Peste 50.000 de turiști români au fost în minivacanță în stațiunile românești și în hotelurile din țară și străinătate, profitând astfel de ziua de vineri liberă, potrivit unui studiu al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Potrivit federației, orice zi liberă de vineri sau de luni aduce o creștere a numărului de turiști cu circa 50%.
Populația Spaniei a depășit 47 de milioane în primul semestru al anului 2019, datorită creșterii numărului imigranților, în special a celor columbieni, venezueleni și marocani, conform datelor publicate miercuri, informează agenția EFE.
Misiunile de instruire și consiliere efectuate de militarii români dislocați în Irak au fost întrerupte, anunță MApN, ca urmare a deciziei luate la Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori de luni, 6 ianuarie, de a suspenda temporar misiunea de instruire a trupelor irakiene, pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu.
Turiștii români care vor să petreacă Revelionul în afara țării aleg din ce în ce mai mult destinațiile calde precum Maldive, Thailanda, Zanzibar, Dubai, Republica Dominicană, Mexic sau Egipt. Cea mai scumpă vacanță pentru Revelionul din acest an vândută într-o agenție Dertour din România a fost pentru trei adulți și trei copii, care pentru două camere în Maldive și bilete de avion au plătit aproape 40.000 de euro. Cel mai scump pachet de Revelion în România a costat aproape 2.000 de euro.
Serviciile care eliberează permise, pașapoarte, caziere judiciare și buletine și care în anii trecuți erau închise sâmbăta și duminica, conform programului de lucru, vor fi deschise și în weekend în perioada sărbătorilor de iarnă, potrivit unei decizii a ministrului de Interne, cu scopul de a sensibiliza Diaspora care se întoarce în această perioadă acasă.
Țara preferată de românii care și-au cumpărat bilete de avion în decembrie 2019 prin portalul eSky a rămas, ca și anul trecut, Marea Britanie, cu 23% din biletele de avion vândute, pe locul doi fiind Italia, cu 22% din total bilete cumpărate, iar Germania, pe trei, cu 14,5%. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, prețul mediu al biletului de avion a scăzut de la 132 euro, în decembrie 2018, la 116 euro.
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a solicitat în scris Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, la care este arondat și turismul, să propună în Guvern acordarea de zile libere, care ulterior să fie recuperate, pe 27 decembrie 2019 și 3 ianuarie 2020, zile de vineri. Reprezentanții FPTR spun că zeci de mii de români și-au rezervat vacanțe care includ și aceste zile, însă neștiind încă dacă vor fi libere, nu și-au plătit sejururile.
Premierul Ungariei, Viktor Orban s-a află sâmbătă seara la Timișoara, unde a participat la Gala ”Libertate ‘89”, o serie de evenimente dedicate Revoluției Române, organizate de Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania, transmite News.ro. În discursul său, Orban a vorbit despre o Europă Centrală nouă, dar și despre scânteia Revoluției din România care a fost aprinsă la Timișoara, în fața Bisericii Reformate. ”În secolul XIX Timișoara a fost unul dintre motoarele de dezvoltare ale Ungariei. Un alt moment de importanță mondială l-a trăit Timișoara în 1989”, a spus Orban la începutul discursului, adăugând că în 1989 ”s-a demonstrat că românii și maghiarii sunt în stare să facă front comun”.
Dieta Cambridge, aria cercului și Prohodul se numără între cele mai populare căutări ale românilor pe Google în 2019, potrivit listelor întocmite de serviciul online.
România se află printre țările în care majoritatea respondenților la un studiu consideră că activitatea lor curentă nu va fi afectată de trendurile globale, percepție surprinzătoare însă pentru analiști, în condițiile în care salariile de pe piața locală au crescut semnificativ în ultimii ani, cu mult peste creșterea productivității (care rămâne a două cea mai mică din Europa), iar poziționarea ca țară cu forță de muncă ieftină se erodează rapid, România începând să piardă teren chiar și în fața unor țări din jur, precum Serbia și Ucraina.
Guvernul a aprobat, miercuri, o ordonanță de urgență cu o serie de măsuri menite a asigura continuitatea drepturilor dobândite de către cetățenii britanici în calitate de cetățeni ai Uniunii Europene și în cazul ieșirii Marii Britanii fără acord din Uniunea Europeană. Proiectul ordonanței fusese discutat în primă lectură, în urmă cu o lună, de fostul Executiv.
România are aproximativ 32.000 de milionari în dolari, aproape dublu comparativ cu anul trecut, potrivit unui raport al băncii elvețiene Credit Suisse.
