În contextul în care SIF Banat Crișana a cerut operatorului de piață Bursa de Valori București să se delimiteze de declarații făcute de Dan Paul, președinte al Asociației Brokerilor și membru al boardului Bursei, BVB precizează că exprimarea a fost realizată în nume propriu și invocă o decizie de alcătuire internă de acum un deceniu. Președintele SIF-ului cu sediul la Arad, Bogdan Drăgoi, reclama că afirmațiile respective ale lui Paul preiau o poziție a SIF Oltenia, cu care se află în dispută, și că nesocotește decizii ale supraveghetorului pieței.
ASF a dat o decizie de concertare la SIF Banat Crișana, aparent împotriva actualei conduceri care îl are în frunte pe Bogdan Drăgoi, în prefigurarea unei Adunări Generale a Acționarilor unde SIF Oltenia cere exproprierea de facto a unor investitori care, de asemenea, ar fi acumulat cantități de acțiuni trecând peste legislația în vigoare. Într-un răstimp în care pregătesc o AGA cu scântei la Arad, cei de la SIF Banat Crișana s-au adresat BVB, denunțând o atitudine părtinitoare și contravenind deciziilor supraveghetorului pieței, a unui membru al Consiliului Bursei într-o speță care privește 2 emitenți listați pe platforma operatorului de piață.
Propunerea pentru un dividend brut de 0,0200 lei/acțiune la SIF Transilvania vine la pachet cu o solicitare care escaladează un război intern, cu solicitări reciproce de atragere a răspunderii unor persoane din conducere. Reacție negativă a pieței.
Conducerea SIF Transilvania a anunțat că a suspendat solicitarea de convocare a Adunărilor Generale ale Acționarilor, în condițiile în care tot aceasta s-a îndreptat cu litigiu împotriva acționarilor controlând 5% din titluri care au inițiat demersul. Sunt suspendate astfel atât Adunarea care urma să decidă în sensul modificării Actului Constitutiv inclusiv pentru ridicarea pragului la de deținere la societate, precum și cea care viza atragerea răspunderii directorului Mihai Fercală și a președintelui boardului, Ștefan Szabo. Mai mult decât atât, SIF-ul s-a îndreptat și cu plângere penală împotriva acționarilor respectivi, între care 3 sunt membri ai Consiliului de Supraveghere, respectiv Crinu Andănuț, Marius Moldovan și Constantin Frățilă. Ironie, printre argumentele pentru solicitarea atragerii răspunderii era inițierea de litigii pe banii SIF-ului.
Pe fondul unor afaceri în stagnare anul trecut, producătorul de hârtie, carton și ambalaje Vrancart, aflat în portofoliul SIF Banat Crișana, o obținut un profit net cu 83% mai mare decât în 2018, de peste 34 milioane lei.
SIF Transilvania a anunțat că are solicitări din zona de acționariat a familiei Frățilă, dar și din partea unor membri ai Consiliului de Supraveghere pentru convocarea unor AGA în care să fie eliminat pragul de deținere, dar și pentru tragerea la răspundere a directorului Mihai Fercală. SIF Banat Crișana și SIF Muntenia mutaseră primele pentru înlăturarea plafoanelor, iar la solicitarea lor SIF Oltenia a convocat pentru 25 martie o AGA care are un punct în acest sens pe ordinea de zi. Deocamdată, doar dinspre SIF Moldova nu au venit vești.
O firmă a SIF Banat-Crișana și-a adjudecat la licitație terenul de aproape 9 hectare al fostei fabrici Helitube din cartierul bucureștean Colentina, în contul unei creanțe de peste 44 milioane de euro, marcând una dintre cele mai mari tranzacții cu teren a ultimilor ani, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
După ce Parlamentul a votat legea care permite eliminarea limitelor de deținere la SIF-uri, SIF Banat-Crișana și SIF Muntenia au convocat pentru jumătatea lunii martie Adunările Generale ale Acționarilor pentru un vot în acest sens. Ridicarea acestei bariere a fost povestea care a captat imaginația investitorilor în „boom”-ul bursier din anii 2005-2007.
