Ministerul Finanțelor a împrumutat 600 de milioane de lei prin titluri scadente în octombrie 2030. Costurile sunt în creștere marcantă față de licitațiile din lunile precedente.
Împrumuturile Guvernului în perioada noiembrie 2019 - octombrie 2021, cei doi ani în care în fruntea guvernului, minoritar în Parlament sau în formulă de coaliție, s-a aflat PNL, au ajuns la aproape 282 miliarde de lei (57 miliarde de euro), potrivit calculelor Profit.ro pe baza unui document al Ministerului Finanțelor. Cea mai mare parte a acestei sume a fost destinată acoperirii deficitelor bugetare foarte mari, ceea ce înseamnă că este datorie nouă, care mărește datoria publică, în timp ce o parte mai mică a fost folosită pentru rostogolirea datoriei vechi ajunse la scadență. Precendenta guvernare, PSD, a împrumutat în doi ani și zece luni 196 miliarde de lei (aproape 40 miliarde de euro), dar într-o perioadă de creștere economică și fără o criză cum este cea cauzată de pandemia de coronavirus.
Ministerul Finanțelor a respins toate ofertele pentru obligațiunile scadente în ianuarie 2028 din cauza randamentelor prea mari cerute de investitori, deși cererea a fost una bună.
Veștile bune de la agențiile de rating nu s-au văzut deloc în costurile de împrumut. Ministerul Finanțelor n-a reușit să împrumute vreun leu prin titlurile scadente în 2036, în timp ce la licitația pentru titlurile pe 7 ani randamentul a crescut cu un punct procentual față de luna trecută. Pe de altă parte, lichiditatea dă semne de revenire în piață – azi Banca Națională a României a atras 1 miliard de lei la licitația săptămânală.
Ministerul Finanțelor plătește randamente tot mai ridicate investitorilor în titluri de stat. Dobânzile obligațiunilor pe un an au crescut cu peste un punct procentual doar în ultima lună.
Deși a avut aportul contribuțiilor celor aproape 1 milion de cotizanți, fondul de pensii Vital al Aegon avea la jumătatea anului mai puține obligațiuni guvernamentale decât cu 3 luni înainte. În același interval, entitatea și-a majorat cu aproximativ 130 milioane lei investițiile pe bursă și pentru ce nu a avut idei a lăsat în rezerve de cash care au urcat de peste 5 ori.
Ministerul Finanțelor a emis titluri pe 6 luni, respectiv 4 ani, după ce la începutul săptămânii a avut două licitații ratate. Cererea a revenit ușor, deși nu a fost una grozavă, dar randamentele se mențin în continuare ridicate.
Cu un interes preponderent pentru titlurile cu scadența la 1 an, emisiunile puse în vânzare de Guvern în programul Fidelis au adunat cu puțin 7.000 de ordine în sistemul Bursei de Valori București unde astăzi vor avea prima zi în ring.
Guvernul ar trebui să împrumute până la finalul anului 3,5 miliarde de euro prin vânzarea de eurobonduri pe piețele externe. Statul a rămas în urmă cu împrumuturile, suma atrasă, de pe intern și extern fiind la final de septembrie la 89 miliarde de lei, în contextul în care necesarul brut de finanțare este pentru acest an de 135 miliarde de lei. În ultimele trei luni ale acestui an, Guvernul ar trebui să contracteze încă 46 de miliarde de lei (circa 9 miliarde de euro), iar în această ecuație un împrumut extern de 3,5 miliarde de euro este foarte important. Important pentru dobânzile la care se împrumută statul este că toate cele trei mari agenții de rating au programate în octombrie evaluări ale ratingului suveran al României. Guvernul are, de la toate cele trei mari agenții, S&P, Moody's și Fitch, cel mai scăzut rating recomandat investitorilor, dar cu perspectivă negativă din partea Moody's și Fitch, respectiv stabilă de la S&P.
Procesul acesta, în care datoria publică este achitată, când se ajunge la scadențe, cu bani noi din împrumuturi, este cunoscut ca rostogolire a datoriei.
