Prima recesiune economică globală după 2009 se va înregistra în acest an, 68 de țări vor intra în recesiune iar numărul insolvențelor la nivel global va crește cu 25%, potrivit unei analize Coface.
Economiștii UniCredit se așteaptă la o scădere de 6% a produsului intern brut global în 2020, după o scădere a producției de două ori mai adâncă decât cea din criza financiară din 2008-2009, pe fondul pandemiei de coronavirus. Economia zonei euro va fi lovită deosebit de dur de măsurile de distanțare socială, cu o cădere de 13% a PIB, de trei ori mai amplă decât cea din 2009, și deficitele și datoriile publice ar urma să explodeze. Vestea relativ bună e că revenirea ar fi ceva mai rapidă decât la precedenta criză, însă va fi nevoie de ani pentru a ajunge la nivelul din 2019.
Intrarea economiei germane în recesiune nu poate fi evitată, având în vedere criza provocată de pandemia de coronavirus, însă sistemul financiar este puternic și va face față situației, potrivit Bundesbank.
Criza coronavirusului va provoca în acest an o recesiune de 2% în zona euro și Marea Britanie, a estimat joi agenția de evaluare financiară S&P Global, care a avertizat că amploarea contracției ar putea ajunge și la 10% dacă actualele măsuri de izolare introduse în zona euro vor dura patru luni, informează Reuters și AFP.
BCR a revizuit prognoza pentru 2020 de la o creștere de 1,8% la o scădere de 4,7% a economiei, în contextul epidemiei de coronavirus. Situația fiscală se va înrăutăți și mai mult decât era așteptat și deficitul public va exploda la 7,3% din produsul intern brut, cu o creștere a datoriei publice la peste 40% din PIB, ceea ce va aduce și presiuni mai mari pentru scăderea ratingului suveran. Totodată, rata șomajului ar urma să crească de aproape trei ori până finele anului. Vestea bună este că anul viitor economia ar reveni pe creștere.
Economia Greciei se va contracta anul acesta, din cauza măsurilor restrictive impuse pentru limitarea pandemiei de coronavirus (COVID-19), dar proiectata recesiune va fi temporară, a avertizat ministrul elen de Finanțe, Christos Staikouras, citat de Reuters.
Criza coronaviruslui a pus capăt aproape sigur celei mai lungi perioade de creștere economică din istoria Statelor Unite și a împins economia la începutul unui declin de scurtă durată, potrivit analiștilor intervievați de Reuters, care estimează că există o probabilitate de 80% de intrare în recesiune în acest an.
Slovacia și Cehia vor intra în recesiune, în timp ce economia Croației va stagna, ca urmare a efectelor măsurilor pentru combaterea epidemiei de coronavirus, arată o analiză Erste. Creșterea economică a României a fost revizuită în scădere pentru a treia oară în două săptămâni, de această dată la 1,8%, în timp ce șomajul ar urma să înregistreze una dintre cele mai mari creșteri din regiune și să ajungă la aproape 6%.
Angajații români se tem că urmează o criză economică declanșată de efectele coronavirusului, aceasta fiind principala îngrijorare pentru unul din doi respondenți, urmată de temerea că ar putea contacta virusul (31,1%) sau că ar putea să-și piardă locul de muncă în perioada următoare (11,2%), arată datele unui sondaj făcut de platforma de recrutare BestJobs.
ING Bank înrăutățește din nou estimarea privind economia României în 2020. Dacă săptămâna trecută a tăiat prognoza de la 3,6% la 2,1%, azi o duce în teritoriu negativ la -0,9%, cea mai mare scădere din regiune. Trimestrul doi va fi îngrozitor și va urma apoi o revenire treptată, anticipează analiștii băncii olandeze.
Raiffeisen Bank International și-a redus așteptările privind creșterea portofoliului de credite și se așteaptă la provizioane mai mari în condițiile în care măsurile luate împotriva epidemiei de coronavirus sunt așteptate să ducă la o scădere cu 4% a produsului intern brut al zonei euro și cu 6% în piețele unde grupul austriac operează.
Economiștii Morgan Stanley afirmă că "scenariul de bază" al băncii americane prevede o recesiune globală, însă aceasta nu va fi, probabil, la fel de abruptă ca în cazul crizei financiare.
