Compania low-cost Blue Air, cel mai mare transportator aerian român și al doilea mare jucător pe piața locală, după rivalul ungar Wizz Air, a fost notificată oficial de către conducătorii regiunii cehe Moravia de Sud că între părți nu se poate ajunge la un acord pentru zboruri către Milano, Bruxelles, Roma, Barcelona și Lviv. Profit.ro a anunțat la finele anului trecut că Blue Air a deschis o subsidiară în Cehia, pentru a opera aceste zboruri, dar că ulterior negocierile cu autoritățile locale au intrat în impas, fiind invocate probleme de ordin juridic și de corelare a legislației din cele două țări.
Compania americană de software Xactly Corporation, cu afaceri de aproape 100 milioane de dolari anul trecut, a intrat în România, deschizând o subsidiară pe piața locală.
Compania low-cost Blue Air, cel mai mare transportator aerian român și al doilea mare jucător pe piața locală, după rivalul ungar Wizz Air, a amânat temporar planurile subsidiarei din Cehia, deschisă la finalul anului trecut, cum a anunțat atunci Profit.ro, cu baza la Brno, în regiunea Moravia de Sud, fiind invocat că zborurile sunt amânate din cauza neînțelegerilor cu autoritățile locale. Blue Air își programase să opereze din această lună 7 zboruri de la Brno.
Producătorul și distribuitorul elen de jocuri și jucării AS Company se extinde în România, unde va deschide cea de a doua subsidiară din afara Greciei.
Compania low-cost Blue Air, cel mai mare transportator aerian român și al doilea mare jucător pe piața locală, după rivalul ungar Wizz Air, se extinde în străinătate, deschizând o subsidiară în Republica Cehă, cu baza la Brno, în regiunea Moravia de Sud. Blue Air va opera 7 zboruri de la Brno, primele curse urmând să decoleze la sfârșitul lunii martie.
FIT Group, furnizor german de soluții în domeniul imprimării 3D, aflat în plină expansiune, și-a deschis o subsidiară în România, la Brașov, unde va angaja pentru început 10 dezvoltatori software.
Compania germană remote control productions (rcp), cea mai mare rețea independentă de creatori de jocuri și aplicații pentru jocuri din Europa, și-a deschis a doua sa subsidiară internațională la București. Conducerea remote control productions România va fi asigurată de Bogdan Oprescu, cofondator și director general al startup-ului Big Blue Studios.
Compania austriacă OMV, principalul acționar al OMV Petrom, a ajuns la un acord privind vânzarea subsidiarei sale din Marea Britanie, OMV (U.K.) Limited, către Siccar Point Energy Limited, Aberdeen, contra unei sume estimate la un miliard de dolari.