EXCLUSIV ANAF are record de încasări în octombrie

EXCLUSIV ANAF are record de încasări în octombrie
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 15 nov 2023

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat în octombrie o sumă record, de 40 de miliarde de lei, au declarat pentru Profit.ro surse oficiale. Potrivit unui document cu programul lunar de încasări pentru 2023, obținut și prezentat de Profit.ro în urmă cu câteva luni, ANAF ar fi trebuit să aducă la buget în octombrie 40,9 miliarde de lei, în contextul în care octombrie este istoric, similar cu iulie, o lună cu încasări mari la ANAF.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Chiar dacă ANAF a avut rezultate record, cu venituri colectate de 39,62 miliarde lei, potrivit informațiilor Profit.ro acestea sunt sub ținta prevăzută în programul de colectare, de 40,88 miliarde lei. Suma cu care ANAF nu a făcut planul pe octombrie este, însă, în scădere semnificativă față de lunile trecute.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

De ce este important: Rezultatul din octombrie vine în contextul în care ANAF a colectat constant semnificativ sub program în acest an, în bună măsură din cauza evoluției economiei, punând astfel presiune pe bugetul statului. Unii politicieni au cerut în ultima perioadă schimbarea conducerii Fiscului, din cauza rezultatelor sub programul de încasări stabilit la început de an.

De asemenea important: O colectare mai bună în octombrie ar contribui la stabilizarea finanțelor statului.

Luna octombrie, similar cu luna iulie, este o lună în care ANAF are programate încasări record, inclusiv ca urmare a plăților eferente trimestrului încheiat. Profit.ro a prezentat programul de încasări aici.

EXCLUSIV Antifrauda iese de astăzi în controale pe plafonul de casă și Legea ilicitului. Urmează și campanii la nivel național CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Antifrauda iese de astăzi în controale pe plafonul de casă și Legea ilicitului. Urmează și campanii la nivel național

La finalul lunii septembrie, pentru primele nouă luni din an, ANAF înregistra un minus la colectare, rămânere în urmă față de plan, de aproximativ 16,4 miliarde de lei. De asemenea, Vama (AVR) avea un minus de circa 4,7 miliarde de lei. Totalul colectării sub program la cele două instituții, ANAF și AVR, era astfel de circa 21 miliarde de lei.

Liderii coaliției, Marcel Ciolacu, președintele PSD și premier, și Nicolae Ciucă, președintele PNL, au anunțat recent că Ministerul Finanțelor va prezenta un nou pachet de măsuri pentru creșterea veniturilor și combaterea evaziunii.

"Săptămâna aceasta, în Guvern, voi prezenta în primă lectură, conform dispozițiilor domnului prim-ministru, primul pachet de măsuri pentru ceea ce înseamnă digitalizarea ANAF-ului și a fiscalității din România. Voi veni și cu pachetul de măsuri, suplimentar, pentru ceea ce înseamnă combaterea evaziunii fiscale, așa cum domnul prim-ministru a dispus, inclusiv pe zona de infracționalitate economico-financiară", a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

România are o situație bugetară complicată în acest an, fără perspectiva ca finanțele publice să se stabilizeze în anii următori. În timp ce pe masa autorităților sunt proiecte importante, cu impact bugetar major, precum Legea pensiilo sau Legea salarizării în sectorul public, Guvernul a fost nevoit să revizuiască, în acord cu Comisia Europeană, țintele de deficit pentru 2023 și 2024.

Astfel, pentru 2023, ținta de deficit de 4,4% a fost înlocuită cu 5,5-5,7%. Pentru anul următor, an cu patru runde de alegeri, incertitudinea este ridicată.

În situația în care România, singurul stat UE aflat în procedură de deficit excesiv, ar intra în conflict cu Comisia Europeană pe tema deficitului, apare un risc major pentru pierderea de fonduri din PNRR, dar și pentru suspendarea unor sume importante din fondurile de coeziune (fonduri UE din bugetul multianual).

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
buget
venituri
colectare
deficit bugetar