După ce Parlamentul a votat legea care permite eliminarea limitelor de deținere la SIF-uri, SIF Banat-Crișana și SIF Muntenia au convocat pentru jumătatea lunii martie Adunările Generale ale Acționarilor pentru un vot în acest sens. Ridicarea acestei bariere a fost povestea care a captat imaginația investitorilor în „boom”-ul bursier din anii 2005-2007.
Ajutat de explozia pe o nouă valoare record a acțiunilor Fondul Proprietatea, indicele celor mai tranzacționate acțiuni românești a atins un nou maxim post-criză. În piață nu există, însă, efervescență, iar activitatea de tranzacționare a fost abia la jumătate față de media anilor trecuți. Investitori cu experiență, mai degrabă spun bancuri, decât să vorbească despre performanța de la BVB.
SAI Muntenia Invest, societatea care are în administrare SIF Muntenia, își mută sediul într-o clădire din apropierea Parcului Verdi din Capitală, unde își are sucursala bucureșteană SIF Banat-Crișana, ce deține integral imobilul. Cele 2 SIF-uri sunt apropiate și la propriu după ce cele 2 acționează coordonat încă din perioada crizei.
Săptămâna de tranzacționare a debutat la BVB cu o nouă ședință pozitivă care a adus piața pe noi maxime post-criză. Lichiditatea a fost slabă, însă ziua a fost animată de prima declanșare a mecanismului de întrerupere a volatilității pe acțiunile SIF Banat Crișana. De asemenea, cotațiile de deschidere și închidere stabilite prin licitație au avut pentru prima dată un moment ales aleatoriu în intervalele de 15 minute de la capetele ședinței bursiere.
În chiar prima zi de la introducere, mecanismul de întrerupere a volatilității a fost precipitat de un ordin de 35.000 de acțiuni SIF Banat-Crișana al unui investitor individual. Chiar dacă o treime din acesta s-a consumat pe un minim cu 5% sub referință, cele 3 minute în care piața a intrat în trepidații a dat posibilitatea investitorilor să reacționeze și ordine de cumpărare pentru aproximativ 10.000 de titluri s-au adunat în sistemul bursei pentru a se interpune vânzării majore. Ulterior, piața a revenit parțial, iar verdictul la operatorul de piață BVB este că totul a fost conform regulilor și mecanismul și-a atins scopul de a aduna mai multă lume la formarea prețului.
După recentele alegeri pentru Consiliul Bursei care au dat 2 membri din zona bancară, inclusiv președintele Radu Hanga, o mișcare pe contrasens îl plasează pe Bogdan Drăgoi, șeful de la SIF Banat Crișana, în boardul de la BRD Groupe Société Générale.
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor de la SIF OLtenia a aprobat, la solicitarea minoritarilor din zona BCR, un nou program de răscumpărări care vizează achiziția din piață a 6,6% din titlurile societății. La AGA din luna mai, un plan de buy-back puțin mai restrâns a fost adoptat, însă hotărârile respectivei adunări au fost atacate în instanță și nu au putut fi duse la îndeplinire de conducere. În vară, președintele Tudor Ciurezu declara pentru Profit.ro că impasul din justiție, antrenat de contestările repetate ale SIF Banat-Crișana, l-au împiedicat să ducă la îndeplinire un program de răscumpări pentru care a păstrat disponibilități bănești.
Pe fondul unei majorări a încasărilor în primele 3 trimestre, producătorul de medicamente Biofarm a obținut un câștig net în creștere cu peste 11%.
Conducerea Biofarm convoacă acționarii cu propunerea distribuirii unor dividende în valoare de 9,85 milioane lei, ceea ce ridică randamentul net anualizat al repartizărilor de câștiguri la aproape 6%. Reacție pozitivă la bursă.
Promovată la prețul de 2,50 lei/acțiune, superior peste cel de piață, oferta de răscumpărare de la SIF Banat Crișana nu a atras în mare măsură investitorii. Tranzacția a îndeplinit întrucâtva unul din obiective tractând marginal prețul din piața secundară.