Guvernele și băncile centrale au adoptat la nivel mondial o serie de măsuri pentru combaterea impactului economic a epidemiei de coronavirus, de la reducerea de urgență a dobânzilor și pachete mari de cheltuieli la o atitudine de expectativă și angajamente de a interveni dacă va fi nevoie, relatează Reuters, preluată de News.ro.
Epidemia de coronavirus ar putea împinge economiile Italiei și Franței în recesiune, potrivit Comisiei Europene, care avertizează că prelungirea epidemiei va declanșa efecte în cascadă la nivel european.
Acțiunile europene s-au depreciat cu peste 4% vineri dimineață, extinzând declinul din această săptămână la aproape 13%, în condițiile în care investitorii își reduc expunerile pe active considerate riscante și caută refugiu în titluri de stat și aur, pe fondul temerilor cauzate de răspândirea rapidă a coronavirusului din China. Analiștii Moody’s avertizează că o eventuală pandemie va declanșa noi crize economice la nivel global în prima jumătate a anului.
Economia Japoniei a consemnat în trimestrul încheiat în decembrie cea mai mare scădere din ultimii șase ani, de 6,3%, cheltuielile de consum și ale companiilor find afectate de majorarea unei taxe pe vânzări, mărind riscul de recesiune chiar în perioada în care coronavirusul din China încetinește activitățile economice la nivel mondial, transmite Reuters.
Riscurile induse de politica fiscală sunt deosebit de mari, iar măsurile anunțate de guvern pentru 2020 par insuficiente pentru atingerea țintei de deficit stabilite, arată membrii conducerii Băncii Naționale a României, potrivit minutei celei mai recente ședințe de politică monetară. Pe de altă parte, conducerea BNR arată că e nevoie de o corecție bugetară graduală, fără majorări de taxe și impozite care să ducă la o frânare bruscă a economiei sau chiar la o recesiune.
Dacă până de curând statele din Europa de Est au rezistat cu bine la șocurile externe, chiar și atunci când Germania și alți parteneri comerciali importanți au avut probleme, datele privind avansul economic din trimestrul al treilea relevă un tablou în schimbare.
Economia zonei euro nu va intra în recesiune, deși ritmul de creștere este mai redus decât se estima, iar în 2020 sau în 2021 va exista o redresare, a afirmat miercuri Philip Lane, economistul șef al Băncii Centrale Europene (BCE), într-un interviu acordat publicației italiene La Repubblica, transmite Reuters.
Guvernatorul BNR avertizează din nou asupra situației finanțelor publice și cere un compromis între ciclul economic și cel politic pentru a evita o corecție mai dură a economiei care să fie impuse de piețe.
Hong Kong a intrat în recesiune în trimestrul trei din 2019, pentru prima dată de la criza financiară globală, arată datele guvernamentale publicate vineri, pe fondul manifestațiilor menite să denunțe regresul libertăților și ingerința tot mai mare a Beijingului în problemele regiunii semiautonome, dar și al efectelor războiului comercial dintre SUA și China, transmite Reuters.
Economia germană a evitat recesiunea în trimestrul al treilea, cheltuielile de cconsum contribuind la o creștere de 0,1% față de trimestrul anterior, contrazicând așteptările unei contracții, potrivit datelor preliminare publicate joi, transmite Reuters.
Băncile sunt bine capitalizate și ar face față unei eventuale crize economice, spune Omer Tetik, directorul executiv al Băncii Transilvania. Dar pentru că clienții ar avea de suferit într-o recesiune, băncile ar putea fi din nou considerate inamici, așa cum s-a întâmplat în precedenta criză.
Amplificarea riscurilor geopolitice majore, care amenințau până nu demult să provoace o recesiune mondială, a făcut ca marile bănci centrale ale lumii, în primul rând Federal Reserve și Banca Centrală Europeană, să reia relaxarea politicilor lor monetare, ceea ce a redus costurile de finanțare pentru guverne și companii și a stimulat apetitul pentru risc al investitorilor, ca și activitatea economică, a declarat reputatul economist Nouriel Roubini, prezent la conferința Profit.ro, alături de șefii celor mai mari bănci din România.
Creșterea protecționismului în America riscă să genereze un proces de deglobalizare, de scădere a comerțului și investițiilor internaționale și chiar un război rece între cele mai mari două economii mondiale, avertizează economistul Nouriel Roubini.