În urmă cu vreo 20 de ani, un bun prieten s-a hotărât să tipărească o revistă de tenis. După știința mea, era prima din România și pentru că știa că sunt pasionat de tenis (printre altele, jucasem câteva meciuri împreună), m-a rugat să îl ajut să editeze revista. Ceea ce am și făcut.
Vi-l amintiți cu siguranță. A fost supranumit „profetul crizei”, pentru că numele lui a rămas în mintea oamenilor ca economistul care a prezis criza din 2008. Este Nouriel Roubini și continuă să vorbească despre criză. Cel mai recent, într-un material publicat împreună cu Project Sindycate.
Recent, la emisiunea „Back in business”, pe care o realizez la Profit TV, am avut un dialog cu reprezentanții CFA România, organizația care a lansat o interesantă campanie de educație financiară. Campania se numește „Generația I” și, într-o lume care a botezat și caracterizat în feluri diferite generațiile tinere, Millenialls, Z sau Y, I vine de la un factor important și anume „independența financiară”. „Generația I” nu ține neapărat de vârstă, ci de bugetul personal și de modul în care o familie sau o persoană poate să își câștige independența financiară.
Sunt câteva „fantome” care umblă prin Europa sub forma unor noi idei economice. Sunt contestate, sunt disecate, iar specialiștii, cetățenii și oamenii politici se întreabă ce șanse sunt ca ideile să se transforme în realitate. Este vorba, în primul rând, despre ideea unui venit minim necondiționat. Sunt multe argumente pro și contra legate de această temă. Există chiar și un experiment realizat de Finlanda, ale cărui rezultate sunt discutabile.