Pata Negra e un restaurant cu specific spaniol, unul dintre puținele din București, oricât de ciudat să auzi asta, și cred că singurul care încearcă să treacă dincolo de meniurile tradiționale spaniole, cele populare, pe care le găsești în toate restaurantele lor. Ca și celelalte țări mari din punctul de vedere al gastronomiei rafinate (Franța, Elveția, Belgia, Italia și alte câteva), spaniolii știu să facă și mâncare fină, sofisticată. Dar asta e foarte greu de făcut, nu e la îndemâna oricui a lucrat prin câteva restaurate de cartier sau de gară în Spania, și gata!, se crede specialist în bucătăria spaniolă.
CAU o mică măcelărie cu băcănie și steakhouse la Piața Floreasca, chiar față în față cu fostul Madame Pogany. Au fost tot felul de coferarii și cafenele acolo, dar nu au avut viața lungă. Cred că au vrut să-l facă mai întâi doar magazin de carne de calitate, când l-au deschis prin vară, și acum două luni au adăugat mese ca să-l facă și mic restaurant. Sau, pur și simplu au deschis băcănia înainte ca bucătăria să fie gata.
Frudisiac e un mic fenomen social urban ușor de înțeles, de descris și de clasificat de către sociologi și de specialiștii în psihologie socială.
Mikkeller Bar, sau Mikkeller Bucharest, cum se cheamă oficial, ca să sublinieze apartenența la un concept global, și-a construit un brand distinctiv pe piața localurilor bucureștene. Chiar dacă, aparent cel puțin, pe niște atribute contraintuitive: ambianța austeră, întunecată, meniu scurt și simplu, mâncare nesănătoasă. Occidental septentrional, bacovian, genul de pub în care bei mai degrabă de unul singur, ca să uiți una sau alta, și nu te duci ca să faci hărmălaie cu prietenii. Barul din care pleci mai trist decât ai intrat. Bucureștiul e mare, e loc pentru de toate, și Mikkeller a profitat de atracția pentru noutate a oamenilor. Și-au făcut clientela lor, din câte mi-am dat seama. Dar, cu cât mai multe și mai diferite restaurantele și puburile în oraș, cu atât mai bine pentru toată lumea…
Enjoy Coffee and Lounge e deschis de două luni într-o clădire din spatele lui Tucano, de pe Calea Dorobanților, vizavi de ASE. E foarte posibil ca acesta să fi fost vreun corp utilitar al marii case, să facă parte dintr-un fost ansamblu imobiliar.
Lanțul de restaurante La Mama are în plan să se extindă anul viitor cu încă două noi locații, a declarat pentru News.ro Cătălin Mahu, proprietarul lanțului de restaurante, care afirmă că străinii sunt înnebuniți după ciorbe, sarmale și papanași.
Cu ocazia unor descinderi la restaurante din București, pe lângă mâncare expirată și mizerie în bucătărie, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului spune că a descoperit și înțelegeri între inspectori și proprietari.
Lanțul de restaurante La Mama a deschis astăzi restaurantul amenajat chiar în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român, confirmând astfel informațiile anunțate de Profit.ro în primăvară.
Când am văzut Arogant by Loka, am fost convins că Loka e numele vreunui bucătar. Însă nu, Loka Lounge e o cafenea pe bulevardul Decebal. Probabil că una de succes, de vreme ce susțin noul brand cu vechiul nume. Și încă un argument ar putea fi ca investiția în noul restaurant-lounge Arogant pare să fie mult mai consistentă decât cea de la care numele își trage sufixul.
Lanțul de restaurante La Mama deschide un nou local, chiar în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român, confirmând astfel informațiile anunțate de Profit.ro în primăvară.
Alt Shift a fost (și presupun că încă este) restaurantul celor care au făcut restaurantul Shift în Piața Lahovari, cel care a luat locul lui Esperanto, când a plecat Dan Chisu de acolo.
Omul de afaceri Christian Hagmann, fondatorul Eva Energy și partener în compania Bittwatt Financial Investments PLC din Marea Britanie, lansează o aplicație în domeniul food.
