Scutirea de impozit în IT: Instituțiile statului lasă răspunderea încadrării programatorilor în seama angajatorilor

Scutirea de impozit în IT: Instituțiile statului lasă răspunderea încadrării programatorilor în seama angajatorilor
Diana Zaharia
Diana Zaharia
scris 4 feb 2016

Companiile răspund de încadrarea salariaților din IT pe posturi scutite de impozit, fără să aibă nevoie de un aviz de la vreo instituție, se arată în normele Codului fiscal. Clarificarea apare, după ce, anul trecut, condițiile pentru programatori au fost modificate, iar unii angajatori au apreciat că sunt insuficient explicate și că pot rezulta erori care i-ar costa în cazul unui control.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Scutirea de impozit pentru salariații care creează programe pentru calculator este prevăzută de Codul fiscal, însă criteriile pe care trebuie să le îndeplinească atât angajații, cât și firma sunt prevăzute în legislația terțiară, respectiv într-un ordin. Acesta a suferit mai multe modificări pe parcursul anilor, cea mai recentă datând din vara anului trecut.

Noutatea de la acel moment a fost că lista de specializări absolvite, cum ar fi automatică, matematică, cibernetică etc, a fost eliminată și că s-a permis, în acest mod, ca orice absolvent de studii superioare să poată fi încadrat ca programator cu scutire de impozit.

Proiect: Cercetătorii - scutiți de impozit pe venit, pentru ca marile companii să dezvolte noi centre CITEȘTE ȘI Proiect: Cercetătorii - scutiți de impozit pe venit, pentru ca marile companii să dezvolte noi centre

Deși modificarea a fost considerată binevenită, angajatorii au ezitat, cel puțin într-o primă fază, să aplice prevederea, considerând că au nevoie de precizări suplimentare din partea emitenților ordinului. Motivul era că unele firme au apreciat că își asumă un risc de încadrare eronată care s-ar fi putut transforma în costuri, prin reconsiderarea deciziilor lor, în cazul unui control al Inspecției Muncii și Fiscului.

Normele noului Cod fiscal arată că încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator se efectuează de către angajator, în conformitate cu reglementările ordinului comun ai miniștrilor Muncii, Comunicațiilor, Educației, Finanțelor și precizează că „în acest sens, nu este necesar avizul instituțiilor emitente ale actului normativ menționat”.

“Din punctul meu de vedere, e posibil ca legiuitorul să fi simțit nevoia de clarificare, tocmai  pentru că, în practică, se ridică destul de des această întrebare - dacă e nevoie de pre-aprobarea/validarea dosarului de exceptare de către o instituție anume”, spune Claudia Sofianu, executive director, Ernst&Young.

Rata de taxare pentru PFA salariate va crește de la 26% la 41,7%, din cauza contribuției obligatorii CITEȘTE ȘI Rata de taxare pentru PFA salariate va crește de la 26% la 41,7%, din cauza contribuției obligatorii

Conform ordinului, condițiile pentru acordarea scutirii sunt: angajatul trebuie să aibă studii superioare și să fie încadrat pe un post de administrator baze de date, analist, inginer de sistem în informatică, inginer de sistem software, manager de proiect informatic, programator, proiectant de sisteme informatice sau programator de sistem informatic.

Postul trebuie să fie parte a unui compartiment specializat, evidențiat în organigramă: centru de calcul, direcție, departament, oficiu, serviciu, birou, compartiment sau altele similare.

La rândul său, compania are o serie de obligații. Trebuie să aibă unul dintre codurile CAEN: 5821, 5829, 6201, 6202, 6209, iar venitul anual să fie de cel puțin 10.000 dolari pentru fiecare angajat scutit de impozit și să fie înregistrat distinct în balanțele analitice.

viewscnt
Afla mai multe despre
it
impozit
scutire