ULTIMA ORĂ Obligația SRL de a avea capital social de 8.000 de lei va intra în vigoare chiar de anul acesta, inclusiv pentru firmele noi. Ministrul Finanțelor a anunțat anterior că se va aplica de anul următor

Taxe și Consultanță   
ULTIMA ORĂ Obligația SRL de a avea capital social de 8.000 de lei va intra în vigoare chiar de anul acesta, inclusiv pentru firmele noi. Ministrul Finanțelor a anunțat anterior că se va aplica de anul următor

Capitalul social al SRL (societăți cu răspundere limitată) va crește la minim 8.000 de lei, de la minim 1 leu în prezent, majorarea urmând să se facă la prima mențiune de modificare a actului constitutiv, dar nu mai târziu de 2 ani de la data intrării în vigoare, prevăzută să fie data de intrare în vigoare a actului normativ de modificare, prevede un proiect de lege al Ministerului Finanțelor. Prevederea ca SRL să aibă capitalul social de minim 8.000 de lei se va aplica de la intrarea în vigoare a legii, deși în ziua anterioară ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că modificările se vor aplica de la 1 ianuarie 2026.

Având în vedere că pentru această prevedere este precizată intrarea în vigoare odată cu legea, asta înseamnă că SRL care se vor înființa ulterior intrării în vigoare a acestei legi (acum la stadiul de proiect), deci probabil chair din 2025, vor trebui să aibă capital social de minim 8.000 de lei.

Urmărește-ne și pe Google News

"Se propune creșterea responsabilității juridice a societăților cu răspundere limitata (SRL) fata de creditori, inclusiv cel bugetar în sensul stabilirii capitalul social al societăților cu răspundere limitată la minimum 8000 lei, care sa genereze o minima responsabilizare a celor care intenționează au sau iniționează să aibă o afacere. Suma de 8000 lei a rezultat ca urmare a actualizării nivelului de capital social de 200 de lei cu indicele prețului de consum ianuarie 1990 - decembrie 2024. Se asemenea se propune o normă tranzitorie pentru societățile deja înființate în sensul că își vor majora capitalul social fie cu ocazia realizării de mențiuni fie cu ocazia modificării actului constitutiv, dar nu mai târziu de 2 ani. După expirarea acestui termen, societățile care nu se vor conforma vor fi dizolvate", arată Ministerul Finanțelor.

ULTIMA ORĂ Impozitul pe câștigurile de pe bursă crește de la 3% la 4% pentru tranzacții cu titluri deținute sub un an și de la 1% la 2% în cazul tranzacțiilor cu titluri deținute mai mult de un an - proiect CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Impozitul pe câștigurile de pe bursă crește de la 3% la 4% pentru tranzacții cu titluri deținute sub un an și de la 1% la 2% în cazul tranzacțiilor cu titluri deținute mai mult de un an - proiect

Ce prevede proiectul

(1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, capitalul social al societăților cu răspundere limitată este de minimum 8000 lei.

(2) Societățile cu răspundere limitată înregistrate în registrul comerțului își vor majora capitalul social la prima mențiune de modificare a actului constitutiv, dar nu mai târziu de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(3) În cazul în care societatea cu răspundere limitată nu și-a completat capitalul social în termenul prevăzut la alin. (2), la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va pronunța dizolvarea societății.

(4) Societatea nu va fi dizolvată dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de dizolvare, capitalul social este adus la valoarea minimului legal prevăzut de prezenta lege. Art. 237 din Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

ULTIMA ORĂ Sunt vizate persoane cu venituri de pe Airbnb și Booking - Nou regim fiscal pentru venituri din activități independente de servicii de cazare. Se introduce o cotă forfetară de 30% CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Sunt vizate persoane cu venituri de pe Airbnb și Booking - Nou regim fiscal pentru venituri din activități independente de servicii de cazare. Se introduce o cotă forfetară de 30%

Ministrul Finanțelor a anunțat că modificarea va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026

"O chestiune foarte importantă se referă la capitalul social. Din 2020 încoace, capitalul social nu mai este 200 lei. Capitalul social este un leu. Practic, în zona acestor companii cu capital social un leu statul are foarte puține resurse, posibilități de a recupera în momentul în care aceste companii ajungând în activitate insolvență, dizolvare, în diverse faze. Propunem actualizarea cu rata inflației a capitalului social, dar capitalul social inițial, cel de 200 lei, care nu a fost modificat niciodată din 90 până astăzi. Deci practic propunem stabilirea unui capital social minim de 8.000 lei în cazul societăților de tip SRL. Bineînțeles, această chestiune va fi reglată, nu imediat, vor fi norme tranzitorii. Banii care ajung în capital social sunt bani care pot fi cheltuiți pentru companie, deci nu sunt blocați în capital social, dar în același timp și statul, în momentul în care aceste companii ajung în insolvență, poate să și-i recupereze", a spus Nazare într-o conferință de presă.

"Deci măsura intră în vigoare de la 1 ianuarie, cu norme tranzitorii 2 ani de zile, iar 8.000 lei provine din actualizarea cu inflația a capitalului social de 200 lei din anii 90, care nu a fost modificat din anii 90", a răspuns Nazare la întrebarea unui jurnalist.

ULTIMA ORĂ Finanțele propun eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri și înlocuirea lui cu restricții la deductibilitatea cheltuielilor cu afiliații - proiect CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Finanțele propun eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri și înlocuirea lui cu restricții la deductibilitatea cheltuielilor cu afiliații - proiect

Nivelul minim al capitalului social a fost de 200 de lei până în noiembrie 2020, când a fost redus la minim 1 leu. Dacă sunt mai mulți asociați, nivelul minim trebuie să fie mai ridicat, în funcție de părțile sociale deținute de asociați.

viewscnt
Afla mai multe despre
srl
firme
capital social
ministerul finanțelor