Nonna Mia au avut o oarecare faimă când au deschis prima dată bistroul lor italienesc pe strada Chile, aproape de Spitalul de Urgență Floreasca. La parterul unei case vechi în care tot al lor cred că este minusculul hotel cu șase camere de la etaj. O ambianță italienească autentică, un italian care gătea și care te binedispunea cu prezența lui.
Grupul Antares, controlat de omul de afaceri Dumitru Becșenescu, vrea să separe activitatea de transport persoane de cele de suport transport persoane (gestiune autogară) și de cazare (motel) și alimentație publică (restaurant), care vor fi preluate de Oil Pegasus SRL și respectiv Proem Vector SRL, societăți recent înființate.
Nu sunt monden, nu-mi place să merg prin oraș, iar să călătoresc departe, nici atât. Aflu despre locurile în vogă de pe Internet, și apoi mă duc și eu acolo dacă e ceva de mâncare, ca să scriu pe site. Așa că nu aveam cum să știu dinainte despre faimosul restaurant Le Bab din Soho, în Londra, care vinde kekab făcut de un chef cu trei steluțe Michelin (Our original restaurant, serving refined, contemporary kebabs in Soho. Kitchen led by Federico Preti, formerly of 3 star Enoteca Pinchiorri & Le Gavroche).
Am auzit de multe ori vorbindu-se despre restaurante cu adevărate bucătării fine și fine dining în afara Bucureștiului, însă nu am ajuns până zilele trecute la vreunul dintre acestea.
O altă cină memorabilă la Zen Sushi din George Călinescu (Piața Dorobanților), de data aceasta o degustare a meniului de sfârșit de vară pregătit de Iulian Constantin, Head Chef și asociat al Zen Sushi-urilor. Am pus aici meniul cu totul, ca să nu mai enumăr ce am mâncat la ei.
Asta pentru mine, fiindcă trebuie să merg și să scriu mai întâi despre restaurantele mari și bune. Or, în București, aproape toate sunt în centru și în nord, spre Dorobanților, Floreasca, Herăstrău.
Am fost de mai multe ori la Poesia, între timp, și totul a rămas la fel. Restaurantul arată impecabil, foarte curat și bine amenajat, și terasa e acum acoperită, în caz de nevoie, și mai bine amenajată.
KALI insistă să se prezinte ca un restaurant cu produse naturale: KALI eat local este un concept care promovează mâncarea sănătoasă, gătită din produse naturale, provenite de la producători din România, produse a căror trasabilitate poate fi verificată.
Cei care au de mai mulți ani Costelaria din Rahova, in Palatul Bragadiru, au deschis la începutul lui iunie un nou restaurant ribs & grill, chiar unde Barbu Văcărescu se taie cu Lacul Tei. Sunt la parterul unei clădiri de birouri, unde mai multe restaurante au apărut, și apoi au dispărut, de-a lungul vremurilor.
Trattoria Verdi au deja două sau trei restaurante bine așezate în București, și la începutul lui iulie au mai deschis unul, pe Ion Mihalache, aproape de Piața Victoriei. Acolo unde înainte a fost Osteria Gioia, mulți ani.
Grupul de restaurante City Grill, controlat de Dragoș Petrescu, a încheiat prima jumătate a anului 2019 în creștere, având o cifră de afaceri de 90 milioane de lei (19 milioane de euro).
Am fost de câteva ori la acest restaurant rusesc, ultima dată acum doi ani. L-am găsit exact la fel, nimic schimbat, nici în ambianță, nici în meniu. Și vorbesc aici de partea rusească a meniului, fiindcă au adăugat și tot felul de banalități din bucătăria internațională la Cherie Saveurs de Russie. Așa, fiindcă și alții fac la fel. De fapt, ca să fiu mai exact, meniul Cherie e unul “internațional”, iar mâncărurile rusești sunt trecute la “specials”.
Restaurant nou, nu auzisem de el. Am trecut pe Armenească și l-am văzut, scris cu litere mari, roșii, să se vadă de departe: La Armenească (Moise House). Mă apropii, văd că e un restaurant etnic evreiesc kosher, cu multe inscripții în ebraică. În jur, aproape toți vorbeau în ebraică, unii cu însemnele cele distinctive ale apartenenței etno-confesionale, cu bărbi, chipiuta (kippah), batic și fuste la femei, și ce mai au la îndemână ca să se recunoască între ei.