Firmele ar putea acorda angajaților două noi tipuri de tichete, destinate cheltuielilor pentru copii

Firmele ar putea acorda angajaților două noi tipuri de tichete, destinate cheltuielilor pentru copii
scris 11 ian 2020

Firmele ar putea acorda angajaților, în viitorul apropiat, două noi tipuri de bilete de valoare, sub forma tichetelor trusou și tichetelor junior, prevede un proiect legislativ. Tichetele trusou vor putea fi acordate la nașterea unui copil, în timp ce tichetele junior vor fi destinate pentru educația celor mici.  

De ce este important: Legislația în vigoare prevede cinci tipuri de bilete de valoare care pot fi acordate angajaților: tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă (sau de grădiniță), tichete culturale și vouchere de vacanță. 

Propunerea legislativă, care este inițiată de UDMR și trebuie aprobată de Parlament pentru a intra în vigoare, completează categoria biletelor de valoare cu cele două tipuri noi, respectiv tichetele trusou și tichetele junior. 

Isărescu, despre creșterea pensiilor cu 40%: Nu cred că trebuie să facem obsesii pe cifre biblice. Să fim foarte atenți, dacă nu vrem să rătăcim 40 de ani printr-un deșert financiar CITEȘTE ȘI Isărescu, despre creșterea pensiilor cu 40%: Nu cred că trebuie să facem obsesii pe cifre biblice. Să fim foarte atenți, dacă nu vrem să rătăcim 40 de ani printr-un deșert financiar

Tichetul trusou

Tichetele trusou ar urma să fie acordate unui salariat la momentul externării din spital sau matenitate, ori la eliberarea certificatului de naștere în cazul unui nou născut sau unui copil adoptat.

Valoarea nominală a unui tichet de trusou ar urma să fie de 50 de lei sau un multiplu de 50, dar nu mai mare de 250 lei. Totodată, nivelul maxim al sumelor acordate sub forma tichetului trusou nu va putea depași suma de 1.500 de lei pentru fiecare copil.

Potrivit proiectului, tichetul trusou va putea fi utilizat numai pentru achitarea produselor de îngrijire și/sau lenjerie de primă necesitate pentru îngrijirea nou- născutului, cum ar fi: a) saltea pentru înfășat, păturică, sac de dormit, prosop; b) căciuliță, mănuși, șosete, costum cu capișon, salopetă tricotată, body-uri, pantalonași; c) forfecuță, perie, termometru, aspirator nazal; d) cremă, șampon, gel de corp, ulei de corp; e) aleze, scutece, biberoane, suzete, lapte praf.

Autorii susțin necesitatea introducerii acestui tip de ajutor având în vedere că Legea nr. 482/2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-născuți a intrat în vigoare în 2007, dar a fost abrogată în 2010 din motive economice, pentru restabilirea echilibrului bugetar.

Veste bună pentru șoferi: Punctul de amendă a fost înghețat, printr-o decizie de urgență CITEȘTE ȘI Veste bună pentru șoferi: Punctul de amendă a fost înghețat, printr-o decizie de urgență

Tichete junior

Tichetele junior vor putea fi acordate angajaților, lunar sau ocazional, pentru achitarea contravalorii serviciilor sau bunurilor educaționale, respectiv a taberelor, pentru copiii naturali sau adoptați.

Valoarea nominală a unui tichet junior ar urma să fie de 50 lei sau un multiplu de 50, dar nu mai mare de 250 leiNivelul maxim al sumelor acordate sub forma tichetelor junior nu va putea, însă, depași suma de 250 de lei pentru tichetele acordate lunar, respectiv suma de 700 de lei pentru cele acordate ocazional.

Conform proiectului, bunurile și serviciile educaționale pot fi: a) manuale școlare și rechizite școlare; b) servicii de învățământ în domeniul cultural potrivit codului CAEN 8552; c) servicii prestate de alte forme de învățământ potrivit codului CAEN 8559; d) tabere tematice și recreative, alte activități recreative și distractive potrivit codului CAEN 9329, parcuri pentru rulote, campinguri și tabere potrivit codului CAEN 5530, învățământ în domeniul sportiv și recreațional potrivit codului CAEN 8551.

 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
tichet
voucher
trusou
junior
valoare
copil
nou nascut
proiect
lege