

Vinul de azi, Cellier des Princes Côtes-du-Rhône 2022, este un rosu din inima regiunii Châteauneuf-du-Pape, un vin distins cu două medalii de aur, la Concours Gilbert & Gaillard și Concours des Vinalies.
Vremea rea îți oferă lumină difuză, culori saturate și atmosferă.
Fermierii greci au provocat închiderea unui aeroport pe insula Creta, au blocat drumuri și puncte de trecere a frontierei și au aruncat cu pietre în poliție în timpul unor proteste naționale, declanșate de întârzierile în acordarea plăților, relatează Reuters.
Renault Group și Ford au anunțat un surprinzător parteneriat strategic pe segmentele de autoturisme și vehicule utilitare. Primul pas va fi reprezentat de „două modele electrice accesibile pentru piața din Europa”.
Regenerare urbană, concept în jurul căruia gravitează tot mai mult planificarea orașelor și investițiile în real-estate, fie ele administrative ori antreprenoriale.
Prețul gazelor pe piețele spot autohtone a atins duminică cel mai redus nivel al ultimelor 3 luni, coborât sub pragul de 150 de lei/MWh, producția curentă ridicată și nivelul ridicat de umplere a depozitelor făcând ca România să redevină exportator net de gaze, arată date analizate de Profit.ro.
Lipsa unui cadru legislativ coerent, insuficiența competențelor tehnice, fragmentarea finanțărilor și presiunea investițiilor pe termen lung sunt principalele obstacole în dezvoltarea clădirilor cu consum aproape zero, arată experții. Totodată, modelarea predictivă, machine learning-ul și gândirea integrată sunt elementele-cheie care pot transforma Smart Building Management System într-un catalizator pentru eficiență energetică la nivel urban și regional.
Ministerul Energiei a refăcut draftul de ordonanță de urgență de modificare a Legii energiei și gazelor, precum și a OUG privind energia regenerabilă, menit să reglementeze producția, transportul și distribuția biometanului, respectiv introducerea acestuia în rețelele de gaze naturale, după consultări cu operatorii din industrie și cu ANRE.
Nu mai puțin de 3 sferturi din plasamentele în obligațiunile guvernamentale destinate populației în ultima ofertă a anului sunt în titlurile denominate în euro.
Sistemul bancar a devenit, în ultimii 20 de ani, unul dintre pilonii importanți ai absorbției fondurilor europene, fiind implicat atât în finanțarea proiectelor publice, cât și a celor private. Deși nu toate programele trec prin bănci, rolul lor este semnificativ, iar modul în care instituțiile financiare își adaptează produsele de creditare este decisiv pentru succesul investițiilor din fonduri europene. Ramona Ivan, președinte al Comisiei pentru Fonduri Europene din cadrul Asociației Române a Băncilor, explică că acest ecosistem funcționează doar dacă beneficiarii ajung la bancă în etapa de planificare, nu când este deja prea târziu.
Noua strategie a Mercedes în privința dezvoltării în paralel a motorizărilor electrice și cu combustie continuă cu noua generație GLB, care preia și noul sistem de denumiri.
Compania austriacă Intercargo, specializată în servicii de transport rutier de mărfuri, care a intrat în România în primăvara acestui an, cum a anunțat atunci Profit.ro, a semnat deja prima achiziție pe piața locală, preluând jumătate din compania Eco Data Solution, furnizor de soluții profesionale de monitorizare GPS și control consum combustibil.
Senatul a aprobat, la solicitarea senatorilor liberali, retragerea proiectului de lege inițiat de aceștia și care ar fi stabilit Programul de Rezidență prin Investiție, respectiv Programul ”Golden Visa", oferind cetățenilor din state terțe (care nu sunt membre UE sau ale Spațiului Economic European) un permis de ședere temporară pe o perioadă de 5 ani, reînnoibil, în schimbul unei investiții minime de 400.000 euro în România.
Proprietarul eMAG depășește. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Proprietarii clădirilor de birouri din cadrul complexului One Cotroceni Park din București au decis că investiția lor a atins maturitatea, după închirierea aproape integrală a spațiilor disponibile, și urmeasă să își lichideze parțial investiția. O sumă de circa 42 milioane de euro urmează a fi distribuită asociaților, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Sezamo plănuiește dezvoltarea unor mărci private românești, pe care să le exporte pe toate piețele pe care este prezent grupul ceh Rohlik, din care face parte, anunță, într-o discuție cu Profit.ro, Michael Kaiser, directorul comercial al supermarketului online. Compania se concentrează pe deservirea zonei București – Ilfov, unde potențialul de dezvoltare este încă ridicat, și nu are în vedere pe termen scurt lansarea în alte orașe mari.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0923 | +0.0003 | +0.01 % |
| 1 USD | 4.3442 | +0.0130 | +0.30 % |
| 1 GBP | 5.7920 | -0.0218 | -0.37 % |
| 1 CHF | 5.4513 | +0.0103 | +0.19 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro