OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, OMV Petrom, a importat în primele două luni ale acestui an un volum de gaze din Rusia cu aproximativ o treime mai ridicat decât cel din perioada similară a anului trecut.
Într-o singură lună, ianuarie, peste 35 de companii s-au retras sau le-a fost revocat dreptul de a activa pe piețele centralizate de energie administrate de OPCOM, tendința persistând și în februarie, când de pe OPCOM s-a retras inclusiv Gazprom Marketing & Trading Limited, companie membră a Gazprom Export, cu sediul la Londra.
Ordonanța de urgență 114/2018, care plafonează prețul energiei pentru consumatorii casnici, a mai făcut o victimă în rândul furnizorilor concurențiali, EFE Energy, companie veche de 13 ani, cu o cifră de afaceri de mai multe zeci de milioane de lei. Și companiei QIA Energy SRL, companie deținută de fostul deputat și prefect PSD de Gorj Mugurel Surupăceanu, i-a fost suspendată activitatea pe OPCOM, însă în cest caz este vorba de o neînțelegere între compania care se ocupa în trecut de partea cu echilibrarea în numele Qia și Transelectrica.
Ucraina a pierdut 80% din rezervele de petrol și gaze în Marea Neagră, o parte semnificativă a infrastructurii portuare și 13 întreprinderi de stat de armament în urma anexării Crimeei de către Rusia, a declarat prim-vicepremierul Stepan Kubiv, citat de Ukrinform.
Mediterana, și nu Marea Neagră, cum susțin guvernanții români, este noua Mare a Nordului din punct de vedere al rezervelor de gaze. ExxonMobil, care a decis amânarea deciziei finale de investiție în Neptun Deep, ca urmare a prevederilor fiscale și reglementatorii ale legii offshore, a anunțat că a descoperit un zăcământ de gaze în apele teritoriale ale Ciprului, care, potrivit Wood Mackenzie, va fi una din cele mai mari descoperiri de rezerve de gaze din acest an.