Omul de afaceri Dragoș Bîlteanu, fost președinte al SIF Banat Crișana, pregătește documentația pentru construcția unui ansamblu rezidențial în apropierea Băneasa Shopping City din București și așteaptă obținerea parametrilor urbanistici pentru terenul fabricii Alumil din Rahova cu scopul de a cumpăra și dezvolta un proiect imobiliar de anvergură în loc.
SIF Banat Crișana și SIF Muntenia au obținut la Tribunalul Dolj verdict favorabil pentru cererea de autorizare a convocării Adunării Generale Ordinare a Acționarilor la SIF Oltenia, unde o astfel de solicitare le-a fost respinsă de Consiliul de Administrație deși avea pragul de 5% din titluri necesar pentru declanșarea unei AGA. Decizia poate fi atacată cu apel de susținătorii președintelui Tudor Ciurezu, revocarea fiind solicitată în respectiva Adunare. Inițial, convocarea a fost refuzată repetat de board, în pofida unor dispuneri succesive ale Autorității de Supraveghere Financiară. Cum ASF nu venise cu noi sancțiuni ca să determine AGA, pentru SIF Banat Crișana mai rămăsese doar varianta în justiție.
O companie a SIF Banat-Crișana a cumpărat terenul de circa 3 hectare al fostei fabrici Filan din cartierul bucureștean Pantelimon de la investitorul austriac Immofinanz, la un preț de 7,56 milioane euro, și a depus actele pentru dezvoltarea în loc a unui centru comercial.
Începând de săptămâna viitoare, SIF Banat Crișana va derula o ofertă publică de răscumpărare la prețul de 2,50 lei/acțiune.
SIF Banat Crișana și SIF Muntenia au obținut la Tribunalul Dolj verdict favorabil pentru cererea de autorizare a convocării Adunării Generale Ordinare a Acționarilor la SIF Oltenia, unde o astfel de solicitare le-a fost respinsă de Consiliul de Administrație deși avea pragul de 5% din titluri necesar pentru declanșarea unei AGA. Decizia poate fi atacată cu apel de susținătorii președintelui Tudor Ciurezu, revocarea fiind solicitată în respectiva Adunare. Inițial, convocarea a fost refuzată repetat de board, în pofida unor dispuneri succesive ale Autorității de Supraveghere Financiară. Cum ASF nu venise cu noi sancțiuni ca să determine AGA, pentru SIF Banat Crișana mai rămăsese doar varianta în justiție.
SIF Banat Crișana își mută sucursala bucureșteană din zona Aurel Vlaicu, unde ocupa un etaj împreună cu Romenergo, firmă din zona de interese a fostului președinte Dragoș Bîlteanu, și se instalează pe o chirie similară într-o cladire din apropierea Parcului Verdi pe care o deține integral. Este o mișcare ce depărtează echivocul față de păstrarea legăturilor cu Romenergo, văzute negativ în piața de capital românească, și care au adus societatea în prim-planul unei anchete penale acum 5 ani, ce s-a încheiat cu condamnări în justiție pentru foști administratori.
La solicitarea fondului BoF, din zona grupului bancar austriac Erste și a omului de afaceri Florin Pogonaru, formulată împreună cu fondul Broadhurst Investment condus de Andrei Siminel, Consiliul de Administrație al SIF Oltenia a convocat Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor având pe ordinea de zi un program de răscumpărări vizând achiziția din piață a 6,6% din titlurile societății. În această vară, boardul a respins pe bandă rulantă, chiar și în pofida unor dispuneri ASF, solicitări din partea SIF Banat Crișana și SIF Muntenia, controlând deopotrivă 5% din acțiuni și în care respectivii acționari minoritari solicitau revocarea unor membri al CA, inclusiv a președintelui Tudor Ciurezu. Acesta se "blindează" în respectivul conflict majorându-și deținerile la SIF-ul cu sediul în Arad.