Ernst & Young Assurance Services SRL - reconfirmat ca auditor al OMV Petrom, urmând a încasa o remunerație mai mare cu 8% decât cea de anul trecut

Ernst & Young Assurance Services SRL - reconfirmat ca auditor al OMV Petrom, urmând a încasa o remunerație mai mare cu 8% decât cea de anul trecut
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 27 apr 2018

Ernst & Young Assurance Services SRL a fost reconfirmat auditorul financiar al OMV Petrom și pentru anul financiar 2018, urmând a încasa pentru acest serviciu, peste jumătate de milion de euro o sumă mai mare cu 8% decât cea aferentă anului financiar precedent.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Adunarea Generală a Acționarilor companiei a decis astăzi să accepte propunerile aprobate de către Directorat, susținute de către Comitetul de Audit și aprobate, apoi, și de către Consiliul de Supraveghere, potrivit cărora Ernst & Young Assurance Services SRL să fie renumit auditor financiar al OMV Petrom pentru anul financiar 2018, iar remunerația propusă să fie de 500.170 euro.

Durata propusă a contractului de prestări de servicii de audit este de un an, respectiv pentru anul financiar 2018.

Investitorii străini: Încrederea în mediul de afaceri din România s-a deteriorat din cauza birocrației și a infrastructurii. Șansele de a atrage noi investiții semnificative sunt minime CITEȘTE ȘI Investitorii străini: Încrederea în mediul de afaceri din România s-a deteriorat din cauza birocrației și a infrastructurii. Șansele de a atrage noi investiții semnificative sunt minime

Remunerația este cu 36.670 de euro mai mare (8%) decât cea aferentă auditului financiar efectuat de aceeași companie pentru anul financiar 2017, de 463.500 euro.

Reconfirmarea Ernst & Young Assurance Services SRL drept auditor financiar al OMV Petrom a fost făcută ca urmare a votului afirmativ și secret al acționarilor reprezentând 65,977% din capitalul social (76,17% din voturile exprimate).

Cum statul român deține, prin Ministerul Energiei, 20,6% din acțiunile OMV Petrom, iar Grupul austriac OMV 51,01% din capital, rezultă că o parte dintre reprezentanții celor 2 principali acționari (5,6%) au votat împotrivă.

În aceeași ședință, acționarii OMV Petrom au mai aprobat și acordarea unui dividend în valoare brută de 0,02 lei/acțiune pentru anul financiar 2017, în creștere cu 33% față de cel distribuit în anul precedent.

De asemenea, Sevil Shhaideh, fost vicepremier și ministru al Dezvoltării, a fost confirmată de Adunarea Generală a Acționarilor OMV Petrom pe poziția de membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, pe care ar urma să o ocupe în următorii 3 ani.

Miercuri, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat că a schimbat încadrarea juridică pentru care a fost începută urmărirea penală a fostului vicepremier, în prezent consilier al premierului Viorica Dăncilă, de la “abuz în serviciu” la “abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave”, în dosarul "Belina".

La aceeași adunare a acționarilor a fost votată și înlocuirea în Consiliul de Supraveghere al lui OMV Petrom a lui Johann Pleininger, responsabil pentru upstream al grupului OMV, cu Hans Christopher Veit, un expert în inginerie petrolieră și mecanică austriac născut în Canada, în vârstă de 60 de ani, care este, din 2016, membru în Consiliile de Administrație ale diviziilor OMV din Norvegia, Noua Zeelandă și Australia.

viewscnt
Afla mai multe despre
audit
ernst & young
omv petrom