaj), mențiunea “produs/din produs decongelat”, potrivit unui proiect de ordin al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Termenul de "produs românesc" va putea fi folosit, la etichetarea laptelui de consum, doar pentru produsele obținute exclusiv din lapte provenind din ferme autohtone, au decis, marți, deputații. Etichetarea laptelui va trebui să includă obligatoriu, dacă este cazul, și procentul în care a fost folosit lapte praf pentru obținerea produsului final.
IKEA le recomandă clienților care au cumpărat o pelerină de liliac LATTJO pentru copii să nu îi mai lase să se joace cu aceasta și să o aducă înapoi la magazinul IKEA, unde le va fi returnată suma integrală pe care au plătit-o pentru produs, a anunțat retailerul.
Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților a stabilit, marți, ca, la etichetarea laptelui de consum, termenul de ”produs românesc” să poată fi folosit doar pentru produsele obținute exclusiv din lapte provenind din ferme autohtone. Etichetarea laptelui va trebui să includă obligatoriu, dacă este cazul, și procentul în care s-a folosit lapte praf pentru obținerea produsului final.
După Magiunul de Topoloveni și Salamul de Sibiu, Telemeaua de Ibănești este al treilea produs românesc pe care România reușește să îl înregistreze ca produs protejat și recunoscut la nivelul Uniunii Europene.
România a reușit să înregistreze Salamul de Sibiu ca produs protejat și recunoscut la nivelul Uniunii Europene, iar decizia a fost publicată vineri în Jurnalul Oficial al UE, potrivit Ministerului Agriculturii.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a acordat, în acest an, 204 de atestate pentru ”produse tradiționale”. În total, numărul acestora a ajuns la 513.
Comisia Națională de Prognoză (CNP) a revizuit în creștere proiecția privind avansul produsului intern brut (PIB) pentru acest an de la 3,3% la 3,4%, se arată în Prognoza preliminară de toamnă 2015, publicată pe site-ul instituției.
Produsul Intern Brut a crescut în semestrul I din 2015, comparativ cu semestrul I din 2014, cu 3,7% pe seria brută și cu 3,8% pe seria ajustată sezonier, potrivit estimărilor 'semnal' publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică.