UMB a ajuns la 53 % stadiu fizic pe lotul 3 al Drumului Expres Craiova-Pitești, tronson de 32 de kilometri pe care îl poate termina până la sfârșitul anului viitor, însă circulația poate fi deschisă doar pe jumătate din lungime pentru că nu există nod de descărcare în DN 65 și la Colonești.
Având termenul de finalizare este ianuarie 2024, Spedition UMB raportează stadiul lucrărilor la drumul expres Craiova-Pitești.
Guvernul a introdus, prin ordonanță de urgență, noi reglementări de ajustare a prețurilor la lucrări publice, într-un context în care constructorul român Spedition UMB, deținut de familia omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, printre cei mai importanți antreprenori de drumuri din țară, a atenționat anterior că va opri lucrul pe cele 7 mari șantiere ale sale de drumuri expres și autostrăzi (140km) în lipsa unor clarificări.
CNAIR transmite că UMB lucrează pe aproape toate șantierele, în ciuda anunțului ă va întrerupe activitățile. Compania precizează că acest constructor, care are contracte de 6,11 miliarde de lei cu CNAIR, este singurul care a cerut rezilierea amiabilă a unor contracte și a început să înregistreze o absență masivă a muncitorilor din două șantiere.
Liderul USR Cătălin Drulă anunță că principalul constructor de autostrăzi din România a oprit lucrările și a părăsit șantierul autostrăzii A3 Transilvania, sectorul dintre Nădășelu și Poarta Sălajului. El afirmă că cei 42 km, de peste 400 de milioane de euro, erau singurii aflați în lucru în PNRR și acuză PSD și PNL că își bat joc cu fiecare ocazie de șansa românilor pentru un trai mai bun.
Constructorul român Spedition UMB, deținut de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, printre cei mai importanți antreprenori de drumuri din țară, va opri lucru pe cele 7 mari șantiere ale sale de drumuri expres și autostrăzi (140km) începând din 11 iulie.
Unul dintre cei mai importanți constructori de drumuri din România ar vrea să renunțe la contractele pe care le are cu statul român, unele pe șosele importante ca Autostrada Transilvania și drumul expres Craiova – Pitești. CNAIR dă asigurară că respectivele contracte nu vor fi reziliate.
Imagini spectaculoase, un timelapse pentru ultimele șase luni cu Podul peste Olt de la Slatina, cel mai lung viaduct în execuție din România au fost publicate de Asociația Pro Infrastructură care anunță deschiderea circulației între Balș și Slatina până la sfârșitul primăverii.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că a fost desemnată firma care se va ocupa de tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova-Pitești - constructorul care lucrează deja pe loturile doi și trei. Este vorba despre UMB - Tehnostrade - SA&PE Construct, care a fost desemnat câștigător deja de două ori pe acest sector. "Să sperăm că a treia oară-i cu noroc și că licitația nu va mai fi contestată din nou", spune Drulă.
Lucrările la centura ocolitoare a Bacăului se opresc de joi până în 26 martie, angajații antreprenorului Spedition UMB aflându-se în săptămâna liberă.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, luni, că UMB Spedition a reluat lucrările la centura Bacăului, lucrări întrerupte sâmbătă seara.
Omul de afaceri Dorinel Umbrărescu mai deține doar 1% din compania de construcții Spedition UMB, restul de 68% din pachetul de 69% cesionându-l soției și celor doi copii.