Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat, marți, o serie de amendamente la proiectul de lege care aprobă rectificarea bugetară pe acest an, stabilind majorarea punctului de pensie anul acesta cu 40%, în loc de 14%, majorarea salariilor profesorilor, creșterea plafonului programului Start Up Nation și alocarea mai multor fonduri autorităților locale. PSD, care a inițiat amendamentele, ar fi vrut să limiteze și gradul de îndatorare a Guvernului, dar a renunțat în cele din urmă la această idee.
Senatorul USR Florina Presadă a prezentat, duminică, o propunere legislativă care va fi depusă luni în Parlament și care are ca scop eliminarea din administrația publică a angajaților care au condamnări penale definitive, chiar dacă au pedepse cu suspendare.
Retailerul polonez de fashion Answear.com, prezent în România din 2015, vrea să se listeze pe bursa de la Varșovia până la finele anului.
Majoritatea PSD din comisiile reunite pentru buget ale Camerei Deputaților și Senatului a introdus miercuri o serie de amendamente la proiectul de lege care aprobă rectificarea bugetară pe acest an, stabilind majorarea punctului de pensie anul acesta cu 40%, în loc de 14%, și prevăzând că Guvernul nu se poate împrumuta până la finele anului peste plafonul de 40% din PIB.
Furnizorul suedez de plăți Klarna, cel mai valoros startup european din fintech, cu rapperul american Snoop Dogg printre acționari, a devenit cel mai nou “decacorn” al lumii, după ce a obținut o evaluare de peste 10 miliarde de dolari în urma unei noi runde de finanțare.
Ministerul Finanțelor a emis obligațiuni de 235,7 milioane de lei, peste suma programată și la dobânzi în scădere.
Ministerul Finanțelor a emis obligațiuni de 938 de milioane de lei cu scadența în noiembrie 2024 pe o cerere puternică din partea băncilor și la un randament în scădere.
Ministerul Finanțelor a emis datorie de 1,42 de miliarde de lei la primele două licitații din septembrie, peste nivelul de prospect și la costuri în scădere, și a acoperit deja aproape o treime din sumele pe care urmărește să le atragă luna aceasta.
Datoria statului, calculată ca pondere în PIB, va crește anul acesta la 46,2%, comparativ cu 35,2% anul trecut, potrivit estimărilor Comisiei Europene. Avansul de 11 puncte procentuale este sub media UE, prognozată să urce cu 15,7 puncte procentuale. Situația șubredă a finanțelor statului român ar urma să se vadă, însă, anul următor, când îndatorarea statului va continua să crească, într-un ritm accelerat care nu ar mai fi întâlnit la niciun alt stat UE. Pentru cele mai multe dintre țările membre, datoria ca pondere în PIB ar urma să scadă, să stagneze sau să urce ușor. Calculat per capita, rezultă că datoria totală a statului crește anul acesta la 5.027 de euro în numele fiecărui român, față de 4.023 de euro anul trecut și 2.933 de euro în anul 2014. Cu împrumuturile pe care Comisia estimează că statul le va lua în 2021, datoria ce revine fiecărui român va ajunge la 6.341 de euro.
Economistul șef al Raiffeisen Bank România și fostul președinte al Consiliului Fiscal avertizează că România a intrat într-o spirală de creștere a deficitului bugetar și a datoriei publice ca urmare a politicilor de dinainte de actuala criză, când salariile și pensiile au fost majorate fără să existe resurse, cu un ritm peste creșterea economică. Dumitru crede că o creștere a taxelor trebuie evitată, dar pentru acest lucru este nevoie de o reformă a sistemului fiscal, inclusiv prin creșterea bazei de impozitare și eliminarea portițelor din Codul fiscal și prin conectarea caselor de marcat cu Fiscul.
Guvernul a împrumutat 430 de milioane de lei din piața internă, la randamente în scădere, pe fondul unei cereri ridicate din partea investitorilor, după ce miercuri a emis obligațiuni în euro de 495 de milioane de euro.
Ministerul Finanțelor a împrumutat 500 de milioane de lei pe 5 ani printr-o emisiune de obligațiuni.
Licitația de obligațiuni scadente în septembrie 2031 a avut o cerere slabă din partea investitorilor și un randament la nivelul celui din urmă cu două luni, chiar dacă banca centrală a scăzut între timp dobânda cheie.
Ministerul Finanțelor a împrumutat din piață 500 de milioane de lei cu scadența în noiembrie 2024. Costurile de împrumut sunt în scădere importantă față de precedenta licitație la aceeași scadență, evoluție la care a pus umărul și decizia Băncii Naționale de ieri de a reduce dobânda cheie la un nou minim istoric.
Ministerul Finanțelor Publice pune presiune pe scăderea randamentelor și respinge din nou toate ofertele investitorilor la o licitație de obligațiuni cu scadența în ianuarie 2028.
Ministerul Finanțelor Publice a respins toate ofertele primite de la bănci pentru licitația de obligațiuni scadente în ianuarie 2028 din cauza randamentelor prea ridicate.
Guvernul a împrumutat 270 de milioane de lei din piața internă, printr-o emisiune de obligațiuni, sub suma intenționată. Este a doua licitație la rând când Ministerul Finanțelor emite obligațiuni sub prospect, după ce săptămâna trecută a ieșit în piețele externe cu un împrumut record în dolari. Erste estimează că după împrumutul în dolari de săptămâna trecută România a acoperit mare parte din necesarul de finanțare, dar va trebui să mențină un ritm ridicat al împrumuturilor în piața internă.
Ministerul Finanțelor a ieșit în piață cu o licitație de obligațiuni cu scadența în 123 de luni care nu prea au atras interesul investitorilor.
Ministerul Finanțelor a împrumutat din piață aproape 978 de milioane de lei, în principal de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni.
Guvernul a ținut primele două licitații de datorie publică din iulie. Investitorii au cerut dobânzi mai mari pentru titlurile pe un an, în timp ce obligațiunile cu scadența în ianuarie 2028 au venit la aceleași randamente ca la precedenta licitație.
România suferă în continuare de ceea se numea, într-o anumită perioadă, greaua moștenire. Adică, pentru a fi satisfăcute interese personale și de grup s-au făcut deficite bugetare de 5,5% din PIB în 2008, 9,5% în 2009, 6,9% - 2010, 5,4% - 2011 și 3,7% - 2012. Toate atacabile de autoritățile europene cu procedura de infringement, fiindcă sunt plasate peste limita prudențială de deficit bugetar de 3% din PIB, prevăzută în Tratatul de la Maastricht.
Băncile s-au îngrămădit din nou la licitația de titluri de stat. Ministerul Finanțelor a vândut obligațiuni de 940 de milioane de lei cu scadența în aprilie 2024.
Ministerul Finanțelor Publice a împrumutat 1,05 miliarde de lei de la bănci pe o perioadă de 7 ani și jumătate.
Ministerul Finanțelor a ieșit în piață cu încă două emisiuni de titluri de stat, dintre care una pe termen de peste 11 ani. Sumele atrase au depășit, din nou, prospectul, dar costurile de împrumut sunt în scădere.
Ministerul Finanțelor Publice a ieșit luni în piață cu două emisiuni de obligațiuni prin care a împrumutat din nou cu mult peste prospectul inițial, în timp ce costurile au rămas în scădere față de licitațiile precedente.