Înfrângere DNA: Fostul ministru Cristian David, achitat definitiv pentru trafic de influență după ce inițial a primit 5 ani de închisoare

Înfrângere DNA: Fostul ministru Cristian David, achitat definitiv pentru trafic de influență după ce inițial a primit 5 ani de închisoare
scris 25 iun 2019

Fostul ministru de Interne Cristian David a fost achitat marți în dosarul în care era acuzat de trafic de influență, în condițiile în care inițial fusese condamnat la cinci ani de închisoare, după ce îi fusese schimbată încadrarea faptei din luare de mită în trafic de influență. Decizia este definitivă.

”În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, achită pe inculpatul David Cristian sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Codul penal. Înlătură dispoziția privind confiscarea sumei de 500.000 euro de la inculpatul David Cristian. Ridică măsura asigurătorie a sechestrului instituită asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului David Cristian prin ordonanța nr. 553/P/2014 din 11.03.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție. Înlătură dispoziția privind obligarea inculpatului David Cristian la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat”, se arată în decizia instanței.

Cristian David a fost trimis în judecată de DNA în 16 iulie iulie 2015, alături de Gheorghe Doliu, Valeriu Roger Nițescu, fostul șef de cabinet al lui David, și Marian Cristinel Bîgiu, prefect al județului Buzău la data comiterii faptei, scrie News.ro.

ULTIMA ORĂ DOCUMENT Amnistia fiscală - Teodorovici prezintă detaliile. Ștergere din principal pentru datorii de peste 1 milion de lei CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ DOCUMENT Amnistia fiscală - Teodorovici prezintă detaliile. Ștergere din principal pentru datorii de peste 1 milion de lei

În rechizitoriu, procurorii au arătat că, în calitate de ministru al Internelor și Reformei Administrative, în cursul anului 2007, prin intermediul lui Nițescu, Cristian David a pretins, iar, în luna februarie 2008, a primit 500.000 de euro de la un denunțător, beneficiar al unor drepturi litigioase.

Suma respectivă ar fi fost pretinsă și primită de David pentru a-și exercita atribuțiile de îndrumare și coordonare a activității prefecților într-o modalitate care să asigure emiterea unui titlu de proprietate asupra unui teren de 15 hectare, aflat în intravilanul municipiului Buzău, de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate. Cristian David ar fi luat legătura cu Marian Bîgiu, prefect al județului Buzău la acea dată, solicitându-i ajutorul în acest sens.

În schimbul promisiunii de exercitare a influenței, Valeriu Roger Nițescu, în calitate de șef de cabinet al ministrului de Interne și Reformei Administrative ar fi pretins și primit de la aceeași persoană 600.000 euro.

Pentru “sprijinul oferit”, cu prilejul unei alte întâlniri, Cristinel Bîgiu ar fi pretins de la denunțător 1.000.000 de euro și ar fi primit, într-un final, 700.000 de euro. Bîgiu ar fi dispus totodată ca transferul banilor să se realizeze prin intermediul conturilor personale ale inculpatului Doloiu Gheorghe. Acest lucru s-ar fi și întâmplat după ce Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a emis titlul de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 15 hectare.

Totodată, pentru a masca originea sumelor primite cu titlu de mită și pentru a evita tragerea la răspundere penală, ar fi fost încheiate mai multe contracte de vânzare - cumpărare, având ca obiect tranzacții imobiliare fictive între persoanele implicate.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
cristian david
trafic de influență