O atenționare cod galben de caniculă intră în vigoare de astăzi până marți, în toate zonele de câmpie și podiș, unde temperaturile vor ajunge și până la 38 de grade Celsius, iar în unele zone nopțile vor fi tropicale.
Serviciul va fi prestat de către Compania Municipală Managementul Traficului București SA, controlată de municipalitate și care este una dintre cele 20 de firme din holdingul Primăriei ale căror hotărâri CGMB de înființare au fost anulate recent de instanța de judecată. Compania intenționează să obțină și profit din ridicarea, transportul și depozitarea mașinilor oprite neregulamentar.
Primăria Sectorului 1 a început să elibereze străzile de mașinile pe care le consideră abandonate sau care nu au un proprietar neidentificat, autovehiculele urmând să fie depozitate într-un spațiu special amenajat în acest scop de administrația locală.
Canicula va pune stăpânire pe toată țara în zilele următoare, meteorologii emițând, marți, două avertizări care anunță un val de căldură și disconfort accentuat, mai întâi în Banat, Crișana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei și local Transilvania, apoi în toată țara, câteva județe din sud și sud-vest urmând să se afle joi sub cod portocaliu de temperaturi ridicate.
Toate mașinile care vor bloca transportul în comun sau căile de acces vor fi ridicate, începând de luni, de o platformă a Administrației Străzilor, a anunțat, luni, primarul Capitalei, Gabriela Firea.
Guvernul nu va contesta decizia Curții de Apel care obligă la adoptarea regulamentului de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar din sectorul 1, dar urmează să decidă dacă modificările de circulație rutieră vor fi promovate prin hotărâre, ordonanță de urgență sau proiect de lege, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
Șoferii care își parchează neregulamentar mașinile pe străzile din sectorul 1 al Capitalei vor constata că autoturismele le sunt din nou ridicate. Aceasta deoarece Guvernul a fost obligat să adopte de urgență un regulament de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar din sectorul 1, decizie luată de Curtea de Apel la solicitarea primăriei de sector.