Hotelul Sheraton din centrul Capitalei va fi extins cu un nou corp de clădire, cu aproximativ 100 de camere, investiția estimată fiind de 30.000-50.000 euro pe cameră, a declarat pentru Profit.ro Daniel Ben-Yehuda, General Manager Sheraton București. General Manager Sheraton București. Hotelul a fost parte a lanțului hotelier Starwood Hotels & Resorts Worldwide, una dintre cele mai importante companii de ospitalitate și agrement din lume. Starwood Hotels & Resorts Worldwide Inc a fost preluat în 2016 de Marriott Internațional.
Numărul românilor care cumpără cel puțin o carte într-un an nu depășește 1,3 milioane, potrivit unei statistici Eurostat citată de Asociația Editorilor din România, al cărei director executiv susține într-o discuție cu Profit.ro că nici studenții și nici măcar profesorii nu sunt interesați de citit, iar mulți dintre politicieni au rămas blocați, în ceea ce privește lectura, la nivelul gimnaziului.
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, propune achiziționarea de către stat a recoltelor de cereale obținute de fermierii români "la un preț corect", tot statul urmând să suporte depozitarea producțiilor, intervenția pe piață și chiar exportul surplusului prin nou înființata Casă de Comerț Unirea.
Guvernul a discutat, miercuri, în prima lectură, o ordonanță de urgență cu o serie de măsuri menite a asigura continuitatea drepturilor dobândite de către cetățenii britanici în calitate de cetățeni ai Uniunii Europene și care și-au exercitat dreptul de a locui, munci sau de a studia în România.
Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, a anunțat la Iași că, în acest an, aproximativ 2.000 de români plecați la muncă în străinătate s-au întors în țară, precizând că Guvernul va anunța în perioada următoare măsuri “importante și atractive“ pentru a încuraja revenirea românilor acasă.
Israelul se laudă cu peste 4 milioane de turiști străini anual, însă tour operatorii israelieni recomandă ministerului de resort din această țară să investească mai puțin în atragerea vizitatorilor din țări “sărace”, ca România, Ungaria, sau India, și să se concentreze pe turiștii care cheltuiesc mai mult și contribuie la dezvoltarea economiei.
Aproape o treime (29%) dintre românii participanți la un studiu susțin că sunt dornici să se întoarcă la joburi atunci când sunt într-o vacanță, iar peste jumătate abia așteaptă să doarmă din nou în patul lor după ce au fost plecați câteva zile.
Rezidenții din Uniunea Europeană au cheltuit, în medie, 377 de euro pentru un sejur turistic în anul 2017, pe ultimul loc în acest clasament fiind rezidenții din România, cu o medie de 135 de euro alocați pentru o vacanță, arată datele publicate marți de Eurostat.
La solicitarea părții britanice, președintele Klaus Iohannis a avut marți o convorbire telefonică cu prim-ministrul britanic, Boris Johnson. Iohannnis i-a transmis lui Johnson că prioritatea majoră a țării noastre este protejarea drepturilor cetățenilor români din Marea Britanie, iar premierul britanic a dat asigurări că drepturilor cetățenilor români din Marea Britanie după Brexit reprezintă un aspect foarte important pentru guvernul britanic.
Cantitatea de deșeuri municipale generată în anul 2017 de o persoană din România a fost de 272 de kilograme, cea mai mică cantitate înregistrată în rândul statelor membre, media la nivelul Uniunii Europene fiind de 486 de kilograme pe persoană, arată datele publicate joi de Eurostat.
Numărul românilor emigrați și care spun într-un chestionar că vor să revină în țară a scăzut în ultimii doi ani, de la 57% la 47% dintre respondenți, principalele motive fiind corupția, viața politică actuală și mentalitatea.
Mai puțin de o treime dintre români (31%) sunt mulțumiți de situația economică națională, sub media europeană, de 49%, creșterea prețurilor fiind cea mai mare problemă la acest moment, potrivit Eurobarometrului de primăvară, publicat de Comisia Europeană.
Volumele de transferuri de bani cash dinspre Marea Britanie către România, reprezentând în principal remitențele compatrioților care muncesc în Regatul Unit către familiile rămase în țară, au scăzut semnificativ în ultima perioadă, spune șeful unui gigant global al sectorului, care pune fenomenul pe seama incertitudinilor generate de procesul de ieșire a UK din Uniunea Europeană, care au dus la o oarecare "migrație" a românilor din Insulă.