Primarul Aradului reclamă că noile măsuri fiscale vor opri atragerea forței de muncă în Arad din Ungaria și din județe mai sărace

Primarul Aradului reclamă că noile măsuri fiscale vor opri atragerea forței de muncă în Arad din Ungaria și din județe mai sărace
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 iul 2017

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, susține că a avut întâlniri cu mediul de afaceri, în special companii străine, primind semnale de îngrijorare cu privire la noile măsuri fiscale adoptate de Guvern sau anunțate, între care impunerea unui cont separat pentru TVA, fapt ce ar bloca banii de investiții. Falcă spune că forța de muncă atrasă acum în vestul țării din județe mai sărace, dar și din Ungaria, ar putea fi oprită, pentru că marile companii nu vor mai face investiții.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Primarul Gheorghe Falcă spune că orașul se confruntă cu ”un deficit foarte mare de forță de muncă”, fiind aduși muncitori din alte zone, însă acest proces ar putea fi stopat din cauza unor măsuri fiscale anunțate de Guvern, scrie News.ro.

”În Arad lucrează oameni din Ungaria, care fac naveta în fiecare zi. Am adus oameni din județe din România, cum ar fi 1.500 de muncitori din Vaslui, Teleorman și Gorj, ceea ce arată că am înțeles ce însemană dezvoltarea, dar unele măsuri ale PSD ne pot opri din parcurs. Așa cum știți, Aradul este pe locul cinci la nivel național privind exporturile, la competitivitate este pe locul patru, în permanență am avut creștere economică, dar în ultima perioadă la întâlniri cu mediul de afaceri am primit sesizări referitoare la conservarea TVA-ului într-un cont. Asta înseamnă că acele firme care lucrează pe export, banii pe care-i au în pentru dezvoltare trebuie să-i blocheze în contul respectiv. Mai mult de atât, în momentul în care vor veni acele măsuri propuse de PSD cu referire la supraimpozitare, forța de muncă care este atrasă de Arad poate fi oprită”, a spus Falcă, sâmbătă, într-o conferință de presă.

Primarul spune că s-a întâlnit, în ultima perioadă, cu reprezentanți ai unor companii străine, mai ales germane și italiene, având dezbateri pe tema măsurilor fiscale ale Guvernului. Oamenii de afaceri i-ar fi transmis îngrijorările pe care le au și i-ar fi spus că investițiile ar putea fi stopate în următoarea perioadă. Joi, mai mulți primari din județul Arad declarau, pentru News.ro, că în ultimul an criza forței de muncă s-a accentuat, iar investitorii întâmpină dificultăți mari pentru a completa schemele de personal din fabricile pe care le dețin în zonă, fiind vizată forța de muncă disponibilă în estul Ungariei.

Decizie Tribunal Cluj, precedent important în materia dreptului de deducere a TVA CITEȘTE ȘI Decizie Tribunal Cluj, precedent important în materia dreptului de deducere a TVA

Primarii spuneau că și în momentul de față sute de salariați ai fabricilor din jurul municipiului Arad sunt cazați în moteluri, pensiuni și locuințe private pentru că au fost aduși din alte județe ale țării, precum Hunedoara, Mehedinți sau Dolj. Conform primarilor, investitorii spun că alocă fonduri importante pentru cazarea muncitorilor și au cerut să se găsească soluții pentru transferul forței de muncă din localități ungare aflate lângă granița cu România, unde șomajul este ridicat și de unde se poate face naveta.

O primă întâlnire pe acest subiect va avea loc între primari din Arad și omologi din Bekes (Ungaria) săptămâna viitoare, în orașul Pecica, părțile urmând să găsească soluții pentru a aduce forță de muncă neocupată în țara vecină. Potrivit autorităților, șomajul în județul Arad este mai mic de 2%, iar în municipiul Arad este sub 1%, astfel că în permanență la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad există aproape 2.000 de locuri de muncă disponibile, majoritatea în fabrici de componente auto sau de textile.

viewscnt
Afla mai multe despre
arad
tva
masuri fiscale
ungaria