Ministerul Finanțelor Publice a respins toate ofertele depuse de bănci pentru titlurile de stat scoase astăzi la licitație. Randamentele au crescut puternic, mai ales pe scadențele mai lungi, înainte de ziua decisivă pentru guvernul Cîțu.
Cu un interes preponderent pentru titlurile cu scadența la 1 an, emisiunile puse în vânzare de guvern în programul Fidelis au adunat cu puțin 7.000 de ordine în sistemul bursei.
Ministerul Finanțelor emite, începând cu 4 octombrie 2021, 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3,50%, 4,00% și 4,40%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.
Cu un interes preponderent pentru titlurile cu scadența la 1 an, emisiunile puse în vânzare de Ministerul Finanțelor Publice au adunat mai mult de 7.000 de ordine în sistemul bursei.
Guvernul a împrumutat 4 miliarde de lei în septembrie și a urcat totalul la 89 miliarde de lei, în contextul în care necesarul brut de finanțare este pentru acest an de 135 miliarde de lei. Guvernul pare rămas în urmă, având în vedere că în ultimele trei luni ar trebui să contracteze încă 46 de miliarde de lei (cca 9 miliarde de euro). Ministerul Finanțelor pare să conteze pe încă o ieșire pe extern de aproximativ 3 miliarde de euro, așa cum reiese din informațiile anunțate recent, dar și pe sume importante de la Comisia Europeană, avans pentru proiectele din PNRR. La acestea s-ar adăuga și împrumuturile de la bănci și investitori de pe piața internă.
Cu un interes preponderent pentru titlurile cu scadența la 1 an, emisiunile puse în vânzare de Ministerul Finanțelor Publice au adunat aproximativ 4.800 de ordine în sistemul bursei.
Cu un interes preponderent pentru titlurile denominate în lei, emisiunile puse în vânzare de Ministerul Finanțelor Publice au adunat aproape 2.500 de ordine în sistemul bursei.
Ministerul Finanțelor a împrumutat 706 milioane de lei din piață. Cererea a fost una bună, dar chiar și în acest context costurile au crescut semnificativ față de licitațiile precedente - randamentul a urcat cu aproape un punct procentual comparativ cu nivelul de la începutul anului.
Guvernul intenționează să împrumute de pe piețele externe, prin emisiuni de obligațiuni, 13,5 miliarde de euro în perioada septembrie 2021 - decembrie 2022, din care aproximativ 3 miliarde de euro până la finalul acestui an. Aceste împrumuturi se adaugă celor în lei luate prin emisiuni de obligațiuni pe piața internă. Pentru a putea contracta împrumuturile în valută, Ministerul Finanțelor a pregătit majorarea plafonului pentru programul de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes” (MTN) de la 46 miliarde de euro la 56 miliarde de euro.
La debut, oferta derulată de Ministerul Finanțelor Publice pentru obligațiuni guvernamentale are o participare timidă, cu un interes relativ egal distribuit între cele 3 emisiuni promovate.
Finanțele au luat de la bănci 500 de milioane de lei până în noiembrie 2034 la o dobândă în creștere. Licitația pentru titlurile pe 12 luni s-a încheiat cu un eșec din cauza randamentelor prea mari cerute de investitori.
Ministerul Finanțelor a emis obligațiuni pe 13 ani de 300 de milioane de lei la un randament în creștere. Costurile de împrumut ale statului au crescut în ultimele zile pe toate scadențele.
Datoria publică a depășit deja un prag istoric. Procesul în care împrumuți pentru a plăti datoriile din trecut este o practică a autorităților publice numită rostogolire a datoriei.
Ministerul Finanțelor Publice a împrumutat 176 de milioane de euro până în decembrie 2023 la un randament negativ. Este a doua licitație din istorie cu randament negativ pentru România.
Licitația de obligațiuni a Ministerului de Finanțe s-a bucurat din nou de o cerere ridicată din partea investitorilor. Dar cererea mai mare pentru datoria publică românească nu vine și cu o reducere a randamentelor, care, dimpotrivă, certifică tendința de creștere din ultimele luni.